China virează spre Ucraina? Mesaj transmis de şeful diplomaţiei de la Beijing

Elena Marinescu 01/03/2022 | 19:15 Ştiri
China virează spre Ucraina? Mesaj transmis de şeful diplomaţiei de la Beijing

Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a discutat marţi la telefon cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba, căruia i-a transmis ”regretul profund” al Chinei faţă de războiul ruso-ucrainean, potrivit presei de stat chineze.

Cu toate acestea, Beijingul a refuzat să condamne Moscova din cauza invaziei Ucrainei. Wang Yi a dat asigurări că China ”regretă profund faptul că acest conflict a izbucnit între Ucraina şi Rusia şi că acordă o atenţie extremă prejudiciilor suferite de către civili”, potrivit televiziunii publice chineze CCTV, citată de News.ro.

În această convorbire la telefon – care a avut loc la cererea Ucrainei -, şeful diplomaţiei chineze a îndemnat cele două ţări ”să găsească un mijloc de soluţionare a problemei prin negocieri”. China ”susţine toate eforturile internaţionale constructive care conduc la o soluţie politică”, a declarat el, potrivit aceleiaşi surse. La rândul său, Dmitro Kuleba a declarat că Ucraina ”aşteaptă cu nerăbdare ca China să lanseze medieri în vederea unui armistiţiu”, potrivit CCTV.

Sute de studenţi chinezi, evacuaţi din Ucraina

China a început să-şi evacueze cetăţenii blocaţi în Ucraina de către invazia rusă, potrivit ediţiei de marţi a cotidianului Global Times, care citează Ambasada Chinei în Ucraina. Aproximartiv 600 de studenţi chinezi au fost evacuaţi de la Kiev la Odesa (sud), către Republica Moldova.

Un cetăţean chinez a fost rănit prin împuşcare în tmp ce încerca să se ducă la Liov, un oraş situat în vestul Ucrainei, unde au fugit numeroşi ucraineni şi unde mai multe ţări occidentale şi-au transferat ambasadele -, potrivit CCTV, care precizează că studentul primea îngrijiri a un spital.

Înaintea ofensivei ruse, Beijingul a ignorat avertismente ale serviciilor americane de spionaj cu privire la iminenţa unui atac rus şi şi-a lăsat cei aproximativ 6.000 de cetăţeni în ameninţarea unor confruntări armate, în tmp ce ţări ca Statele Unite, Marea Britanie şi Japonia au ales să-şi evacueze diplomaţii şi şi-au îndemnat cetăţenii săplece din Ucraina, în săptămânile de dinaintea invaziei. Ministerul chinez de Externe a anunţat marţi că ajută cetăţeni chinezi să plece din Ucraina, însă nu a oferit alte detalii.