Ştiri

Chromosome Dynamics se listează pe AeRO pe 5 mai 2022. Compania a fost deja validată de fondul de investiții Agista

Chromosome Dynamics SA, companie antreprenorială românească de high tech, se va lista joi, 5 mai 2022, pe SMT AeRO, administrat de Bursa de Valori București. Compania va fi tranzacționată sub simbolul bursier CHRD. Printre acționarii companiei se numără Bittnet Systems, dar și Agista, primul fond de investiții românesc cu focus pe piața AeRO, care accelerează IMM-urile locale, prin infuzie de capital, know-how și listarea acestora pe piata de capital.

Chromosome Dynamics, înființată în anul 2020, este un start-up inovativ, al cărui obiect de activitate principal este dezvoltarea de Machine Learning (ML) și Artificial Intelligence (AI) cu impact direct asupra dezvoltării sectorului agro din România. La doi ani de la înființare, Chromosome Dynamics are o cifră de afaceri la 31.12.2021 de 4,75 milioane de lei și estimează, în baza produselor dezvoltate sau în curs de dezvoltare, o creștere a cifrei de afaceri cu 600% la nivelul anului 2023.

”Listarea companiei noastre vine în cel mai bun moment posibil, atât pentru noi, cât și pentru investitori. De la derularea plasamentului privat și până în prezent, am lucrat la o serie de proiecte care vor fi lansate în viitorul foarte apropiat. Proiectele noastre de Machine Learning și Artificial Intelligence, inovative și unice pe piața din România, sunt destinate domeniului agri, domeniu care, invariabil, prin natura lui, poate avea doar un trend ascendent de dezvoltare. Scopul nostru este să valorificăm în anii următori aceste produse pe piața internă și internatională, bazându-ne pe avantajul competitiv că acestea sunt un first-of-a-kind.

Mai mult, ne propunem și suntem pregătiți să valorificăm experiența și expertiza noastră în AI și în alte domenii, ceea ce generează, de asemenea, avantaj competitiv. Ne-am propus să dăm un scop AI, inițial în domeniul agro, unde avem expertiza și să dezvoltăm, ulterior, constant. Orientați către viitor, este firesc să valorificăm și potențialul companiei pe piața de capital din România. Gândim dezvoltarea integrat, pe termen mediu și lung, atât pentru companie, cât și pentru potențialii noștri investitori. Debutul oficial pe piața de capital marchează o nouă etapă în viața companiei și ne-am propus să folosim toate mecanismele pe care aceasta ni le pune la dispoziție pentru a ne dezvolta”, a declarat Mugurel Ionel, fondatorul Chromosome Dynamics.

În prezent, cel mai avansat proiect al companiei este Agrobazar, o platformă digitală care revoluționează modul în care se desfășoară la momentul actual procesele de consultanţă și vânzare-cumpărare în domeniul agricol. De la momentul lansării din 2021 și până în prezent, vânzările totale prin platformă au depășit 2.,5 milioane de lei. În total, website-ul www.agrobazar.ro a avut peste un milion de vizitări unice.

”Ne-am propus ca Agrobazar să fie un one-stop shop pentru agricultorii din România, menit să cuprindă tot sectorul agroalimentar în 12 mari categorii. Punem la dispoziţie servicii de consultanţă în agribusiness, utilaje agricole şi inputuri – seminţe, pesticide, îngrăşăminte – dar și o gamă largă de produse din zona casa&grădina și pet&vet. Odată cu lansarea aplicațiilor mobile disponibile pentru descărcare în Google Play (Android) şi AppleStore (iOS), preconizăm că vânzările totale prin platformă vor atinge pragul de 8 milioane de lei până la finalul anului 2022. Simultan lucrăm la definitivarea și, ulterior, la lansarea celorlalte proiecte de AI, ceea ce va oferi dimensiunea completă a Chromosome Dynamics ”, a declarat Mugurel Ionel.

”Prin investițiile sale, Agista susține dezvoltarea ecosistemului de companii locale robuste prin listarea la bursă, cu scopul de a crea impact pozitiv asupra mediului de business și a întregii societăți. La Agista, am decis să susținem Chromosome Dynamics deoarece activează în sectorul agri, un domeniu strategic pentru România, și care, mulțumită proiectelor sale inovative, cum este Agrobazar, vine în sprijinul nevoilor fermierilor folosind avantajele tehnologiei moderne. Un alt factor cheie care a contat la intrarea în acționariatul companiei a fost profesionalismul echipei de management și planurile de expansiune”, declară Nicolae Kovacs, CEO Agista.

Chromosome Dynamics a desfășurat în a doua jumătate a anului 2021 mai multe runde de finanțare, inclusiv un plasament privat, prin care a atras 3,4 milioane de lei, fonduri utilizate pentru dezvoltarea proiectelor de investiții ale companiei. Finanțarea a fost intermediată de casa de brokeraj Goldring, care a asistat compania și în derularea procesului de listare pe segmentul AeRO al Bursei de Valori București.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Program STB și Metrorex în minivacanța de 1 mai și Paște

Circulaţia trenurilor de metrou, în perioada 1 - 6 mai, se va desfăşura conform graficelor…

4 minute ago

Peste 1.800 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în T1

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primul trimestru…

32 de minute ago

BCR raportează o creștere a profitului în primul trimestru

Grupul BCR a înregistrat un profit net de 620 milioane de lei (125 milioane de…

33 de minute ago

Profitul net al OMV Petrom a scăzut cu 6% în primul trimestru

Profitul net al OMV Petrom a scăzut cu 6% în primul trimestru, la 1,39 miliarde…

2 ore ago

Ce își uită românii în Uber și cum pot recupera obiectele

Uber își continuă tradiția și lansează a opta ediție din Enciclopedia anuală a lucrurilor uitate…

2 ore ago

Teilor Holding raportează un profit net de 22,4 milioane de lei în 2023

Teilor Holding SA, un grup de companii care include lanțul de bijuterii de lux TEILOR,…

3 ore ago

Acest website folosește cookies