Cel mai mare dezvoltator de spații logistice din România va fi coordonat de trei noi manageri

NewMoney 22/01/2018 | 19:19 Ştiri
Cel mai mare dezvoltator de spații logistice din România va fi coordonat de trei noi manageri

Dezvoltatorul de parcuri logistice și industriale CTP, cu acționariat olandez, își schimbă echipa de manegement la nivel local, după ce Ana Dumitrache, co-country manager al companiei în ultimul an și jumătate, va părăsi compania. Britanicul Robert Pitt (foto)va colabora cu echipa locală responsabilă de construcții, în timp ce Iuliana Bușcă și Andreea Enescu vor coordona echipa locală și se vor ocupa de continuarea dezvoltării companiei în România. 

Robert Pitt va fi implicat în stabilirea și implementarea proceselor necesare pentru a sprijini în mod eficient structura operațională a companiei, la nivel local și internațional. El se va concentra cu precădere pe coordonarea mai multor departamente: Resurse Umane, IT, Juridic, Control și Construcții, Proiectare, Autorizații și Achiziții, iar în paralel va lucra alături de echipa locală în cadrul diferitelor proiecte de dezvoltare de noi construcții, care se desfășoară în toată țara. Robert Pitt are 47 de ani și o diplomă în studii economice obținută la Universitatea din Dublin. Are o vastă experiență profesională în cadrul unor importante companii internaționale, unde a ocupat funcții de conducere: Property Director în cadrul Lidl Irlanda și Irlanda de Nord, precum și Director de Operațiuni pentru Lidl Republicile Cehă și Slovacă. A petrecut opt ani ca Director de operațiuni și CEO al corporației internaționale Tesco, iar cea mai recentă poziție a fost cea de CEO al companiei Independent News & Media PLC, cu sediul în Irlanda, la Dublin.

“În ultimele 24 de luni, CTP și-a extins în mod semnificativ operațiunile și este în prezent foarte activ în Europa Centrală și de Est. În acest moment avem 350 de angajați și avem în plan dublarea portofoliului internațional și atingerea a 10 milioane metri pătrați până în 2022. Robert Pitt vine cu o experiență considerabilă și cu determinarea necesară pentru a contribui major la creșterea companiei. Consider că implicarea și atitudinea sa pozitivă vor ajuta CTP din punct de vedere operațional”, a declarat Remon Vos, CEO CTP și Country Head al CTP România.

În ultimele 14 luni, Ana Dumitrache a ocupat funcția de Co-Country Head al CTP în România, poziție din care a lucrat îndeaproape cu Remon Vos pentru a construi o echipă puternică de profesioniști în administrarea și dezvoltarea proprietăților industriale și logistice. Ana Dumitrache va da curs unei noi oportunități în carieră, iar atribuțiile sale vor fi preluate, începând cu 1 februarie 2018, de Robert Pitt, care va colabora cu echipa locală responsabilă de construcții, și de Iuliana Bușcă și Andreea Enescu, care vor coordona echipa locală și se vor ocupa de continuarea dezvoltării companiei în România. Remon Vos își va continua activitatea în funcția de Country-Head al CTP Romania.

CTP Romania vrea să ajungă la o suprafață închiriabilă totală de 1,5 milioane metri pătrați, la nivel național, până în 2019.


Sursă foto: CTP