Povestea lui Jean Chrissoveloni, stră-strănepotul celui care a pus bazele primei bănci românești acum 170 de ani

Cristina Dobreanu 30/04/2018 | 10:25 Special
Povestea lui Jean Chrissoveloni, stră-strănepotul celui care a pus bazele primei bănci românești acum 170 de ani

Stră-străbunicul a pus bazele primei bănci autohtone. După 170 de ani, stră-strănepotul Jean Chrissoveloni reconstituie averea uneia dintre cele mai vechi familii aristocratice din România.

Acest articol a apărut în numărul 39 (30 aprilie – 13 mai) al revistei NewMoney

„Uitați-vă la pământul acesta, fiindcă nu îl veți mai vedea vreodată“, le spunea Nicolae (Nicky) Chris­soveloni, unul dintre cei mai importanți bancheri ai României interbelice, celor patru copii ai săi (Sybille, Jean, Elena și Irina), în avionul care îi ducea departe de România comunistă, în Grecia. Era no­iembrie 1960 și aveau cu ei doar două valize.

„Incredibil, câte am avut și cu câte am putut să plecăm“, mărturisește acum Jean Chrissoveloni, ale cărui sprâncene stufoase se apropie în semn de supărare. Pentru Nicolae Chrissoveloni a fost ultima dată când a văzut România. Șase decenii mai târziu, Jean Chrissoveloni încearcă să refacă și să dea mai departe moștenirea impresionantă a familiei. „Po­­ves­­­tea familiei Chrissoveloni ne reamintește de im­­por­­tanța prezervării tradiției“, punctează Andrei Cion­­ca, fondator al CITR Group, care l-a in­clus pe Nicolae Chrissoveloni, alături de alte 29 de perso­na­lități, într-o expoziție dedicată antrepre­­no­­rilor reprezentativi ai României ulti­milor o sută de ani.

LISTA LUI CHRISSOVELONI. Momentul pe care l-au așteptat vreme de 29 de ani l-au trăit în Creta. „Am trecut prin fața televizorului și am văzut steagul României cu o gaură în mijloc. Am strigat către toți să vină, că a izbucnit revoluția în România!“, își amintește Sybille, devenită Manu, după căsătorie. După ce euforia știrii a trecut, mama lor i-a spus uni­cului său fiu: „Jean, acum, nu te duci în România să reiei afacerea de familie? E vorba de o istorie de o sută de ani“. Fără să mai stea pe gânduri, Jean Chris­­so­­veloni s-a întors „acasă“, la Londra, a demisionat din firma în care lucra și a venit în România. Avea cu el geanta Hermes a tatălui său și o hârtie pe care acesta din urmă își inventariase, în exil, bunurile și proprietățile din țară.

Citiți și: Mica Unire a capitalului autohton: mai sunt românii cel mai dezbinat popor din lume?

Citiți și: Povestea antreprenorului din Alba Iulia cu 250 de „angajați” care muncesc 24 de ore din 24 fără salariu

Numai acțiunile familiei la banca Chrissoveloni valorau, în momentul desființării băncii printr-un decret din 1948, 1,9 milioane de dolari, spune Sybille Manu. Astăzi ar însemna echivalentul a apro­xi­mativ 20 de mili­oane de dolari, potrivit dollartimes.com. Pe lista lui Nicky mai apăreau banii familiei, o proprietate de la Ghidigeni (județul Galați), întinsă pe mai multe sute de hectare și cumpărată în 1879 de la Di­­mitrie Mavrocordat – „cu un palat extraordinar, ca­­re a fost transformat pe vremea comuniștilor în orfe­­li­­nat“ –, un conac la Novaci (acum în județul Giur­giu) sau clădirea em­­ble­­ma­­tică de pe Lipscani 55 în care se află acum Căr­­tu­­rești Carusel.

De altfel, legendele vremii spuneau că bunicul lor nu doar că ar fi avut saci cu bani, dar și că ar fi de­­ți­­nut jumătate din București. „Lista tatei era un fel de aide-me­­mo­­ire, ca să ne amintim și noi, pentru că nu își imagina că în România se vor schimba vreodată lucrurile“, povestește Jean Chrissoveloni. A ajuns în țară pe 17 ianuarie 1990. Avea 50 de ani și o misiune de familie de îndeplinit.

SCURTA SUTĂ DE ANI. Ca o paranteză necesară, averea familiei Chrissoveloni a fost construită în timp. La jumătatea secolului al XIX-lea, în vremea invaziei otomane asupra grecilor, Zani Chrissoveloni, un comerciant din Chios, pleacă spre Constantinopol și începe să facă afaceri în orașele din zona Mării Negre. Ajuns și la Galați, avea să deschidă „Chrissoveloni Fils – Maison d’exportation et ban­­que“, fă­­când primii pași către ceea ce urma să fie vii­­toa­­rea bancă Chrissoveloni. Apogeul avea să-l atingă sub conducerea unui alt Jean, bunicul omului de afa­­ceri, cel care avea să și construiască Palatul Chris­­so­­veloni – actuala sucursală bucureș­­tea­­nă a BNR –, „o clădire fenomenală, cu marmură de Car­rara și tavan pictat în stil renascentist, adus din Italia“. Pe timpul Primului Război Mondial, ban­­ca nu a funcțio­­nat, iar moșia de la Ghidigeni a fost trans­for­mată în spital de campanie, cu implicarea activă a bunicului Jean Chrissoveloni, care a investit în servi­cii de am­­bulanță pentru răniții de pe front.

