Ştiri

Bugetul, contestat la CCR. Ciolacu: Nu există precedent ca un guvern democratic să vină cu un buget fără dezbateri

UPDATE: Președinții celor două camere al Parlamentului constat la CCR Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale.

Asftel, ei au sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea unor conflicte juridice de natură constituțională între Parlament și Guvern privind cele două legi. CCR a anunțat că cele două părți au termen până la 10 ianuarie pentru a-și exprima în scris punctul de vedere, urmând ca apoi judecătorii Curții să se pronunțe pe tema acestor conflicte.

___

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat, luni, că va ataca la CCR, în cursul zilei de luni, adoptarea bugetului de stat prin angajarea răspunderii Guvernului.

„Bugetul de stat, deoarece a fost asumare a răspunderii de către Guvernul României şi de către Orban, va fi atacat astăzi de către mine şi de către preşedintele Senatului ca şi conflict constituţional, la CCR (…). Nu există precedent în Europa ca un guvern democratic să vină cu un buget fără să fie dezbateri în Parlament. De la Ceauşescu, România nu a mai cunoscut aşa ceva, de 30 de ani. Chiar dacă nu vom reuşi să stopăm acest buget, cu certitudine, dacă decizia ne va fi favorabilă, vom stopa ca altcineva în viitor să facă acest lucru. Cu alte cuvinte, Ludovic Orban va intra în istorie ca primul prim ministru care şi-a permis acest lucru, nu numai din România, ci din Europa democratică”, a spus Ciolacu.

El a adăugat că în data de 30 decembrie va depune sesizare pe OUG 114.

„Efectele ordonanţei vor fi suspendate până ce CCR va da o decizie”, a spus Ciolacu.

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, luni, în şedinţe comune succesive, pentru angajarea răspunderii Guvernului pe proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2020 şi modificarea OUG 114/2018.

NewMoney

Recent Posts

INS: Managerii estimează creşterea preţurilor în construcţii şi în comerţul cu amănuntul

Managerii estimează creştere a activităţii în construcţii şi în comerţul cu amănuntul, o relativă stabilitate…

37 de minute ago

Drumul de acces către cartierul Greenfied, pe masa Consiliului General

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă, iar printre proiectele de pe ordinea de…

41 de minute ago

Sondaj INSCOP: 23,4% dintre români consideră că imigranţii din Orientul Mijlociu reprezintă o ameninţare pentru România

Mai puţin de un sfert dintre români consideră că imigranţii din Orientul Mijlociu reprezintă o…

o oră ago

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

3 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

3 zile ago

Acest website folosește cookies