Ce va fi după Angela Merkel. Ce au de învățat politicienii lumii după 16 ani de mandat ai cancelarului german

Mimi Noel 18/05/2021 | 10:11 Global
Ce va fi după Angela Merkel. Ce au de învățat politicienii lumii după 16 ani de mandat ai cancelarului german

A colaborat cu premieri – cinci britanici și șapte ita­lieni, cu președinți – patru francezi și patru ame­ri­cani. Neașteptat poate, în ciuda istoricului impresionant, Angela Merkel (66 de ani), liderul celei de-a patra econo­mii a lumii, Germania, a fost ne­voită să dedice o mare parte din cariera sa politică pentru a-și dovedi valoarea.

Lecția pe care mulți politicieni ai lumii – după cum știm, majoritatea bărbați – au învățat-o în ultimii 15 ani: niciodată să nu o subestimeze pe Angela Merkel, can­celar al Germaniei din anul 2005, comentează CNN într-o analiză pe care i-a dedicat-o în aprilie.

2021 este anul în care Merkel va părăsi prima scenă politică a lumii, după ce și-a asigurat un loc în istorie drept unul dintre liderii politici de mare succes. A tre­buit mereu să lupte să-și dovedească va­loa­rea, mai ales că omologii ei au încercat mereu să aibă un ascendent în fața ei, ba chiar să o umilească (rămâne memorabilă întâlnirea cu Merkel la care pre­șe­dintele rus, Vladimir Putin, și-a adus labradorul, de notorietate fiind teama acesteia față de câini). Fostul pre­șe­dinte american Donald Trump a numit-o pur și simplu „proastă“, iar fostul premier italian Silvio Berlusconi a lăsat-o să aștepte 15 minute până când și-a încheiat o conversație telefonică.

Când prelua funcția de cancelar, mulți au conside­rat-o prea lipsită de experiență și de charismă pentru a rezista în politica mare. Cea mai citită publicație ger­mană, Bild, a marcat momentul cu un titlu memorabil pe prima sa pagină – „Miss Germany!“ Chiar propriul partid o botezase „Das Mädchen“ („Fata“ – în limba germană), rememorează CNN.

Ei bine, iată că a rezistat multă vreme în politica mare a lumii, iar 2021 este, în sfârșit, anul din care Europa va trebui să trăiască fără Angela Merkel după 15 ani drept cancelar și 10 ca lider incontestabil al Uni­unii Europene.

Vidul de autoritate, lăsat de Angela Merkel

Urmează o tranziție nu lipsită de riscuri, co­men­tează și Politico. Iar pericolul nu este legat de cine o va înlocui, ci de vidul de autoritate pe care-l va lăsa în Europa.

Și, deși mulți comentatori mai încearcă niște hiperbole legate de potențialii ei succesori – Armin Laschet, Friedrich Merz, Norbert Röttgen, Markus Söder sau Jens Spahn –, toți rămân cumva în zona de mijloc a valorii politice.

Cel mai important, coaliția care se va forma după ale­gerile din septembrie va fi foarte probabil „negru-verde“, incluzând uniunile coagulate de Merkel – Uniunea Creștin-Democrată (CDU, partidul lui Merkel), Uniunea Creștin-Socială (CSU) și Partidul Verzilor. Va fi o veste bună pentru Germania și pentru Europa. Dar, în viitorul apropiat, plecarea lui Merkel va lăsa un vid mare de autoritate pe care niciun lider european nu-l poate umple acum în mod credibil, comentează Politico.

Evident, cel care va încerca să umple acest gol va fi președintele francez, Emmanuel Macron, dar, fără Merkel sau în lipsa unui lider puternic la Berlin, nu va reuși. Macron este un politician mult mai conflictual, cu idei mai ambițioase și controversate cu privire la reforma Uniunii Europene.

Președintele Franței va căuta să modeleze compromisurile de­licate pe care este construit blocul comuni­tar european. Ceea ce contrastează cu abilitățile politice ale li­de­rului german, reconfirmate la finalul anului trecut.

Sub conducerea lui Merkel, președinția Consiliului Uniunii Europene care a revenit timp de șase luni Germaniei a reu­șit să scoată Europa din impasul econo­mic, adoptând un pachet de redresare a economiilor europene de 750 de miliarde de dolari, în ciuda opozi­ției dure a Poloniei și a Ungariei.

Merkel a reușit și un acord comercial cu Marea Britanie după Brexit. Dar și unul cu China. Ambele sunt va­loroase pentru faptul că se constituie baza și cadrul unei mai largi cooperări strategice și politice.

