Ştiri

China susține că șeful demisionar al Interpolului, care a fost dat dispărut, a luat mită

China susţine că Meng Hongwei, fostul şef al Interpolului, care a fost dat dispărut săptămâna trecută, a luat mită, conform AFP, scrie Politico.

Într-un comunicat scurt, Comisia de Supraveghere Naţională a Chinei a informat că Meng este „suspectat că a încălcat legea”, dar nu a oferit mai multe detalii, potrivit News.ro.

Beijingul a confirmat că Meng, care este şi ministrul adjunct pentru Securitate Publică din China, şi-a dat demisia din poziţia de preşedinte al Interpolului şi este reţinut în China.

Interpolul a confirmat, de asemenea, că a primit cererea de demisie a lui Meng, cu efect imediat.

Ministerul pentru Securitatea Publică, a publicat un comunicat luni în care precizează că investigaţia „arată determinarea lui Xi Jinping de a duce la capăt lupta împotriva corupţiei”.

„Se arată că nimeni nu este deasupra legii. Oricine încalcă legea va fi investigat şi pedepsit serios”, se precizează în comunicat, adăugându-se că mai există şi alte persoane suspectate că au primit mită alături de Meng, care vor fi investigate.

Duminică, soţia lui Meng, Grace, a declarat că a primit un mesaj de la soţul său cu simbolul unui cuţit, chiar înainte ca el să dispară. Cu puţin timp înainte, el îi trimisese alt mesaj, spunându-i să aştepte să o sune.

Meng, în vârstă de 64 de ani, a fost declarat dispărut în urmă cu câteva zile de soţia sa, care a spus că nu a mai avut nicio veste de la el din 25 septembrie.

Interpol a precizat că preşedinte interimar a devenit sud-coreeanul Kim Jong Yang.

Organizaţia îşi va alege un nou preşedinte la Adunarea Generală programată în perioada 18-21 noiembrie, la Dubai. Preşedintele va fi ales pe doi ani, perioada rămasă din actualul mandat.


Foto: YouTube/Euronews

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

o zi ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

o zi ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

o zi ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

o zi ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

o zi ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

o zi ago

Acest website folosește cookies