Cifre la puterea feminin: vârsta medie a româncelor la prima naștere se apropie de 27 de ani

Andreea Neferu 08/03/2017 | 13:29 Ştiri
Cifre la puterea feminin: vârsta medie a româncelor la prima naștere se apropie de 27 de ani

Femeile din România tind să amâne momentul maternității, astfel că vârsta medie a mamelor la prima naștere a ajuns la 26,9 ani în 2015, potrivit unor date publicate de Institutul Național de Statistică. Indicatorul crește de la an la an, având în vedere că în 2014 se ridica la 26,8 ani, confirmând astfel o tendință consemnată la nivel european.

Dacă în mediul urban vârsta mamelor care sunt la prima naștere este mai mare, de 28,5 ani, în schimb în zona rurală aceasta este de 24,5 ani. Cea mai ridicată vârstă pentru prima naștere este de 30,1 ani în București, la polul opus aflându-se județul Călărași, cu 24,4 ani.

Contingentul fertil (numărul femeilor cu vârste cuprinse între 15 ani și 49 de ani) este de 4,6 milioane de persoane, iar cele mai mari rate de fertilitate se înregistrează în județele Vaslui, Suceava și Bistrița-Năsăud, în timp ce cele mai scăzute – în Gorj și Olt.

Când vine vorba de vârsta medie la prima căsătorie, indicatorul la nivel național a ajuns la 27,4 ani în cazul femeilor, respectiv la 30,6 ani în cazul bărbaților. În 2015, rata nupțialității a fost de 5,6 căsătorii la mia de locuitori, respectiv un total de peste 125.000 de căsătorii înregistrate.

În România, populația ocupată se ridică la 8,6 milioane de persoane, dintre care 43%, adică 3,7 milioane, sunt femei. Dintre acestea, 23,9% sunt absolvente ale învățământului superior, 4,2% ale învățământului postliceal și de maiștri, 39,9% au absolvit liceul, iar 11,8% – școli profesionale și de ucenici.

Circa 51,2% din populația totală rezidentă a României, de 19,8 milioane, este reprezentată de femei, care au o vârstă medie de 43,1 ani, față de 39,9 ani în cazul bărbaților.

 


FOTO: Mediafax

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.