Ce va fi după Angela Merkel. Ce au de învățat politicienii lumii după 16 ani de mandat ai cancelarului german
A colaborat cu premieri – cinci britanici și șapte italieni, cu președinți – patru francezi și patru americani. Neașteptat poate, în ciuda istoricului impresionant, Angela Merkel (66 de ani), liderul celei de-a patra economii a lumii, Germania, a fost nevoită să dedice o mare parte din cariera sa politică pentru a-și dovedi valoarea.
Lecția pe care mulți politicieni ai lumii – după cum știm, majoritatea bărbați – au învățat-o în ultimii 15 ani: niciodată să nu o subestimeze pe Angela Merkel, cancelar al Germaniei din anul 2005, comentează CNN într-o analiză pe care i-a dedicat-o în aprilie.
2021 este anul în care Merkel va părăsi prima scenă politică a lumii, după ce și-a asigurat un loc în istorie drept unul dintre liderii politici de mare succes. A trebuit mereu să lupte să-și dovedească valoarea, mai ales că omologii ei au încercat mereu să aibă un ascendent în fața ei, ba chiar să o umilească (rămâne memorabilă întâlnirea cu Merkel la care președintele rus, Vladimir Putin, și-a adus labradorul, de notorietate fiind teama acesteia față de câini). Fostul președinte american Donald Trump a numit-o pur și simplu „proastă“, iar fostul premier italian Silvio Berlusconi a lăsat-o să aștepte 15 minute până când și-a încheiat o conversație telefonică.
Când prelua funcția de cancelar, mulți au considerat-o prea lipsită de experiență și de charismă pentru a rezista în politica mare. Cea mai citită publicație germană, Bild, a marcat momentul cu un titlu memorabil pe prima sa pagină – „Miss Germany!“ Chiar propriul partid o botezase „Das Mädchen“ („Fata“ – în limba germană), rememorează CNN.
Ei bine, iată că a rezistat multă vreme în politica mare a lumii, iar 2021 este, în sfârșit, anul din care Europa va trebui să trăiască fără Angela Merkel după 15 ani drept cancelar și 10 ca lider incontestabil al Uniunii Europene.
Vidul de autoritate, lăsat de Angela Merkel
Urmează o tranziție nu lipsită de riscuri, comentează și Politico. Iar pericolul nu este legat de cine o va înlocui, ci de vidul de autoritate pe care-l va lăsa în Europa.
Și, deși mulți comentatori mai încearcă niște hiperbole legate de potențialii ei succesori – Armin Laschet, Friedrich Merz, Norbert Röttgen, Markus Söder sau Jens Spahn –, toți rămân cumva în zona de mijloc a valorii politice.
Cel mai important, coaliția care se va forma după alegerile din septembrie va fi foarte probabil „negru-verde“, incluzând uniunile coagulate de Merkel – Uniunea Creștin-Democrată (CDU, partidul lui Merkel), Uniunea Creștin-Socială (CSU) și Partidul Verzilor. Va fi o veste bună pentru Germania și pentru Europa. Dar, în viitorul apropiat, plecarea lui Merkel va lăsa un vid mare de autoritate pe care niciun lider european nu-l poate umple acum în mod credibil, comentează Politico.
Evident, cel care va încerca să umple acest gol va fi președintele francez, Emmanuel Macron, dar, fără Merkel sau în lipsa unui lider puternic la Berlin, nu va reuși. Macron este un politician mult mai conflictual, cu idei mai ambițioase și controversate cu privire la reforma Uniunii Europene.
Președintele Franței va căuta să modeleze compromisurile delicate pe care este construit blocul comunitar european. Ceea ce contrastează cu abilitățile politice ale liderului german, reconfirmate la finalul anului trecut.
Sub conducerea lui Merkel, președinția Consiliului Uniunii Europene care a revenit timp de șase luni Germaniei a reușit să scoată Europa din impasul economic, adoptând un pachet de redresare a economiilor europene de 750 de miliarde de dolari, în ciuda opoziției dure a Poloniei și a Ungariei.
Merkel a reușit și un acord comercial cu Marea Britanie după Brexit. Dar și unul cu China. Ambele sunt valoroase pentru faptul că se constituie baza și cadrul unei mai largi cooperări strategice și politice.
Compromisuri strategice
Sunt mulți cei care o critică pe Merkel și compromisurile făcute. Cel mai condamnabil ține de presiunea intereselor industriale adânci din sânul CDU care au forțat-o să cedeze în fața liderilor iliberali, respectiv autoritari de la Varșovia, Budapesta sau Beijing. Ce nu văd sau nu vor să vadă criticii lui Merkel sunt costurile implicate în cazul în care ar fi ales alte rute de acțiune.