Citiți și: Povestea antreprenoarei din industria frumuseții al cărei produs va fi folosit de femeile din Arabia Saudită

Citiți și: A câștigat milioane de dolari după ce i-a povestit unui investitor american că a emigrat din România trecând Dunărea înot

Pe 3 iunie 1920 s-a transformat în societate ano­­ni­­mă română pe acţiuni, cu denumirea Banca Chris­­so­­veloni SAR, începând să susțină industrializarea în România. Practic, banca acționa ca un fond de in­vestiții, devenind acționar în circa 20-30 de companii din diferite sectoare economice. Cu sucursale inclusiv la Viena, Paris, Istanbul și New York, Banca Chris­­soveloni SAR a avut în cel mai bun an al său, 1928, un capital și rezerve de 540 de milioane de lei (circa 40 de milioane de euro, la o valoare actuali­zată). Doar că bunicul nu a mai prins apogeul băncii sale, fiindcă a murit brusc, în 1926, la 46 de ani.

Câțiva ani mai târziu, Marea Criză avea să lo­­veas­­că și România. Banca ajunge în pragul falimentului, dar este salvată de fiul său, Nicolae (Nicky) Chris­soveloni (finul de botez al Reginei Maria), pe atunci un tânăr și proaspăt absolvent de Drept la Oxford, care își pune la bătaie averea personală pentru a putea achita ce­re­rile de retragere ale clienților. În plus, a vândut majoritatea imobilelor din portofoliul familiei și al băncii – inclusiv Palatul Chrissoveloni. Trei ani mai târziu, în 1934, BNR declara banca viabilă. Sub conducerea sa, modelul de business s-a schimbat și el. Nicolae Chrissoveloni făcea finanțări doar pe termen scurt, pe cel mult șase luni, pentru ca businessul să fie foarte lichid. Între 1934 și 1947, nu a plătit niciun fel de dividende, considerând că banii trebuiau să ră­­mâ­­nă în rezerve fiindcă „nu se știe ce se poate în­­tâm­­pla“. „În mai 1948 a fost și singurul an în care s-a împărțit profitul. Probabil că tata simțea că vine sfâr­­­șitul“, povestește Jean Chrissoveloni, adăugând că banca a avut în 1947 un câștig de două milioane de lei grei (denominați).

LUPTA CU ISTORIA. Regimul comunist a pus însă capăt băncii Chrissoveloni, averea familiei a intrat în posesia statului, iar Nicolae a încercat să-și între­­ți­­nă familia recalificându-se ca topograf. A fost arestat de trei ori, ultima dată sub acuzația că ar fi păs­­trat bani ascunși. „Știau probabil că intenționăm să plecăm și voiau să recupereze tot. L-au arestat pe tata și l-au amenințat că îl împușcă dacă nu spune. Îl tot întrebau de la Securitate, de fapt, de averea din străi­­nă­­ta­­te, dar tata nu a zis nimic pentru că, dacă mai dă­­deam și puținul acela, rămâneam fără nimic. Din fe­­ri­­cire, ascunsese în șemineu la moșia de la Novaci 80 cocoșei de aur, pe care ei i-au luat și, de aceea, l-au și eliberat“, povestește Sybille Manu. După 1990, familia a recuperat tot aurul.

Citiți și: Regele pescar: cine este tânărul care a reușit să transforme o simplă cherhana din Agigea într-un business de aproape 2 milioane de euro

Citiți și: Cum au ajuns doi IT-iști români să facă din întâmplare o companie de peste un miliard de dolari

Au reușit să emigreze în 1960, în Grecia. Sybille fusese dată afară din examenul de admitere la Facul­­ta­­tea de Arte Plastice – nu avea „dosar bun“ –, iar Jean, mutat forțat de la Colegiul „Sfântul Sava“ la un liceul nou-înființat în Floreasca. În ciuda insis­­ten­­țelor tatălui lor și a faptului că în familie se vorbea și franceza, copiii au refuzat să învețe altă limbă decât româna. „Tata ne punea pe masă un bol și cine spunea un cuvânt în română trebuia să pună în el doi bani. Noi nu aveam nici banii, dar nici nu voiam să vorbim“, po­vestește Sybille Manu. Cu un râs molipsitor, fratele mărtu­risește că el cunoștea „româna pro­fundă“, re­cunos­când că, privindu-l cu ochii de acum pe adoles­centul din anii ’50, l-ar caracteriza drept „un golan“.

Articol vizibil în întregime doar pe bază de abonament.

Cristina Dobreanu a debutat în presa scrisă acum 12 ani, la România liberă. Apoi a scris la revistele de business și after business Income Magazine și Forbes România, și la portalul de business Profit.ro. A participat, în 2010, la proiectul “Study and information Programme for Young Journalists from South East Europe”, (Berlin, Germania), realizat de Konrad Adenauer Stiftung. Este specializată pe politică externă și macroeconomie, dar acoperă din punct de vedere editorial subiecte legate de lumea antreprenorială.
← Close