China, marele câștigător al războiului din Ucraina

Războiul care are loc în aceste zile în Ucraina va lua sfârșit, la un moment dat. Războiul nu este decât o fază de tranziție într-un proces politic mai larg, este continuarea politicii cu alte mijloace, după cum bine spunea marele teoretician prusac de la sfârșitul seco­lului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, Carl von Clausewitz.

Iată de ce putem, iar acest lucru se întâmplă deja cu luciditate în departamentele de planificare poli­tică ale țărilor serioase, să ne gândim la perioada care va urma. Să spunem că acest război este un alt eveniment fondator în relațiile internaționale, o bornă de hotar care marchează trecerea într-o altă perioadă istorică, alături de pandemia de COVID-19 și cea de-a patra revoluție industrială.

Și chiar dacă armele încă nu au tăcut în momentul în care scriu aceste rânduri, pot spune fără a greși că sfârșitul va fi un compromis între ruși, pe de o parte, și occidentali, de cealaltă, iar pe un plan mai jos, între ruși și ucraineni. Forma acestui compromis va depinde mult de ce fel de Rusie vom avea atunci când vor înceta operațiunile militare. O Rusie care își va îndeplini obiectivele militare și va reuși să aducă într-o formă sau alta sub controlul ei teritoriile cucerite între 1768 și 1774 de către Ecaterina a II-a și să facă din ceea ce va rămâne din Ucraina un stat neutru, semiindependent (Iuri Andropov, celebrul șef al KGB și unul dintre idolii lui Vladimir Putin, a fost unul dintre artizanii așa-numitului „com­promis finlandez“ de pe la 1950 care prevedea o Finlandă „burgheză“, dar neutră) și în care Vladimir Putin va apărea ca un erou național anunță o perioadă de Război Rece. Această situație va cere resurse și le va capta atenția atât europenilor, cât și americanilor.

FEREASTRĂ PENTRU RUSIA. În tot acest timp, China se va putea ocupa de creș­terea economică, întărită fiind și de poziția sa de fereastră majoră către lume pentru economia rusă. Astfel, este de presupus, fără riscul de a greși prea mult, că peri­oada în care China va depăși produsul intern brut (PIB) al Statelor Unite se va reduce substanțial.

2030 poate fi anul în care China să devină și din punctul de vedere al PIB-ului nominal prima pu­tere economică a planetei.

Desigur, puterea unui stat nu stă numai în PIB și, așa cum bine a demonstrat istoricul britanic Paul Kennedy în strălucitul său studiu „Ascensiunea și decăderea marilor pu­teri“, există un decalaj între creșterea unui stat ca putere economică și traducerea acestei importanțe în sfera politico-militară și strategică. Dar China își accen­tu­ează conturul de al doilea pol de putere mondial, de model alternativ la lumea occidentală grupată în jurul Statelor Unite ale Americii.

În același timp, acest război este un cutremur a cărui undă de șoc se resimte îndeosebi în lumea occidentală. Iar acest aspect reprezintă un alt câștig pentru China. Harta sancțiunilor la adresa Rusiei ne arată nu numai unitatea regăsită a Occidentului sub leadership american, dar și limitele influenței acestuia în lume.

Cu excepția statelor aflate sub protectorat strategic american (Japonia, Coreea de Sud, Singapore și Taiwan), restul Asiei nu a urmat exemplul Occidentului. Nici chiar Turcia, care, redescoperind avanta­jele prezenței în NATO, conștientizează marile beneficii pe care le va avea pe piața rusă, inclusiv ca unul dintre marii intermediari cu sfera economică occi­den­tală. În același timp, Ankara însăși dorește un aggiornamento al sistemului internațional în care centralitatea lumii occidentale să fie împărțită cu marii emergenți.

NOUA ORDINE MONETARĂ. Nașterea unei noi ordini monetare – prognozată de respectatul specialist în macroeconomie Zoltán Poszár, de la Credit Suisse –, care nu va mai avea la bază supremația absolută a dolarului, dar în care valuta convertibilă chineză, renmimbi, va ieși mult întărită, reprezintă un alt efect avantajos pentru China al acestei crize de securitate de la porțile orientale ale Europei.

Marile economii europene vor avea nevoie și mai mult de China pentru creșterea economică și reușita tranziției energetice (nu degeaba, la 21 martie, gigantul german Volkswagen a semnat noi acorduri în China pentru producerea de baterii pentru vehiculele electrice), punând la grea încercare strategiile care vizau reducerea dependenței de „Imperiul de Mijloc“ în domeniul critic al noilor tehnologii.

În sfârșit, rămâne de văzut dacă extraordinara creștere a cheltuielilor militare germane nu riscă să bulverseze fragilul echilibru al cuplului franco-german și să îndepărteze Franța, cu consecințe majore pentru coerența strategică a Uniunii Europene, favorizând în schimb nașterea unei noi lumi, în care Statele Unite să își împartă responsabilitățile mon­diale exclusiv cu China.

Ștefan Popescu este Doctor în istoria relațiilor internaționale contemporane la Universitatea Paris 1 - Sorbona și fost secretar de stat în MAE.