De pildă, fondul de ajutorare pentru ameliorarea impactului coronacrizei. Dacă Merkel i-ar fi forțat prea tare pe liderii de la Varșovia și de la Budapesta cu respectarea statului de drept, ar fi riscat să consolideze poziția populiștilor și a ultranaționaliștilor din ambele țări exact într-un moment în care aceștia și-au mai pierdut din avânt. Iar excluderea unor state membre ale Uniunii Europene de la fondurile europene, considerate un pilon al blocului comunitar, ar fi avut un impact decisiv în direcția destrămării acestuia, ceea ce ar fi creat breșe perfecte pentru China și Rusia, aflate mereu la pândă. Coeziunea europeană ar fi fost pusă la grea încercare, iar revenirea economică ar fi fost compromisă.
Ar fi fost un preț mult prea mare, pe care Merkel a gândit corect să nu-l plătească, mai ales că noul instrument privind respectarea statului de drept îi va permite în timp Bruxelles-ului să fie mai dur cu liderii corupți care calcă în picioare valorile europene, comentează Politico.
Întrebarea este dacă Macron ar fi putut ajunge la aceste rezolvări? Cu siguranță, nu, crede Politico. Pe de altă parte, trebuie recunoscut faptul că, fără preșe-dintele francez, multe dintre aceste idei nu ar fi existat. Fondul de ajutorare a fost conceput la Elysée, fiind, de fapt, o reluare a propunerii de buget al eurozonei pe care Macron a făcut-o prioritatea sa de top după ce a câștigat alegerile din 2017.
De asemenea, „autonomia strategică“ – un cadru intelectual gândit de Paris pentru independența și relevanța geopolitică a Uniunii Europene – a fost la baza recentei inițiative a acordului cu China.
Tratatul de la Aachen din ianuarie 2019 a reînnoit tratatul franco-german din 1963 și a reangajat cele două mari puteri în direcția „consolidării cooperării și integrării“.
Cancelarul german a văzut corect nevoia de a lăsa în urmă desuetul echilibru dintre NATO și Europa de Est, respectiv Moscova, și de a întări legăturile cu sudul european – mai exact cu Italia, Spania și, evident, Franța.
Tandemul director
Așadar, Macron a reușit unde predecesorii săi Nicolas Sarkozy și François Hollande au dat greș. Practic, nu s-a limitat să ceară doar sprijinul financiar al Germaniei, ci a venit cu o viziune europeană pe care să i-o vândă lui Merkel într-un moment în care aveau nevoie de una. Și dacă Macron se așteaptă să fie o forță directoare a Europei post-Merkel, în realitate va avea nevoie mai mult ca oricând la Berlin de un partener cu care să se poată înțelege.
Teama cea mai mare a lui Macron este instalarea unui cancelar care să frâneze puternic pe chestiunile ce țin de coeziunea blocului și să se concentreze mai mult pe Germania. Noul lider german va fi, cu siguranță, lipsit de experiență, dacă ne uităm la candidați, deci aproape sigur va fi preocupat mai curând de politica internă și de gestionarea coaliției – CDU și Partidul Verzilor nu au fost niciodată parteneri la putere.
De altfel, Macron însuși se va concentra mai mult pe gestionarea crizelor interne legate de sănătate și economie. Când noul cancelar va scoate nasul în lume, Macron va fi absorbit total de alegerile din 2022, când speră să mai câștige un mandat la Élysée. Cel mai probabil, după plecarea lui Merkel, Europa va fi condusă ineficient în următoarele 12-15 luni.
Cu ce efect asupra implementării planului de redresare sau chiar asupra reformei legislației fiscale a Uniunii Europene, cheia viabilității monedei euro pe termen lung, nu știm încă. Fără Merkel și fără tandemul „Mekron“ care mișca lucrurile, lideri precum Recep Tayyip Erdogan ar putea încerca să exploateze vidul, sporind riscul instabilității în estul Mediteranei, mai notează Politico.
Marea provocare
Există ceva ce încă nu i-a ieșit bine cancelarului Merkel și pentru rezolvarea căreia nici nu mai are prea mult timp la dispoziție – să învingă pandemia înainte de alegerile din toamnă. Ar putea fi cea mai mare provocare din toată cariera sa, comentează CNN.
Multe îi sunt potrivnice – se chinuie să reducă valul cel mai recent de infecții, agravat de varianta britanică a coronavirusului intrată masiv în Germania din martie. La începutul lunii aprilie, bilanțul deceselor provocate de pandemie printre germani a urcat la 80.000. Ca imagine, nu e bine pentru Merkel, în condițiile în care Israelul a renunțat la purtarea măștii în aer liber, Marea Britanie continuă cu planul de redeschidere treptată, iar Statele Unite pregătesc relaxarea în perioada verii. Germania, în schimb, se confruntă cu un nou lockdown dur, iar nemții se întreabă ce anume nu a mers.
