Stră-străbunicul a pus bazele primei bănci autohtone. După 170 de ani, stră-strănepotul – Jean Chrissoveloni – reconstituie averea uneia dintre cele mai vechi familii aristocratice din România.
Acest articol a apărut în numărul 39 (30 aprilie – 13 mai) al revistei NewMoney
„Uitați-vă la pământul acesta, fiindcă nu îl veți mai vedea vreodată“, le spunea Nicolae (Nicky) Chrissoveloni, unul dintre cei mai importanți bancheri ai României interbelice, celor patru copii ai săi (Sybille, Jean, Elena și Irina), în avionul care îi ducea departe de România comunistă, în Grecia. Era noiembrie 1960 și aveau cu ei doar două valize.
„Incredibil, câte am avut și cu câte am putut să plecăm“, mărturisește acum Jean Chrissoveloni, ale cărui sprâncene stufoase se apropie în semn de supărare. Pentru Nicolae Chrissoveloni a fost ultima dată când a văzut România. Șase decenii mai târziu, Jean Chrissoveloni încearcă să refacă și să dea mai departe moștenirea impresionantă a familiei. „Povestea familiei Chrissoveloni ne reamintește de importanța prezervării tradiției“, punctează Andrei Cionca, fondator al CITR Group, care l-a inclus pe Nicolae Chrissoveloni, alături de alte 29 de personalități, într-o expoziție dedicată antreprenorilor reprezentativi ai României ultimilor o sută de ani.
LISTA LUI CHRISSOVELONI. Momentul pe care l-au așteptat vreme de 29 de ani l-au trăit în Creta. „Am trecut prin fața televizorului și am văzut steagul României cu o gaură în mijloc. Am strigat către toți să vină, că a izbucnit revoluția în România!“, își amintește Sybille, devenită Manu, după căsătorie. După ce euforia știrii a trecut, mama lor i-a spus unicului său fiu: „Jean, acum, nu te duci în România să reiei afacerea de familie? E vorba de o istorie de o sută de ani“. Fără să mai stea pe gânduri, Jean Chrissoveloni s-a întors „acasă“, la Londra, a demisionat din firma în care lucra și a venit în România. Avea cu el geanta Hermes a tatălui său și o hârtie pe care acesta din urmă își inventariase, în exil, bunurile și proprietățile din țară.
Citiți și: Mica Unire a capitalului autohton: mai sunt românii cel mai dezbinat popor din lume?
Numai acțiunile familiei la banca Chrissoveloni valorau, în momentul desființării băncii printr-un decret din 1948, 1,9 milioane de dolari, spune Sybille Manu. Astăzi ar însemna echivalentul a aproximativ 20 de milioane de dolari, potrivit dollartimes.com. Pe lista lui Nicky mai apăreau banii familiei, o proprietate de la Ghidigeni (județul Galați), întinsă pe mai multe sute de hectare și cumpărată în 1879 de la Dimitrie Mavrocordat – „cu un palat extraordinar, care a fost transformat pe vremea comuniștilor în orfelinat“ –, un conac la Novaci (acum în județul Giurgiu) sau clădirea emblematică de pe Lipscani 55 în care se află acum Cărturești Carusel.
De altfel, legendele vremii spuneau că bunicul lor nu doar că ar fi avut saci cu bani, dar și că ar fi deținut jumătate din București. „Lista tatei era un fel de aide-memoire, ca să ne amintim și noi, pentru că nu își imagina că în România se vor schimba vreodată lucrurile“, povestește Jean Chrissoveloni. A ajuns în țară pe 17 ianuarie 1990. Avea 50 de ani și o misiune de familie de îndeplinit.
„SCURTA“ SUTĂ DE ANI. Ca o paranteză necesară, averea familiei Chrissoveloni a fost construită în timp. La jumătatea secolului al XIX-lea, în vremea invaziei otomane asupra grecilor, Zani Chrissoveloni, un comerciant din Chios, pleacă spre Constantinopol și începe să facă afaceri în orașele din zona Mării Negre. Ajuns și la Galați, avea să deschidă „Chrissoveloni Fils – Maison d’exportation et banque“, făcând primii pași către ceea ce urma să fie viitoarea bancă Chrissoveloni. Apogeul avea să-l atingă sub conducerea unui alt Jean, bunicul omului de afaceri, cel care avea să și construiască Palatul Chrissoveloni – actuala sucursală bucureșteană a BNR –, „o clădire fenomenală, cu marmură de Carrara și tavan pictat în stil renascentist, adus din Italia“. Pe timpul Primului Război Mondial, banca nu a funcționat, iar moșia de la Ghidigeni a fost transformată în spital de campanie, cu implicarea activă a bunicului Jean Chrissoveloni, care a investit în servicii de ambulanță pentru răniții de pe front.
