Cîţu dă şah la USRPLUS cu ajutorul PSD. Cum va fi anulată moţiunea de cenzură

Elena Marinescu 04/09/2021 | 13:56 Ştiri
Cîţu dă şah la USRPLUS cu ajutorul PSD. Cum va fi anulată moţiunea de cenzură

Premierul Florin Cîţu are şanse maxime de a rămâne în fruntea Guvernului României, după ce PSD vrea cu orice preţ să depună propria moţiune de cenzură, în care critică inclusiv miniştrii USRPLUS, ceea ce ar face imposibilă semnarea şi votarea acesteia de către parlamentarii partidului condus de cuplul Barna-Cioloş.

În plus, în privinţa celeilalte moţiuni semnate de AUR şi USRPLUS surse parlamentare au declarat pentru HotNews.ro că se va cere o anchetă administrativă pe motiv că cinci dintre semnatarii AUR nu erau în țară, deci nu aveau cum să semneze documentul decât electronic, ceea ce nu s-a întâmplat. Dacă acest lucru este așa, moțiunea va fi blocată pentru că nu are numărul suficient de semnături. Documentul este susținut de 120, iar fără cinci ar avea sub necesarul minim de 117.

În acest context, cu directa colaborare a PNL, pesediștii vor depune ei propria moțiune de cenzură, care, cel mai probabil, va fi tergiversată suficient de mult timp pentru a-i face pe unii membri ai partidelor să se răzgândească să mai dea un vot favorabil moţiunii sau să fie convinşi cu diverse „argumente” să susţină în continuare guvernul condus de Florin Cîţu.

Blat între PSD şi PNL?

De altfel, primul semnal al unui posibil blat între PSD şi PNL, favorabil lui Cîţu a fost dat sâmbătă de prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea, care a precizat într-o postare pe Facebook că nu vrea să participe la „mascare” politice şi nu va fi niciodată „la remorca incompetenţilor”, referindu-se la moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR.

Ea a adăugat că textul moţiunii social-democraţilor este unul corect, bine argumentat şi profesionist şi acela ar trebui votat în Parlament pentru căderea Guvernului Cîţu.

Nu particip la mascarade! Nu voi fi niciodată la remorca incompetenţilor! Ce înţelegeri să fac cu cei care patronează dezastrul din Bucureşti şi din marile oraşe? Pentru mine şi sute de mii de bucureşteni, USR-Plus şi Orban înseamnă Nicuşor şi Clotilde!!! Adică, dublarea şi urmează triplarea preţului la transportul public, eliminarea subvenţiei pentru agentul termic – deci facturi uriaşe -, gunoaie, şobolani, ţânţari, mirosuri pestilenţiale, lăsarea spitalelor fără finanţare, lipsa de pregătire a şcolilor pentru noul an de învăţământ, abandonarea şantierelor pentru construirea de poduri, pasaje, supralărgiri, tăierea plăţilor de supravieţuire pentru persoanele cu dizabilităţi, blocarea tuturor investiţiilor din Capitală, şomaj, lovituri succesive date mediului de afaceri!”, a declarat Gabriela Firea, potrivit unei postări de sâmbătă pe pagina de Facebook a PSD.

„Răul din politică se elimină rând pe rând!”

Ea a mai întrebat retoric cu cine să se alieze şi mofturile cui să le creadă, pe ale celor care i-au înşelat pe români când le-au cerut votul şi care şi-au bătut joc de bucureşteni şi de locuitorii marilor oraşe. „Cu cine sa mă aliez? Mofturile cui să le cred şi să le înţeleg? Pe ale unora care i-au înşelat şi pe cei care le-au dat votul? Pe cei care îşi bat joc, prin reprezentanţii lor, de bucureşteni şi de locuitorii marilor oraşe, unde “au câştigat” din soft alegerile? Niciodată!