Kai Arzheimer, politolog la Universitatea Mainz, crede că Germania a căzut victimă propriului succes. Inițial, Merkel a fost apreciată pentru cum a gestionat primul val, când, deși Europa era zguduită de decese, Germania reușea să țină situația sub control. „Acest succes inițial a dus la o oarecare relaxare, iar politicienii nu au mai vrut să introducă restricții“, mai comentează Arzheimer, citat de CNN.
În fața valului al treilea, Merkel a tras semnalul de alarmă în fața parlamentului german. „Trebuie să oprim acest val. Pentru asta, trebuie să ne concentrăm forțele federale, locale mai bine decât până acum“, a declarat cancelarul. De fapt, Merkel se luptă zilele astea nu doar cu pandemia, ci și cu salvarea propriei moșteniri.
Și o tot spune în spațiul public – speră ca, atunci când va ceda puterea, ce a fost mai rău să fi rămas în urmă. Totodată, a promis că, până în septembrie, germanii vor fi primit cel puțin o doză de vaccin anti-COVID-19. Promisiune lovită însă puternic de problemele cu furnizarea de noi doze.
„Dacă mă întrebați ce a mers prost este eșecul Uniunii Europene de a achiziționa rapid și eficient vaccinul anti-COVID-19. A fost punctul de turnură pentru Germania, momentul în care politicienii în Germania au devenit nervoși“, spune Wolfgang Merkel (nicio legătură cu cancelarul), profesor la Universitatea Humboldt din Berlin. Tot el crede că întreaga UE este responsabilă pentru această situație. Iar Germania a deținut președinția Consiliului Uniunii Europene, a avut reprezentanți în Comisia Europeană, a mai explicat politologul Wolfgang Merkel.
Angela Merkel însăși a recunoscut anumite greșeli în aprovizionarea cu doze. Totuși, a declarat că încă speră ca, până la final de iunie, cam 50 de milioane de germani să fi primit măcar o doză de vaccin anti-COVID-19.
Sub semnul întrebării
Ce se va întâmpla în următoarele cinci luni va fi decisiv în mare măsură pentru moștenirea lui Merkel.
„Rata de aprobare a cancelarului rămâne relativ ridicată, dar este evident că guvernul federal a încasat o lovitură, iar încrederea în felul în care autoritățile au răspuns pandemiei a scăzut“, spune și politologul Kai Arzheimer.
Merkel nu vrea să-și încheie mandatul politic într-un context de criză medicală, chiar dacă o mare parte din vină revine, de fapt, premierilor celor 16 landuri germane.
Este adesea comparată cu alți doi lideri germani longevivi – Konrad Adenauer și Helmut Kohl. Wolfgang Merkel crede că ultimii ani sunt măsura slăbiciunii sistemului german, care le permite cancelarilor să câștige oricâte mandate.
„Ar fi dat mult mai bine în cărțile de istorie dacă s-ar fi oprit acum patru ani și ar fi ieșit din politică“, mai spune Wolfgang Merkel, adăugând că istoria se repetă. „Este timp pierdut. Am mai văzut asta în ultimii doi ani de mandat și cu Konrad Adenauer, și cu Helmut Kohl. În ultimii doi ani, Kohl nu a mai avut puterea să influențeze mai deloc politica“, amintește Wolfgang Merkel.
Gero Neugebauer, politolog în cadrul Universității Free din Berlin, este de părere că moștenirea lui Merkel este mai puțin bine definită decât cea a celor doi predecesori amintiți aici. Primul a fost cancelarul care a reintrodus Germania în structurile de putere ale Europei, iar al doilea va rămâne drept „Cancelarul reunificării“. „Despre cancelarul Merkel s-a spus că ar putea deveni «Cancelarul integrării europene» și era cât pe ce să devină și «Cancelarul umanității», când a spus că refugiații din zone de război sunt bine-veniți. Acum are șansa de a intra în istorie drept «Cancelarul care a învins pandemia». Doar că, desigur, riscul este ca pandemia să nu dispară după septembrie“, completează Neugebauer.
Problema este că Merkel nu a reușit să fie convingătoare în fața celor 16 premieri ai landurilor atunci când le-a spus că este nevoie de restricții mai severe pentru a ține sub control pandemia. Abordarea ei bazată pe statistici s-a lovit de realitățile și de calculele politice din teren (chiar dacă ea conduce guvernul federal, premierii de landuri decid și sunt responsabili cu implementarea măsurilor restrictive). Iar cei mai mulți lideri regionali au alegeri și sunt conștienți că, după un an de pandemie, electoratul nu-și mai dorește continuarea restricțiilor. Prin urmare, spre deosebire de raționalul cancelar, au fost mai presați să fie pe placul alegătorilor.