Pe 3 iunie 1920 s-a transformat în societate anonimă română pe acţiuni, cu denumirea Banca Chrissoveloni SAR, începând să susțină industrializarea în România. Practic, banca acționa ca un fond de investiții, devenind acționar în circa 20-30 de companii din diferite sectoare economice. Cu sucursale inclusiv la Viena, Paris, Istanbul și New York, Banca Chrissoveloni SAR a avut în cel mai bun an al său, 1928, un capital și rezerve de 540 de milioane de lei (circa 40 de milioane de euro, la o valoare actualizată). Doar că bunicul nu a mai prins apogeul băncii sale, fiindcă a murit brusc, în 1926, la 46 de ani.
Câțiva ani mai târziu, Marea Criză avea să lovească și România. Banca ajunge în pragul falimentului, dar este salvată de fiul său, Nicolae (Nicky) Chrissoveloni (finul de botez al Reginei Maria), pe atunci un tânăr și proaspăt absolvent de Drept la Oxford, care își pune la bătaie averea personală pentru a putea achita cererile de retragere ale clienților. În plus, a vândut majoritatea imobilelor din portofoliul familiei și al băncii – inclusiv Palatul Chrissoveloni. Trei ani mai târziu, în 1934, BNR declara banca viabilă. Sub conducerea sa, modelul de business s-a schimbat și el. Nicolae Chrissoveloni făcea finanțări doar pe termen scurt, pe cel mult șase luni, pentru ca businessul să fie foarte lichid. Între 1934 și 1947, nu a plătit niciun fel de dividende, considerând că banii trebuiau să rămână în rezerve fiindcă „nu se știe ce se poate întâmpla“. „În mai 1948 a fost și singurul an în care s-a împărțit profitul. Probabil că tata simțea că vine sfârșitul“, povestește Jean Chrissoveloni, adăugând că banca a avut în 1947 un câștig de două milioane de lei grei (denominați).
LUPTA CU ISTORIA. Regimul comunist a pus însă capăt băncii Chrissoveloni, averea familiei a intrat în posesia statului, iar Nicolae a încercat să-și întrețină familia recalificându-se ca topograf. A fost arestat de trei ori, ultima dată sub acuzația că ar fi păstrat bani ascunși. „Știau probabil că intenționăm să plecăm și voiau să recupereze tot. L-au arestat pe tata și l-au amenințat că îl împușcă dacă nu spune. Îl tot întrebau de la Securitate, de fapt, de averea din străinătate, dar tata nu a zis nimic pentru că, dacă mai dădeam și puținul acela, rămâneam fără nimic. Din fericire, ascunsese în șemineu la moșia de la Novaci 80 cocoșei de aur, pe care ei i-au luat și, de aceea, l-au și eliberat“, povestește Sybille Manu. După 1990, familia a recuperat tot aurul.
Citiți și: Cum au ajuns doi IT-iști români să facă din întâmplare o companie de peste un miliard de dolari
Au reușit să emigreze în 1960, în Grecia. Sybille fusese dată afară din examenul de admitere la Facultatea de Arte Plastice – nu avea „dosar bun“ –, iar Jean, mutat forțat de la Colegiul „Sfântul Sava“ la un liceul nou-înființat în Floreasca. În ciuda insistențelor tatălui lor și a faptului că în familie se vorbea și franceza, copiii au refuzat să învețe altă limbă decât româna. „Tata ne punea pe masă un bol și cine spunea un cuvânt în română trebuia să pună în el doi bani. Noi nu aveam nici banii, dar nici nu voiam să vorbim“, povestește Sybille Manu. Cu un râs molipsitor, fratele mărturisește că el cunoștea „româna profundă“, recunoscând că, privindu-l cu ochii de acum pe adolescentul din anii ’50, l-ar caracteriza drept „un golan“.
Articol vizibil în întregime doar pe bază de abonament.
