Cifra de afaceri a industriei auto în România a scăzut cu 4 miliarde de euro anul trecut

Andrei Dumitru 30/06/2022 | 12:44 Ştiri
Cifra de afaceri a industriei auto în România a scăzut cu 4 miliarde de euro anul trecut

Industria auto a fost puternic afectată anul trecut, când a obţinut o cifră de afaceri mai mică cu 4 miliarde de euro faţă de anul 2019, a afirmat, joi, Adrian Sandu, secretar general al Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

El a participat la conferinţa „Securizarea lanţurilor de aprovizionare cu semiconductori şi metale rare la nivelul Uniunii Europene. Cum ar putea România să valorifice acest context?”, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Anul trecut a continuat evoluţia pandemică, lipsa de componente electronice şi semiconductori, plus creşteri de preţuri materii prime şi blocarea canalului Suez.

„Producţia auto a fost grav afectată anul trecut. La nivel naţional a pierdut 4 miliarde de euro la cifra de afaceri, faţă de cea dinainte de pandemie, din 2019, am ajuns totuşi la 27,6 miliarde de euro. Producţia totală în 2021 a fost de 420.000 de unităţi, în scădere cu 18.600 de unităţi faţă de 2020 şi cu 70.000 unităţi faţă de 2019”, a spus Sandu, citează Agerpres.ro.

Întreaga Europă a fost afectată, fiind produse circa 10 milioane de unităţi în total, faţă de 15,8 milioane în 2019.

„România este pe locul şase la producţia de autoturisme în Uniunea Europeană, de la un loc 10 la nivelul anului 2018. În ţara noastră sunt peste 630 de companii în acest sector, cu aproximativ 230.000 de angajaţi direcţi, şi generează 12% din PIB. Exporturile au fost de 21,8 miliarde de euro, adică 29,8% din totalul exporturilor la nivel naţional”, a arătat reprezentantul industriei.

Potrivit acestuia, anul 2022 a pornit relativ bine, însă rămâne de văzut dacă această criză a componentelor electronice va influenţa în mod negativ producţia.

„Există o multitudine de furnizori care fabrică în România nu numai pentru Dacia şi Ford, ci şi pentru automobilele fabricate în vestul Europei. Nu cred că există automobil fabrica în Europa care să nu aibă cel puţin o componentă fabricată în România. Acesta poate fi un motiv de mândrie”, a mai spus responsabilul ACAROM.