Cel mai jenant moment pentru Merkel a fost la final de martie, când a fost nevoită să anunțe renunțarea la un lockdown strict pe care a vrut să-l impună cu prilejul sărbătorilor pascale. După ce a anunțat că este necesar din cauza răspândirii rapide a noilor variante ale coronavirusului, a fost nevoită a doua zi să renunțe, la presiunea criticilor intense, spunând că este imposibil de implementat. Și-a cerut iertare națiunii și și-a asumat întreaga confuzie: „Este absolut greșeala mea și numai a mea“.
„Oamenii au obosit, iar politicienii știu asta“, completează Wolfgang Merkel. „Nu au căutat să implementeze măsuri propuse de epidemiologi și medici, de teamă că vor epuiza și bruma de răbdare pe care oamenii o mai au.“
Au fost făcute sondaje de opinie în două landuri – Baden-Württemberg și Renania-Palatinat, unde partidul lui Merkel, CDU, a pierdut cel mai mult teren. Alte patru landuri, Mecklenburg-Vorpommern, Saxonia-Anhalt, Thuringia și Berlin, vor avea alegeri locale în următoarele șase luni, iar cele federale sunt programate în septembrie.
Rezistența la nivel local a băgat-o în corzi pe Merkel. Cancelarul este obișnuit să ajungă la consens, ceea ce, de data aceasta, nu s-a întâmplat. „Sistemul politic german este descentralizat, cu multe puncte de veto, așa că după un răspuns la unison la primul val al pandemiei, reacția la al doilea a fost deja mult mai fragmentată“, remarcă Arzheimer.
În fața acestei reacții și pe fondul accelerării crizei sanitare, Merkel a decis să introducă o lege a urgenței care să îi confere guvernului federal mai multe puteri și, implicit, să îi permită implementarea restricțiilor. Noua lege, care are însă nevoie de aprobarea parlamentului, prevede impunerea automată a lockdownului în cazul în care rata de incidență a infectărilor depășește 100 de persoane la 100.000 de locuitori.
Neugebauer crede că greșeala lui Merkel a fost să aștepte atât până să facă această schimbare. „Era bine să o facă în toamna trecută. În schimb, s-a tot vorbit de spitale, statistici, despre decese, dar nu s-a decis nimic concret“, a mai reproșat politologul.
Angela Merkel, decisă să nu mai candideze
Merkel a respins în mod repetat să mai candideze pentru al cincilea mandat. „Chiar dacă a ezitat și pentru al patrulea mandat, a văzut că Vladimir Putin își face rău de cap, iar Trump a devenit președintele Statelor Unite, așa că și-a zis – «Okay, sunt singurul adult rămas pe scen㻓, spune specialista în științe politice Joyce Mushaben, autoarea volumului biografic „Becoming the World’s Most Powerful Woman: Angela Merkel and the Transformation of United Germany“. De data aceasta însă, Merkel este decisă să iasă de pe scena centrală a politicii lumii.
„Se va retrage și va face ceea ce nu a mai putut face în ultimii 20-30 de ani“, crede și Gabriele Abels, care predă politică comparativă la Universitatea din Tübingen. Joyce Mushaben chiar specula legat de ce va face. Potrivit unor povestiri anecdotice mai vechi, Angela Merkel a spus că, atunci când se va retrage, va găti mai mult – prăjitură cu prune și faimoasa ei supă de cartofi.
Însă chiar dacă se va retrage complet, va continua să influențeze lumea pentru mult timp de-acum înainte, cred cei de la CNN. „În viitor, va fi greu să vină cineva să susțină că o femeie nu poate fi un politician de succes, iar acesta mi se pare cel mai important mesaj de subliniat“, mai comentează Abels.
Tenacitate și tact
Angela Merkel devenea în 2005, la 51 de ani, prima femeie cancelar din istoria Germaniei Federale.
- ÎNCEPUTUL. Angela Merkel, fiica unui pastor protes-tant din orășelul Templin (fosta RDG), a aderat la Partidul Creștin-Democrat imediat după căderea Cortinei de Fier, devenind purtător de cuvânt al premierului, Lothar de Maiziere.
- ASCENSIUNEA. În 1998, Merkel devenea secretar general al CDU, condus atunci de Wolfgang Schäuble. În afacerea cu donații ilegale în care CDU a fost implicat, s-a poziționat pentru o distanțare de cancelarul Kohl și pentru clarificarea acuzațiilor. A fost una dintre cheile succesului său politic ulterior.
- ENIGMA. Considerată aproape unanim un strateg politic desăvârșit, Merkel rămâne o enigmă pentru mulți, remarcabilă și pentru incapacitatea ei de a arăta emoții în public sau de a se încrede în oameni.
Acest articol a apărut în numărul 115 al Revistei NewMoney
FOTO: Getty