Ciolacu: Judeţul Braşov este campionul absolut în ceea ce priveşte creşterea economică la nivel naţional

Elena Marinescu 14/05/2024 | 12:46 Ştiri
Ciolacu: Judeţul Braşov este campionul absolut în ceea ce priveşte creşterea economică la nivel naţional

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că judeţul Braşov este campionul absolut în ceea ce priveşte creşterea economică la nivel naţional, iar în ultimii doi ani, s-a dezvoltat de două ori mai repede decât restul ţării.

Şeful Executivului a vrut să facă şedinţa de Guvern de marţi la Braşov, în semn de respect pentru una dintre cele mai puternice zone de dezvoltare ale României.

„Judeţul Braşov este astăzi un model de succes”

”Judeţul Braşov este campionul absolut în ceea ce priveşte creşterea economică la nivel naţional. În ultimii doi ani, acest judeţ s-a dezvoltat de două ori mai repede decât restul ţării, având o creştere economică de 11.6%, faţă de media naţională de 6,8%.

Avem aproape 200.000 de salariaţi care produc zi de zi valoare adăugată în acest judeţ. Pentru prima dată, PIB-ul adică producţia pe locuitor în judeţ a crescut cu 50% faţă de 2020, ajungând la un nivel record de 20.000 de euro.

Pe scurt, judeţul Braşov este astăzi un model de succes care a ştiut să se adapteze noilor realităţi economice, să producă mult mai mult şi să facă astfel uitată aşa zisa glorie a fostelor fabrici comuniste”, a spus premierul.

Şeful Executivului a menţionat că ”nu există o baghetă magică pentru a dezvolta un judeţ, dar există investiţii din buget şi din fonduri europene, iar aici avem investiţii în infrastructura locală, în educaţie şi sănătate de peste 3 miliarde de lei”.

”Actualul ritm de dezvoltare este fără precedent în istoria României! Iar rolul actualului Guvern este să menţină ritmul. Câtă vreme vom face investiţii, atât judeţul Braşov, cât şi întreaga ţară se vor dezvolta susţinut”, a subliniat premierul, potrivit News.ro.