Ştiri

Cele 13 persoane din Gorj care au intrat în contact cu cetăţeanul italian au rezultate negative

Toate cele 13 persoane de la Gorj care au intrat în contact cu cetăţeanul italian diagnosticat cu coronavirus au fost testate şi au rezultate negative, a anunţat miercuri secretarul de stat în MS Nelu Tătaru.  

”Avem şi rezultatele. Toate cele 13 persoane de la Gorj, contacţi direcţi au test negativ coronavirus. Mai sunt în lucru 19 teste cu persoane care nu au fost contacţi direcţi”, a anunţat Tătaru, referindu-se la cazul cetăţeanului italian diagnosticat cu coronavirus după ce s-a aflat timp de cinci zile în România.

De asemenea, toate persoanele care vin  din zone închise sunt puse în carantină instituţionalizată, 14 zile vor fi zilele în care la intrarea în carantină vor fi testaţi iar la ieşire vor fi testaţi, iar testele la diferenţă de 24 de ore trebuie să fie negative.

69 de persoane se află în caratină

Persoanele care vin din alte zone vor fi izolate la domiciliu, împreună cu familiile.

Comitetele judeţene de urgenţă vor administra aceste centre de carantină.

Cei izolaţi voluntar vor ţine legătura cu medicul de familie sau DSP.

”Toate testele de până azi, inclusiv cele de la Buzău, sunt negative, la fel şi Alba Iulia, mama, tata şi copilul”, a precizat Tătaru

Azi la ora 14:00 se aflau 69 persoane în carantină.

Secretarul de stat în MAI, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat şi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Nelu Tătaru susţin o conferinţă de presă referitoare la gestionarea situaţiei privind noul Coronavirus (COVID-19).

NewMoney

Recent Posts

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

2 ore ago

Studiu Revolut: Cum vor petrece europenii concediul din acest an

Revolut a întrebat 15.000 de respondenți din 15 țări, inclusiv 1.000 de români, care sunt…

2 ore ago

Indotek Group investește 16 milioane de euro în Plaza M

Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza…

3 ore ago

Google a plătit 20 de miliarde de dolari în 2022 pentru a fi motorul de căutare implicit în Safari

Procesul SUA vs Google se apropie de final, dar încă mai oferă informaţii necunoscute până…

3 ore ago

Studiu: Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale în familie

Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale acasă, în familie, iar 75%…

3 ore ago

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

2 zile ago

Acest website folosește cookies