Povestea lui Jean Chrissoveloni, stră-strănepotul celui care a pus bazele primei bănci românești acum 170 de ani
Stră-străbunicul a pus bazele primei bănci autohtone. După 170 de ani, stră-strănepotul – Jean Chrissoveloni – reconstituie averea uneia dintre cele mai vechi familii aristocratice din România.
Acest articol a apărut în numărul 39 (30 aprilie – 13 mai) al revistei NewMoney
„Uitați-vă la pământul acesta, fiindcă nu îl veți mai vedea vreodată“, le spunea Nicolae (Nicky) Chrissoveloni, unul dintre cei mai importanți bancheri ai României interbelice, celor patru copii ai săi (Sybille, Jean, Elena și Irina), în avionul care îi ducea departe de România comunistă, în Grecia. Era noiembrie 1960 și aveau cu ei doar două valize.
„Incredibil, câte am avut și cu câte am putut să plecăm“, mărturisește acum Jean Chrissoveloni, ale cărui sprâncene stufoase se apropie în semn de supărare. Pentru Nicolae Chrissoveloni a fost ultima dată când a văzut România. Șase decenii mai târziu, Jean Chrissoveloni încearcă să refacă și să dea mai departe moștenirea impresionantă a familiei. „Povestea familiei Chrissoveloni ne reamintește de importanța prezervării tradiției“, punctează Andrei Cionca, fondator al CITR Group, care l-a inclus pe Nicolae Chrissoveloni, alături de alte 29 de personalități, într-o expoziție dedicată antreprenorilor reprezentativi ai României ultimilor o sută de ani.
LISTA LUI CHRISSOVELONI. Momentul pe care l-au așteptat vreme de 29 de ani l-au trăit în Creta. „Am trecut prin fața televizorului și am văzut steagul României cu o gaură în mijloc. Am strigat către toți să vină, că a izbucnit revoluția în România!“, își amintește Sybille, devenită Manu, după căsătorie. După ce euforia știrii a trecut, mama lor i-a spus unicului său fiu: „Jean, acum, nu te duci în România să reiei afacerea de familie? E vorba de o istorie de o sută de ani“. Fără să mai stea pe gânduri, Jean Chrissoveloni s-a întors „acasă“, la Londra, a demisionat din firma în care lucra și a venit în România. Avea cu el geanta Hermes a tatălui său și o hârtie pe care acesta din urmă își inventariase, în exil, bunurile și proprietățile din țară.
Citiți și: Mica Unire a capitalului autohton: mai sunt românii cel mai dezbinat popor din lume?
Numai acțiunile familiei la banca Chrissoveloni valorau, în momentul desființării băncii printr-un decret din 1948, 1,9 milioane de dolari, spune Sybille Manu. Astăzi ar însemna echivalentul a aproximativ 20 de milioane de dolari, potrivit dollartimes.com. Pe lista lui Nicky mai apăreau banii familiei, o proprietate de la Ghidigeni (județul Galați), întinsă pe mai multe sute de hectare și cumpărată în 1879 de la Dimitrie Mavrocordat – „cu un palat extraordinar, care a fost transformat pe vremea comuniștilor în orfelinat“ –, un conac la Novaci (acum în județul Giurgiu) sau clădirea emblematică de pe Lipscani 55 în care se află acum Cărturești Carusel.
De altfel, legendele vremii spuneau că bunicul lor nu doar că ar fi avut saci cu bani, dar și că ar fi deținut jumătate din București. „Lista tatei era un fel de aide-memoire, ca să ne amintim și noi, pentru că nu își imagina că în România se vor schimba vreodată lucrurile“, povestește Jean Chrissoveloni. A ajuns în țară pe 17 ianuarie 1990. Avea 50 de ani și o misiune de familie de îndeplinit.
