Circulația tramvaiului 41 a fost reluată în Capitală

Elena Marinescu 06/10/2022 | 19:07 Ştiri
Circulația tramvaiului 41 a fost reluată în Capitală

Circulația tramvaiului 41 din București s-a reluat de joi, 6 octombrie, în condițiile în care fusese oprită timp de o săptămână pentru efectuarea unor lucrări de către Metrorex.

„Începând de joi, 06.10.2022, tramvaiele liniei 41 vor efectua opriri în stația , situată pe str. Brașov, pe sensul de mers spre terminalul , ca urmare a finalizării lucrărilor de modernizare a peronului aferent”, a anunțat Societatea de Transport București, pe Twitter.

Despre suspendarea liniei vorbise recent și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public București-Ilfov: „Linia de tramvai 41 va fi suspendată în perioada 30.09.2022 (începând cu ora 21.00) – 06.10.2022 (ora 04.00), pentru finalizarea lucrărilor la calea de rulare de la intersecția Str. Brașov/ Piața Drumul Taberei. Pentru preluarea călătorilor, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a dispus înființarea liniei navetă de autobuz 641, care va funcționa între „Piaţa Presei” şi „Ghencea‟ pe Bd. Mărăşti, Bd. Mareşal Alexandru Averescu, Str. Turda, Pasajul Grant, Calea Crângaşi, Şos. Virtuţii, Pasajul Lujerului, Str. Braşov, Bd. Ghencea”, potrivit Clubferoviar.ro.

La rândul său, Metrorex anunțase că între 30 septembrie, ora 21, și 6 octombrie, ora 4, „va realiza ultima etapă de amenajare a intersecției străzii Brașov cu Bd. Drumul Taberei, prin executarea lucrărilor de readucere pe traseul definitiv al liniei de tramvai nr.41”.

„Lucrările se realizează în colaborare cu Societatea de Transport București și cu Primăria Sectorului 6, Brigada de Poliție Rutieră și Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului București, care vor oferi sprijinul necesar atât pentru asigurarea continuității transportului în comun la suprafață, cât și a cadrului necesar desfășurării operațiunilor. Precizăm că finalizarea lucrărilor în această intersecție va realiza un important nod intermodal de transport prin crearea legăturii directe dintre metrou și transportul de suprafață, precum și un acces mai facil la zonele de interes adiacente. Prezentăm scuze pentru disconfortul creat!”, preciza Metrorex.

Patru tramvaie vor reveni curând pe traseul de bază

Circulația tramvaielor 1, 10, 11 și 35 vor reveni pe traseul normal, începând din 17 octombrie. STB va face recepția finală a lucrărilor pe 13 octombrie. Lucrările au început în mai 2021, iar valoarea totală a contractuluia fost de peste 28 milioane lei. A fost vorba despre modernizarea unui tronson de 1,1 kilometri.