Ştiri

China va pune pe piaţă vaccinul anti-COVID-19. Când va fi disponibil

China ar putea fi în măsură să pună pe piaţă un vaccin împotriva SARS-Cov-2 până la sfârşitul anului, a anunţat sâmbătă, pe reţele de socializare, un organism guvernamental chinez, relatează Reuters.

Vaccinul – dezvoltat de către Institutul de Produse Biologice din Beijing şi Instititul de Virusologie – a fost administrat unui număr de peste 2.000 de persoane în cadrul unor teste clinice în faza 2, a precizat Comisia de Administrare şi Supervizare a Activelor Publice (SASAC).

Potrivit unui mesaj datat la 29 mai – difuzat pe reţeaua de socializare chineză WeChat, vaccinul ar putea să fie comercializat încă de la sfârşitul acestui an sau la începutul lui 2021.

Cele două institute care au dezvoltat vaccinul au legături cu grupul farmaceutic Sinopharm, la rândul său controlat de SASAC. Institutul de Produse Bilogice din Beijing este în măsură să producă 100-120 de milioane de doze pe an. News.ro scrie că cinci vaccinuri se află în prezent în fază de testare pe oameni în China.

Elena Marinescu

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

4 ore ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

5 ore ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

6 ore ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

6 ore ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

7 ore ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

7 ore ago

Acest website folosește cookies