Acum 27 de ani, China era încă o țară săracă și predominant rurală. PIB-ul ei reprezenta doar 7% din cel al Statelor Unite ale Americii. Astăzi, produsul intern brut nominal al Chinei reprezintă peste 60% din cel al Statelor Unite, așezând astfel „Imperiul de Mijloc“ („l’Empire du Milieu“) drept a doua putere economică mondială. Acest succes economic se traduce în exterior și prin afirmarea unor ambiții care au început mai întâi prin câștigarea poziției de stat-far al lumii chineze (Hong Kong, Singapore, Taiwan).
Astăzi China încearcă să depășească statutul de putere exclusiv continentală, circumscrisă Asiei de Sud-Est, și să devină o adevărată putere hibridă prin dezvoltarea influenței sale în restul Asiei, în Africa, dar mai ales Europa. Desigur, cel mai des evocat este proiectul „One Belt“, „One Road“ sau „Noul Drum al Mătăsii“, lansat în 2013 de președintele Xi Jinping, și care are drept obiectiv conectarea Chinei printr-un sistem de infrastructuri în toată zona euroasiatică. Unele investiții în infrastructuri strategice din Uniunea Europeană (achiziționarea portului Pireu sau a aeroportului internațional din Toulouse) au ținut primele pagini ale ziarelor din întreaga lume, semn că Imperiul de Mijloc devine încet, dar sigur o adevărată putere europeană. Aș adăuga și intrarea în așa-numitul precarré al Europei, Africa, prin investiții masive, dar și securitare, cum sunt preluarea unei vechi baze militare franceze din Djibouti și poziționarea Armatei Populare într-un punct strategic deținut până nu demult doar de Occident.
Legătura germană. Creșterea prezenței chineze în viața europeană contrastează cu reorientarea intereselor americane, deși atât Statele Unite, cât și Uniunea Europeană aparțin aceleași lumi. Semn al acestei creșteri, săptămâna trecută Oficiul Federal German de Statistică dădea publicității faptul că Republica Populară a devenit primul partener comercial al Germaniei (170 de miliarde de euro în 2016), depășind marele partener tradițional, Franța (167 de miliarde de euro), și, evident, Statele Unite ale Americii (165 de miliarde de euro). Știrea este cu atât mai semnificativă, cu cât Franța ocupa primul loc în comerțul german, fără întrerupere din 1961. Comentând știrea, vicecancelarul Sigmar Gabriel a declarat că Uniunea Europeană trebuie să își orienteze politica economică spre Asia, semn că intensificarea prezenței chineze pe bătrânul continent va influența și strategia internațională a Uniunii Europene în noul peisaj al lumii multipolare.
Poarta de intrare rămâne însă Europa Centrală și Orientală, unde limita capitalurilor occidentale este inteligent compensată de China. Pivoții influenței chineze în regiune sunt, alături de Grecia, Serbia și Ungaria. Una dintre investițiile importante chineze în regiune este proiectul liniei feroviare de mare viteză Atena-Budapesta, trecând prin Macedonia și Serbia. Tronsonul Budapesta-Belgrad va fi dat în folosință în vara acestui an, iar viteza comercială va fi de 160 km/h. Încărcătura simbolică este la fel de importantă ca perspectivele economice ale interconectării (facilitarea transportului de mărfuri chineze din Pireu în inima Europei): Uniunea Europeană, producătoare de trenuri de mare viteză și interesată de integrarea Balcanilor de Vest și de interconectarea spațiilor europene, este absentă din acest proiect în care s-a instalat durabil China. Și, cum Beijingul se gândește la toate, trenul de mare viteză va fi produs de grupul ceh Skoda Transport, recent achiziționat de compania chineză CRRC.
Perla noului drum al mătăsii. Alte proiecte chineze sunt legarea Serbiei cu o autostradă de principalul port muntenegrean, Bar, crearea unui mare parc industrial în Belarus, considerat pe bună dreptate de președintele Xi Jinping drept „perla Noului Drum al Mătăsii“, și interconectarea pe cale aeriană a Ungariei cu Belarusul. De altfel, ambițiile exprimate de Ungaria sunt de a deveni platforma logistică a Chinei în Europa. Urmărind cu tenacitate acest obiectiv, încă din 2007 diplomația economică și culturală ungară a organizat în China un „an al Ungariei“, program destinat promovării oportunităților oferite de Ungaria, în mod tradițional placă turnantă a Europei Centrale.
Rămâne de văzut dacă aceste investiții nu vor găsi și convergențe politice, inclusiv alianțe tactice cu proiectele Federației Ruse și crearea unei alternative la Uniunea Europeană și chiar la NATO pe continentul european. De altfel, consecințele strategice ale investițiilor și intensificării schimburilor economice le vedem foarte bine în Turcia – prezentă în NATO, dar aflată în parteneriat economic strategic cu Federația Rusă. Prin investițiile sale masive, China devine indiscutabil o prezență tangibilă pe continentul european, o mare putere europeană, chiar puterea majoră din Balcanii de Vest.