Compromisuri strategice

Sunt mulți cei care o critică pe Merkel și compromisurile făcute. Cel mai condamnabil ține de presiunea intereselor industriale adânci din sânul CDU care au forțat-o să cedeze în fața liderilor iliberali, respectiv autoritari de la Varșovia, Budapesta sau Beijing. Ce nu văd sau nu vor să vadă cri­­ticii lui Merkel sunt costurile implicate în cazul în care ar fi ales alte rute de acțiune.

De pildă, fondul de ajutorare pentru ameliorarea im­pactului coronacrizei. Dacă Merkel i-ar fi forțat prea tare pe liderii de la Varșovia și de la Budapesta cu respecta­rea statului de drept, ar fi riscat să consolideze pozi­ția populiștilor și a ultranaționaliștilor din ambele țări exact într-un moment în care aceștia și-au mai pierdut din avânt. Iar excluderea unor state membre ale Uniunii Europene de la fon­­­durile europene, considerate un pilon al blocului comunitar, ar fi avut un impact decisiv în direcția des­trămării acestuia, ceea ce ar fi creat breșe perfecte pentru China și Rusia, aflate mereu la pândă. Coeziunea eu­r­o­peană ar fi fost pusă la grea încercare, iar revenirea economică ar fi fost compromisă.

Ar fi fost un preț mult prea mare, pe care Merkel a gân­dit corect să nu-l plătească, mai ales că noul instrument privind respectarea statului de drept îi va permite în timp Bruxelles-ului să fie mai dur cu liderii corupți care calcă în picioare valorile europene, co­men­tează Politico.

Întrebarea este dacă Macron ar fi putut ajunge la aceste rezolvări? Cu siguranță, nu, crede Politico. Pe de altă parte, trebuie recunoscut faptul că, fără pre­șe-dintele francez, multe dintre aceste idei nu ar fi existat. Fondul de ajutorare a fost conceput la Elysée, fiind, de fapt, o reluare a propunerii de buget al eurozonei pe care Macron a făcut-o prioritatea sa de top după ce a câștigat alegerile din 2017.

De asemenea, „autonomia strategică“ – un cadru in­telectual gândit de Paris pentru independența și relevanța geopolitică a Uniunii Europene – a fost la baza recentei inițiative a acordului cu China.

Tratatul de la Aachen din ianuarie 2019 a reînnoit tra­tatul franco-german din 1963 și a reangajat cele două mari puteri în direcția „consolidării cooperării și integrării“.

Cancelarul german a văzut corect nevoia de a lăsa în urmă desuetul echilibru dintre NATO și Europa de Est, respectiv Moscova, și de a întări legăturile cu su­dul european – mai exact cu Italia, Spania și, evident, Franța.

Tandemul director

Așadar, Macron a reușit unde predecesorii săi Nicolas Sarkozy și François Hollande au dat greș. Practic, nu s-a limitat să ceară doar sprijinul financiar al Germaniei, ci a venit cu o viziune eu­ropeană pe care să i-o vândă lui Merkel într-un moment în care aveau nevoie de una. Și dacă Macron se aș­teaptă să fie o forță directoare a Europei post-Mer­kel, în realitate va avea nevoie mai mult ca ori­când la Berlin de un partener cu care să se poată în­țelege.

Teama cea mai mare a lui Macron este instalarea unui cancelar care să frâneze puternic pe chestiunile ce țin de coeziunea blocului și să se concentreze mai mult pe Germania. Noul lider german va fi, cu sigu­ranță, lipsit de experiență, dacă ne uităm la candidați, deci aproape sigur va fi preocupat mai curând de poli­tica internă și de gestionarea coaliției – CDU și Parti­dul Verzilor nu au fost niciodată parteneri la putere.

De altfel, Macron însuși se va concentra mai mult pe gestionarea crizelor interne legate de sănătate și eco­nomie. Când noul cancelar va scoate nasul în lume, Macron va fi absorbit total de alegerile din 2022, când speră să mai câștige un mandat la Élysée. Cel mai probabil, după plecarea lui Merkel, Europa va fi condusă ineficient în următoarele 12-15 luni.

Cu ce efect asupra implementării planului de redresare sau chiar asupra reformei legislației fiscale a Uniunii Europene, cheia viabilității monedei euro pe termen lung, nu știm încă. Fără Merkel și fără tandemul „Mekron“ care mișca lucrurile, lideri precum Recep Tayyip Erdogan ar putea încerca să exploateze vidul, sporind riscul instabilității în estul Mediteranei, mai notează Politico.