Răul din politică se elimină rând pe rând! Textul moţiunii de cenzura al echipei social-democrate este corect, argumentat, profesionist! Acesta trebuie votat! Se referă la situaţia economică actuală a ţării şi la scăderea nivelului de trai. Vinovaţi sunt toţi cei de la putere, deci şi cei care fac acum pe imaculaţii! Minciuna are întotdeauna picioare scurte!”, a conchis Firea.

Iohannis îngroapă politic USRPLUS

Preşedintele Klaus Iohannis a intervenit sâmbătă în scandalul din coaliţia guvernamentală, afirmând, într-o postare pe Facebook, că noua alianţă între USR PLUS şi AUR riscă să compromită pachetul de reforme al coaliţiei de guvernare.

Solicit USR PLUS să cumpănească foarte bine implicaţiile asocierii cu obiectivele promovate de AUR şi să pună punct acestor gesturi politice iresponsabile, să îşi respecte electoratul şi să se întoarcă la masa dialogului, pentru a găsi împreună cu partenerii din Coaliţie o soluţie viabilă şi raţională de a debloca actuala situaţie”, a adăugat şeful statului.

Noua alianţă creată în aceste zile între USR PLUS şi AUR este un afront adus românilor care, la alegerile parlamentare de anul trecut, au decis prin votul lor drumul pe care trebuie să meargă ţara noastră. Prin alianţa cu un partid care nu respectă valorile occidentale, USR PLUS trădează voinţa cetăţenilor care şi-au pus speranţele într-o coaliţie de centru-dreapta, care să dezvolte România.

Este un semnal îngrijorător şi extrem de grav că un partid care reclamă că are valori democratice şi este reformist se aliază cu un partid cu viziuni antagonice faţă de valorile euro-atlantice ale României. Prin decizia de a semna şi a depune o moţiune de cenzură împotriva propriului guvern, USR PLUS s-a discreditat iremediabil în faţa românilor, a propriului electorat”, a scris preşedintele Iohannis.

Sprijin necondiţionat pentru PNDL 3 şi pentru Cîţu

El a precizat că dinamitarea coaliţiei şi compromiterea reformelor riscă să arunce România într-o criză economică şi socială. „Dinamitarea Coaliţiei şi compromiterea iremediabilă a întregului pachet de reforme asumat prin programul de guvernare riscă să arunce România într-o profundă criză economică şi socială. Dezvoltarea comunităţilor din România este absolut necesară şi nu se poate încerca blocarea ei de către USR PLUS doar pentru un joc politic meschin.

Solicit USR PLUS să cumpănească foarte bine implicaţiile asocierii cu obiectivele promovate de AUR şi să pună punct acestor gesturi politice iresponsabile, să îşi respecte electoratul şi să se întoarcă la masa dialogului, pentru a găsi împreună cu partenerii din Coaliţie o soluţie viabilă şi raţională de a debloca actuala situaţie”, a completat Klaus Iohannis.

Băgat în corzi, USRPLUS speră încă în demisia lui Cîţu

Purtătorul de cuvânt al USRPLUS, Ionuţ Moşteanu, a afirmat că şeful statului ar trebui să cheme formaţiunile politice la Cotroceni, iar Florin Cîţu să facă un pas în spate şi să existe o nouă variantă de premier care să fie votată luni de PNL şi UDMR, iar coaliţia de guvernare să meargă mai departe.

Să ne cheme pe toţi cât Florin Cîţu să facă un pas în spate. O nouă variantă de premier. Luni votăm un nou Cabinet şi un nou premier împreună cu colegii din PNL şi UDMR şi mergem înainte şi gata, nu s-a întâmplat nimic. Punem un om responsabil să conducă acest Guvern. Asta dacă vrea să nu joace cu PNL şi vrea binele aceste ţări. Vom vedea zilele următoare ce se va întâmpla, oricum zilele premierului Cîţu la Palatul Victoria sunt numărate”, a afirmat Ionuţ Moşteanu, sâmbătă la Digi 24.

