Ştiri

Cea mai mare bancă italiană cumpără First Bank din România

Grupul bancar italian Intesa Sanpaolo SpA îşi va extinde prezenţa în România după preluarea First Bank de la fondul de investiţii JC Flowers & Co., transmite Bloomberg.

Într-un comunicat de presă difuzat luni seara, grupul bancar italian a informat că, după mai multe luni de negocieri, a semnat un acord de preluare a First Bank, fără a dezvălui termenii financiari ai tranzacţiei.

Cu toate acestea, o sursă din apropierea tranzacţiei a dezvăluit că Intesa a plătit 130 de milioane de euro pentru First Bank, o sumă mai mică decât valoarea contabilă.

Intesa Sanpaolo, cea mai mare bancă italiană, caută de mai mult timp să facă achiziţii în ţări cheie din Europa şi bazinul Mediteranei, pentru a-şi consolida activităţile de bază, a declarat în luna august Marco Elio Rottigni, directorul de operaţiuni internaţionale de la Intesa.

„Această operaţiune ne dublează prezenţa în România, o ţară cu ritm ridicat de creştere şi legături solide cu Italia”, a precizat Marco Elio Rottigni în comunicatul de presă difuzat luni. Achiziţia ‘se potriveşte foarte bine cu strategia noastră de a profita de oportunităţile care creează valoare, în timp ce ne concentrăm pe creştere organică, pentru a ne îmbunătăţi profitabilitatea’, a mai spus Rottigni.

Intesa are deja o subsidiară în România cu active de aproximativ 1,5 miliarde de euro, care deserveşte peste 60.000 de clienţi. Achiziţionarea First Bank va dubla prezenţa Intesa în România.

First Bank oferă o gamă largă de produse şi servicii bancare pentru clienţii de retail, IMM-uri şi coporate.

Fondul JC Flowers a cumpărat First Bank de la grupul bancar elen Piraeus Bank în 2018. Un an mai târziu a preluat şi rivala Leumi Bank, care a fost încorporată în marca First Bank.

Andrei Dumitru

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

o zi ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

o zi ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

o zi ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

o zi ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

o zi ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies