Cîţu, despre faptul că Barna nu ar fi fost consultat: Mă surprinde puţin abordarea

NewMoney 15/04/2021 | 16:30 Ştiri
Cîţu, despre faptul că Barna nu ar fi fost consultat: Mă surprinde puţin abordarea

Premierul Florin Cîţu a afirmat că la şedinţa coaliţiei de luni toţi preşedinţii de partide au fost de acord că nu vor contesta atribuţiile constituţionale ale prim-ministrului, atunci când vine vorba de evaluarea, propunerea şi decizia revocării unui ministru.

„Mă surprinde puţin abordarea. În şedinţa de coaliţie de luni a fost foarte clar din punctul meu de vedere, s-au discutat atribuţiile constituţionale ale premierului. Aceste atribuţii sunt de a evalua şi de a propune, atunci când decide, revocarea, înlocuirea unui ministru. Nu am făcut decât să îmi exercit atribuţiile constituţionale şi în acea şedinţă toţi preşedinţii de partid au fost de acord că acestea sunt atribuţiile premierului şi nu vor contesta niciodată sau nu vor pune sub semnul întrebării atribuţiile constituţionale ale premierului. Aceasta a fost concluzia de luni, cu aceea am plecat în acea zi”, a afirmat Florin Cîţu, întrebat joi despre reproşul lui Dan Barna că nu a fost consultat în legătură cu revocarea lui Vlad Voiculescu şi ar fi fost pus în faţa faptului împlinit.

Liderul USR, vicepremierul Dan Barna, a declarat miercuri că revocarea lui Vlad Voiculescu, că este o decizie unilaterală şi imatură politic, care ridică semne de întrebare asupra capacităţii premierului de a conduce România într-o perioadă delicată. El a precizat că premierul Florin Cîţu nu mai are susţinerea USR PLUS.