„SCURTA“ SUTĂ DE ANI. Ca o paranteză necesară, averea familiei Chrissoveloni a fost construită în timp. La jumătatea secolului al XIX-lea, în vremea invaziei otomane asupra grecilor, Zani Chrissoveloni, un comerciant din Chios, pleacă spre Constantinopol și începe să facă afaceri în orașele din zona Mării Negre. Ajuns și la Galați, avea să deschidă „Chrissoveloni Fils – Maison d’exportation et banque“, făcând primii pași către ceea ce urma să fie viitoarea bancă Chrissoveloni. Apogeul avea să-l atingă sub conducerea unui alt Jean, bunicul omului de afaceri, cel care avea să și construiască Palatul Chrissoveloni – actuala sucursală bucureșteană a BNR –, „o clădire fenomenală, cu marmură de Carrara și tavan pictat în stil renascentist, adus din Italia“. Pe timpul Primului Război Mondial, banca nu a funcționat, iar moșia de la Ghidigeni a fost transformată în spital de campanie, cu implicarea activă a bunicului Jean Chrissoveloni, care a investit în servicii de ambulanță pentru răniții de pe front.
Pe 3 iunie 1920 s-a transformat în societate anonimă română pe acţiuni, cu denumirea Banca Chrissoveloni SAR, începând să susțină industrializarea în România. Practic, banca acționa ca un fond de investiții, devenind acționar în circa 20-30 de companii din diferite sectoare economice. Cu sucursale inclusiv la Viena, Paris, Istanbul și New York, Banca Chrissoveloni SAR a avut în cel mai bun an al său, 1928, un capital și rezerve de 540 de milioane de lei (circa 40 de milioane de euro, la o valoare actualizată). Doar că bunicul nu a mai prins apogeul băncii sale, fiindcă a murit brusc, în 1926, la 46 de ani.
Câțiva ani mai târziu, Marea Criză avea să lovească și România. Banca ajunge în pragul falimentului, dar este salvată de fiul său, Nicolae (Nicky) Chrissoveloni (finul de botez al Reginei Maria), pe atunci un tânăr și proaspăt absolvent de Drept la Oxford, care își pune la bătaie averea personală pentru a putea achita cererile de retragere ale clienților. În plus, a vândut majoritatea imobilelor din portofoliul familiei și al băncii – inclusiv Palatul Chrissoveloni. Trei ani mai târziu, în 1934, BNR declara banca viabilă. Sub conducerea sa, modelul de business s-a schimbat și el. Nicolae Chrissoveloni făcea finanțări doar pe termen scurt, pe cel mult șase luni, pentru ca businessul să fie foarte lichid. Între 1934 și 1947, nu a plătit niciun fel de dividende, considerând că banii trebuiau să rămână în rezerve fiindcă „nu se știe ce se poate întâmpla“. „În mai 1948 a fost și singurul an în care s-a împărțit profitul. Probabil că tata simțea că vine sfârșitul“, povestește Jean Chrissoveloni, adăugând că banca a avut în 1947 un câștig de două milioane de lei grei (denominați).
LUPTA CU ISTORIA. Regimul comunist a pus însă capăt băncii Chrissoveloni, averea familiei a intrat în posesia statului, iar Nicolae a încercat să-și întrețină familia recalificându-se ca topograf. A fost arestat de trei ori, ultima dată sub acuzația că ar fi păstrat bani ascunși. „Știau probabil că intenționăm să plecăm și voiau să recupereze tot. L-au arestat pe tata și l-au amenințat că îl împușcă dacă nu spune. Îl tot întrebau de la Securitate, de fapt, de averea din străinătate, dar tata nu a zis nimic pentru că, dacă mai dădeam și puținul acela, rămâneam fără nimic. Din fericire, ascunsese în șemineu la moșia de la Novaci 80 cocoșei de aur, pe care ei i-au luat și, de aceea, l-au și eliberat“, povestește Sybille Manu. După 1990, familia a recuperat tot aurul.
Citiți și: Cum au ajuns doi IT-iști români să facă din întâmplare o companie de peste un miliard de dolari
Au reușit să emigreze în 1960, în Grecia. Sybille fusese dată afară din examenul de admitere la Facultatea de Arte Plastice – nu avea „dosar bun“ –, iar Jean, mutat forțat de la Colegiul „Sfântul Sava“ la un liceul nou-înființat în Floreasca. În ciuda insistențelor tatălui lor și a faptului că în familie se vorbea și franceza, copiii au refuzat să învețe altă limbă decât româna. „Tata ne punea pe masă un bol și cine spunea un cuvânt în română trebuia să pună în el doi bani. Noi nu aveam nici banii, dar nici nu voiam să vorbim“, povestește Sybille Manu. Cu un râs molipsitor, fratele mărturisește că el cunoștea „româna profundă“, recunoscând că, privindu-l cu ochii de acum pe adolescentul din anii ’50, l-ar caracteriza drept „un golan“.
Viața ca o amenințare. De fapt, cei patru frați Chrissoveloni s-au hrănit din amintirile vremurilor bune pe care le depănau părinții lor și pe care ei le-au trăit prea puțin pentru a-și mai putea aminti (Sybille este născută în 1942, iar cea mai mică soră, în 1951). „Era de necrezut ce avere aveau părinții noștri, iar noi trăiam în două camere și cu tata în închisoare“, spune cu amărăciune fiica cea mare a lui Nicky. Dar, odată ajunși la Atena, lucrurile aveau să se schimbe. E adevărat, și șocul a fost imens. „Mirosea foarte frumos pe străzi și eu mi-am imaginat atunci că grecii își parfumează aerul. De fapt, era mirosul pinilor“, râde ea. „Eram în față la Grande Bretagne (unul dintre cele mai elegante hoteluri din Grecia, n.r.) și mă simțeam precum un om care a stat toată viața în munți și brusc este adus în mijlocul Bucureștiului, la Intercontinental. A fost teribil“, mărturisește și fratele ei.
Nicolae Chrissoveloni și-a reluat cariera de bancher, dar doar „după ce a bătut la multe uși și a fost refuzat“. Așa a devenit Nicky Chrissoveloni, reprezentant al băncii londoneze Hambros la Atena. Copiii au putut pleca la studii – Sybille a intrat la Art Deco la Paris, iar Jean a urmat cursuri în Anglia și în Irlanda. Nu a reușit să intre la Oxford, asemenea tatălui său, spre dezamăgirea lui și a familiei. Tatăl lui l-a sfătuit atunci să devină un tehnocrat, să lucreze într-o multinațională și să încerce să urce scara ierarhică. „Uită de antreprenoriat, dacă vrei să fii cineva în ziua de mâine“, i-a mai spus tatăl său, care miza încă de pe atunci pe puterea multinaționalelor.
Dar poate tocmai acest lucru l-a determinat ulterior să încerce să reconstruiască din cenușă moștenirea Chrissoveloni din România. În afara țării, Nicky Chrissoveloni a reușit să construiască o casă la Atena, a cumpărat și o casă cu plajă în Skiathos, o insulă care i-a plăcut foarte mult. „În 1968, a cumpărat proprietatea și patru ani mai târziu, tata a murit“, spune Sybille Manu.
După ce și-a terminat studiile, Jean s-a angajat, tot în Marea Britanie, în cadrul unui grup arabo-grec, unde era business developper și se ocupa de investiții în vase maritime și industria de ciment. Dar era angajat – ceea ce în familia lui de antreprenori era rar întâlnit. După 25 de ani de muncă în cadrul acelei companii, în 1990, cu o geantă și o română cu un accent britanic a ajuns la București. Recunoaște că întoarcerea a fost un șoc, fiindcă odată plecat din România a încercat să se adapteze noii vieți și să fie „cât de englez s-a putut“. De altfel, i s-a spus chiar în prima zi în care a ajuns în România că, de fapt, nu este român, pentru că a părăsit țara și nu a trăit ororile comunismului. A fost, poate, al doilea șoc din viața sa, după cel din universitate, când profesorul nu i-a dat notă maximă la română, pe motiv că „făcea greșeli de gramatică“.
Dar spiritul antreprenorial al familiei nu îl părăsise – a avut timp de doi ani o afacere la Constanța, cu vase, însă nu a funcționat. Apoi a pus bazele unei companii imobiliare, Compania Anglo-Română de Construcții, în asociere cu Alexandru Florescu (tatăl lui Ion Florescu, acționarul principal al fondului de investiții RC2) – un alt exponent al unei vechi familii boierești autohtone (generalul Ioan Emanoil Florescu a fost fondatorul Armatei Române) și cu Sandro Rizzi, înrudit și el cu familia Florescu. Timp de câțiva ani au construit și vândut clădiri mici de apartamente, de până în o mie de metri pătrați – Piața Domenii din București fiind una dintre primele zone vizate. Afacerea s-a încheiat însă odată cu dispariția lui Alexandru Florescu. În paralel, a început un amplu proces de căutare și restituire a proprietăților familiei. Prima dintre acestea – o casă și un teren cu o suprafață de aproximativ 50 de hectare din Novaci, județul Giurgiu, proprietate a mamei și locul unde au crescut – i-a fost restituită în 2005. Au urmat alți cinci ani în care au reușit să reintre în posesia clădirii de pe Lipscani 55, o casă de pe strada Negustori, în care s-a născut mama sa și în care funcționează acum un boutique hotel, dar și conacul, și parcul de la Ghidigeni. Mai așteaptă însă și alte retrocedări, însă o mare parte dintre acestea reprezintă proprietăți ale băncii.
RECUPEREAZĂ, ÎMBUNĂTĂȚEȘTE. „Cele trei mari proprietăți ale noastre sunt cea de pe Lipscani 55 (Cărturești Carusel), apoi partea din spate, Blănari 15, și palatul de la Ghidigeni“, face Sybille Manu un inventar rapid. Renovat și consolidat în urma unei investiții de circa un milion de euro asigurată din împrumuturi bancare, imobilul din Lipscani 55 a fost închiriat de lanțul Cărturești, devenind una dintre cele mai frumoase librării din lume, după cum îl descrie publicația britanică The Telegraph. În momentul de față se pregătește să refacă și partea din spate a clădirii, cu intrare din Blănari 15.
Odată ce fundația va fi consolidată și construcția de circa 560 de metri pătrați refăcută – cu o autorizație de construcție care permite o extindere până la o mie de metri pătrați construiți – și Blănari 15 își așteaptă chiriașul, cel mai probabil până la finalul anului. Fără să intre în mai multe detalii, Jean Chrissoveloni spune doar că „în mod natural, Cărturești este potrivirea perfectă“. Lucrări se desfășoară și la Ghidigeni, unde s-au investit 110.000 de euro doar în refacerea acoperișului. Planuri există și în ceea ce privește această proprietate, dar preferă pentru moment să nu le divulge. Întrebat de valoarea imobilelor din portofoliu, spune că nu crede în evaluări și că proprietățile, care au o însemnătate istorică și sentimentală, trebuie ținute în familie pe termen lung. De altfel, deviza lor este „recuperează tot ce poți – îmbunătățește – închiriază – dă mai departe următoarei generații“. Totuși, dacă ar fi să facem un calcul jurnalistic, doar valoarea de piață a clădirii din Lipscani-Blănari ar fi de aproximativ 2,6 milioane de euro.
„Poate dacă trăia tata, ar fi putut recupera mai multe“, spune cu regret Sybille Manu. Și poate chiar și banca și-ar fi regăsit locul printre instituțiile financiare contemporane. „Am vrut să refac banca, asta era misiunea pe care mi-a dat-o mama, însă nu s-a putut sau poate am avut eu strategia greșită“, mărturisește reprezentantul celei de-a cincea generații de bancheri Chrissoveloni. Îi trebuia un partener bancher, un om cu experiență care să îi susțină afacerea, în timp ce el ar fi venit cu numele și cu experiența pe care o avea în dezvoltarea unui business. Apoi, nici nu se gândise foarte bine care ar fi trebuit să fie misiunea băncii. „Mă gândeam că luăm licența și facem puțin comercial, puțin din credite de nevoi personale și apoi ne specializăm. Nu aveam o idee clară“, recunoaște el.
Chiar a început să discute cu o bancă – nu spune și care –, dar s-a trezit într-un punct mort. Practic, propunerile lui păreau fezabile, numai că puteau fi puse în practică de orice bancă, fără să mai fie nevoie de reînființarea băncii Chrissoveloni.
Totuși, nu a renunțat la ideea de a reface banca Chrissoveloni, dacă apare o oportunitate. Și o spune răspicat: „Până când mor, aceasta este una din marile mele ținte“.
FOTO: Laszlo Raduly / NewMoney