În plus, liderul deputaţilor USRPLUS a afirmat că de la şedinţa de sâmbătă dimineaţă a Birourilor permanente reunite ale Camerei şi Senatului au lipsit chiar liderii PNL şi PSD. „Pare că USL revine în forţă”, a adăugat el.

Moşteanu: Cîţu din nou se agaţă de scaun

Chestionat cum vede declaraţiile premierului în care a comparat USR PLUS cu acţiunea lui Liviu Dragnea de a îşi da jos propriul Guvern, Moşteanu a răspuns: „O retorică politică. Dânsul din nou se agaţă de scaun”.

În momentul acesta nu mai are susţinerea unei majorităţi. Aşa cum funcţionează o democraţie şi pentru a avea un premier şi Guvern trebuie susţinerea unei majorităţi parlamentare. În momentul acesta nu o mai are. Asta dacă nu s-a înţeles cu domnul Ciolacu, pentru că vedem că PSD joacă cu PNL în Birourile permanente. Cea mai simplă variantă, ca să îl parafrazez pe premierul Cîţu, era să îşi dea demisia.

Acest Guvern nu poate sta într-un singur om, în premierul Cîţu. Premierul Cîţu şi-a dovedit foarte clar limitele de a conduce un Guvern, de a conduce o coaliţie, mai ales într-o perioadă complicată ca aceasta”, a completat liderul deputaţilor USR PLUS.

Întrebat cum se va poziţiona USR PLUS dacă noua propunere de premier va fi tot Florin Cîţu, Ionuţ Moşteanu a replicat: „Asta nu se poate că suntem români şi vorbim româna. Avem proprietatea termenilor. Dacă am spus că nu mai facem un Guvern cu Florin Cîţu premier, asta e valabil şi azi şi peste o lună şi peste două şi peste 10”.

Chestionat dacă asta înseamnă că USR PLUS va intra în opoziţie, el a spus că speră că „preşedintele şi PNL vor să continue această guvernare şi înţeleg că au nevoie şi de spiritul şi de voturile USR PLUS pentru a face un pic de reformă de care atât de multă nevoie în ţara asta. Dacă nu, vor guverna cu PSD”.

Cîţu bate USRPLUS cu arma populismului?

Premierul Florin Cîţu a declarat că este hilar comentariul lui Ionuţ Moştreanu care a menţionat că ”USL revine în forţă”, prim-ministrul catalogând această declaraţie ca arătând ipocrizie şi a adăugat că îl întristează să vadă colegi de la USR PLUS alături de un partd extremist ”care vrea să ducă România în braţele Rusiei”, în timp ce românilor le pasă mai mult de factura din această iarnă.

Florin Cîţu a declarat că românii văd, prin aceste declaraţii, că cei de la USR PLUS au făcut o greşeală. ”Românii văd, prin aceste declaraţii că colegii noştri au făcut o greşeală şi încearcă să iasă din ea. Eu, în continuare spun că soluţia pentru a ieşi din această situaţie este simplă: nominalizarea unui nou ministru al Justiţiei. Suntem pregătiţi să stăm din nou la masă, să discutăm, să mergem mai departe pentru că România mai are nevoie de o guvernare”, a declarat Florin Cîţu.

Premierul a adpugat că românii au alte priorităţi. ”Sunt lucruri importante pe care le facem în această perioadă, aprobarea PNRR, OUG pentru rectificarea bugetară, OUG pentru a compensa o parte din factura românilor în această iarnă. Acestea sunt lucrurile care contează pentru români. Pe mine mă întristează să văd colegi de la USR lângă un partid extremist, dar pentru români contează factura din această iarnă, pentru români contează PNRR, să vină bani, să dezvoltăm comunităţi”, a declarat Cîţu.

Etape legale pentru o moțiune de cenzură

Potrivit Constituției:
  • Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
  • Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.
  • Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.
  • Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea.
Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului:
  • Moţiunea de cenzură iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă. Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii.
  • Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.
  • Data şi locul şedinţei comune, împreună cu invitaţia de participare, se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc.