China și SUA transformă Uniunea Europeană

Rivalitatea dintre cele două superputeri va re­prezenta dominanta relațiilor internaționale pentru deceniile care vor urma. Și acest lucru, cu atât mai mult cu cât China și-a fixat drept obiectiv declarat anul 2049, momentul aniversării centenarului pro­cla­mării republicii populare, ca prag al cuceririi leadershipului mondial. Atunci China ar trebui să detroneze Statele Unite ale Americii din poziția dominantă în sistemul internațional.

UN ALT RĂZBOI RECE. Îndeplinirea acestui obiectiv în 2049 este mai puțin importantă. Ceea ce contează este că drumul Chinei duce către supremația mon­dială, iar acest lucru ne conduce spre un adevărat Război Rece cu superputerea care se simte amenin­țată și reacțio­nează – Statele Unite ale Americii.

Confruntarea dintre cele două se va resimți în toate regiunile lumii, aidoma unor unde seismice, dar îndeosebi în Uniunea Europeană, ale cărei decizii vor fi decisive pentru a înclina balanța într-un sens sau altul.

În ciuda faptului că nu este un actor geopolitic coerent – cu alte cuvinte, nu posedă o politică ex­ternă și nici o cultură strategică unitare –, Uniunea Europeană încă exercită o influență importantă pe mapamond. Unele state europene, precum Franța, sunt deosebit de influente în fostele colonii și po­sedă forțe militare semnificative ce pot fi proiectate inclusiv în Asia-Pacific.

Potențialul Uniunii Europene poate fi transformat cu ușurință în putere capabilă de a influența mersul lumii. Este motivul pentru care ambele superputeri, SUA și China, caută să influen­țeze deciziile de la Bruxelles, dar și în plan bilateral, cu fiecare actor european relevant în parte.

STRATEGIA AMERICANĂ. Pentru Statele Unite ale Americii, miza principală este ca Uniunea Europeană să se alinieze în confruntarea lor cu China. În strategia Pentagonului pentru regiunea indo-pacifică, do­cu­ment lansat în 2018, for­țele militare franceze sunt considerate complementare celor americane în demersul de conservare a caracterului internațional al rutelor maritime din Mările Chinei de Est și de Sud și în limitarea expan­siunii strategice a Chinei în Asia-Pacific.

Mesajele date de Administrația Joseph Biden în direcția europenilor pentru o relansare a relației tran­satlantice se înscriu în aceeași direcție, de aliniere la poziția Statelor Unite, de strângere a rela­țiilor transatlantice sub leadershipul Washingtonului, cu atât mai mult cu cât, și pentru Uniunea Euro­peană, China este un „rival sistemic“, „un compe­ti­tor comercial și industrial“ și, mai ales, o putere care își afirmă prezența în spațiul postimperial european din Africa și Mediterana, iar prin aceasta afec­tează influența internațională a comunității europene.

PE CE MIZEAZĂ CHINEZII. Plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeană a însemnat însă o reducere substanțială a influenței americane în interiorul an­samblului comunitar și o creștere a influenței Parisului și a Berlinului, care nu par dispuse a urma întocmai linia Washingtonului în raport cu China.  

Pe această orientare diferită mizează și China, care speră ca Uniunea Europeană sau cel puțin un număr de state membre să decidă construcția unui pol de putere autonom, strategic, echidistant între China și Statele Unite ale Americii.

Dar dincolo de aceste evoluții ce țin de opțiunea de a realiza o Uniune Europeană geopo­litică, confruntarea dintre China și Statele Unite ale Americii obligă statele europene la o transformare econo­mică, tehnologică și industrială. Faptul că între cele două mari puteri com­petiția se dă și pe terenul noilor tehnologii obligă Uniunea Europeană să se adapteze și să își creeze propriile capacități tehnologice, astfel încât să rămână com­petitivă economic și să conteze și în industriile viitorului.

Proiectele din strategia industrială asumată de Comisia Von der Leyen merg în această direcție. Însă crearea unor „campioni europeni“ ai noilor teh­nologii care vor intra în competiție atât cu marile firme americane, cât și cu cele chineze va îmbrăca și un conținut politic, chiar geopolitic. Dar chiar mai mult, acestea vor transforma în interior Uniunea Europeană, prin crearea de sinergii suplimentare între statele membre implicate în tot felul de partene­riate industriale.

Competiția acerbă dintre SUA și China induce un climat de concurență și în interio­rul Uniunii Europene, între statele membre, tendință accentuată și de competiția pentru ocuparea locului lăsat liber de Marea Britanie. O nouă Uniune Euro­peană se naște sub ochii noștri, o Uniune a geome­triilor variabile și a vitezelor multiple, în care presiunea va fi resimțită mai ales de statele rămase la peri­ferie și insuficient conectate la marile proiecte europene.