Îmbunătățirea condițiilor economice și presiunea tot mai mare a aliaților din Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) ar putea să determine mai multe țări-membre să își majoreze bugetele alocate pentru apărare la nivelul de 2% din Produsul Intern Brut (PIB), în următorii cinci ani, arată un raport al companiei de consultanță PwC.
Până în anul 2021 cheltuielile pentru apărare vor crește, cel mai probabil, în 58 din cele 71 de națiuni analizate, pe măsură ce statele trebuie să facă față unui mediu global de securitate tot mai complex, ce include și amenințările informatice, arată PwC. Creșterea prognozată pentru cheltuielile de apărare va compensa declinul înregistrat între 2012 și 2016 în aproape jumătate din țările analizate. Printre acestea, se numără SUA, Regatul Unit al Marii Britanii, Turcia și Brazilia.
Raportul analizează prioritizarea cheltuielilor de apărare (cheltuieli ca procent din PIB) și postura de securitate, adică măsura în care țările desfășoară trupe aeriene și terestre în afara granițelor naționale și cantitatea de armament vândut sau închiriat de o țară.
Schimbarea polilor de putere economică, dinspre vest spre est, schimbările demografice și avansul tehnologic sunt printre trendurile cele mai importante, din punct de vedere global, pe care analiștii le consideră că au un ”efect profund” asupra apărării și securității, mai arată analiza PwC.
„În perioada următoare, una dintre cele mai mari provocări ale țărilor NATO va fi respectarea angajamentului de a aloca 2% din PIB pentru apărare. Pentru 2017, România și-a asumat obligația de a aloca 2% din PIB către armată, iar acest lucru este valabil și în bugetul pentru 2018. Dezvoltarea economică asigură implicit și securitatea militară. În acest context, o economie puternică cu bază de creștere solidă și cu un mediu fiscal și financiar stabil este absolut necesară pentru securitatea națională și pentru investițiile militare necesare. În același timp, trebuie să acordăm o atenție sporită amenințărilor cibernetice, cel mai nou tip de conflict”, a declarat Ionuț Simion, Country Managing Partner, PwC România.
În Asia Centrală și de Sud și Cercul Pacific, cele cinci țări cu cele mai mari cheltuieli militare sunt China, India, Japonia, Coreea de Sud și Australia.
Miniştrii Energiei din ţările bogate din G7 au ajuns la un acord pentru a-şi închide…
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, l-a invitat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să asiste…
Ţările UE au adoptat, definitiv, noi reguli care reglementează nivelul datoriei publice pe care o…
Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, a anunţat că au fost organizate 916 de secţii de…
Turcia le-a transmis aliaţilor că va susţine candidatura premierului Mark Rutte pentru a fi următorul…
Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat pentru restructurare în valoare de 95,3 milioane EUR…
Acest website folosește cookies