Marea provocare

Există ceva ce încă nu i-a ieșit bine cancelarului Merkel și pentru rezolvarea căreia nici nu mai are prea mult timp la dispoziție – să în­vingă pandemia înainte de alegerile din toamnă. Ar putea fi cea mai mare provocare din toată cariera sa, comentează CNN.

Multe îi sunt potrivnice – se chinuie să reducă valul cel mai recent de infecții, agravat de varianta britanică a coronavirusului intrată masiv în Germania din martie. La începutul lunii aprilie, bilanțul deceselor provo­cate de pandemie printre germani a urcat la 80.000. Ca imagine, nu e bine pentru Merkel, în condițiile în care Israelul a renunțat la purtarea măștii în aer liber, Marea Britanie continuă cu planul de redeschidere trep­tată, iar Statele Unite pregătesc relaxarea în peri­oada verii. Germania, în schimb, se confruntă cu un nou lockdown dur, iar nemții se întreabă ce anume nu a mers.

Kai Arzheimer, politolog la Universitatea Mainz, crede că Germania a căzut victimă propriului succes. Inițial, Merkel a fost apreciată pentru cum a gestionat primul val, când, deși Europa era zguduită de decese, Germania reușea să țină situația sub control. „Acest succes inițial a dus la o oarecare relaxare, iar politicie­nii nu au mai vrut să introducă restricții“, mai comen­tează Arzheimer, citat de CNN.

În fața valului al treilea, Merkel a tras semnalul de alarmă în fața parlamentului german. „Trebuie să oprim acest val. Pentru asta, trebuie să ne concentrăm forțele federale, locale mai bine decât până acum“, a de­clarat cancelarul. De fapt, Merkel se luptă zilele astea nu doar cu pandemia, ci și cu salvarea propriei moșteniri.

Și o tot spune în spațiul public – speră ca, atunci când va ceda puterea, ce a fost mai rău să fi rămas în urmă. Totodată, a promis că, până în septembrie, germanii vor fi primit cel puțin o doză de vaccin anti-COVID-19. Promisiune lovită însă puternic de problemele cu furnizarea de noi doze.

„Dacă mă întrebați ce a mers prost este eșecul Uniunii Europene de a achiziționa rapid și eficient vacci­nul anti-COVID-19. A fost punctul de turnură pentru Germania, momentul în care politicienii în Germania au devenit nervoși“, spune Wolfgang Merkel (nicio le­gă­tură cu cancelarul), profesor la Universitatea Humboldt din Berlin. Tot el crede că întreaga UE este res­pon­sabilă pentru această situație. Iar Germania a de­ți­nut președinția Consiliului Uniunii Europene, a avut reprezentanți în Comisia Europeană, a mai explicat po­li­tologul Wolfgang Merkel.

Angela Merkel însăși a recunoscut anumite greșeli în aprovizionarea cu doze. Totuși, a declarat că încă speră ca, până la final de iunie, cam 50 de milioane de germani să fi primit măcar o doză de vaccin anti-COVID-19.

Sub semnul întrebării

Ce se va întâmpla în ur­mă­toarele cinci luni va fi decisiv în mare măsură pentru moștenirea lui Merkel.

„Rata de aprobare a cancelarului rămâne relativ ridi­cată, dar este evident că guvernul federal a încasat o lovitură, iar încrederea în felul în care autoritățile au răspuns pandemiei a scăzut“, spune și politologul Kai Arzheimer.

Merkel nu vrea să-și încheie mandatul politic într-un context de criză medicală, chiar dacă o mare parte din vină revine, de fapt, premierilor celor 16 landuri germane.

Este adesea comparată cu alți doi lideri germani longevivi – Konrad Adenauer și Helmut Kohl. Wolfgang Merkel crede că ultimii ani sunt măsura slă­bi­ciunii sistemului german, care le permite cancelarilor să câștige oricâte mandate.

„Ar fi dat mult mai bine în cărțile de istorie dacă s-ar fi oprit acum patru ani și ar fi ieșit din politică“, mai spune Wolfgang Merkel, adăugând că istoria se repetă. „Este timp pierdut. Am mai văzut asta în ulti­mii doi ani de mandat și cu Konrad Adenauer, și cu Helmut Kohl. În ultimii doi ani, Kohl nu a mai avut pu­terea să influențeze mai deloc politica“, amintește Wolfgang Merkel.

Gero Neugebauer, politolog în cadrul Universității Free din Berlin, este de părere că moștenirea lui Mer­kel este mai puțin bine definită decât cea a celor doi predecesori amintiți aici. Primul a fost cancelarul care a reintrodus Germania în structurile de putere ale Europei, iar al doilea va rămâne drept „Cancelarul reuni­ficării“. „Despre cancelarul Merkel s-a spus că ar pu­tea deveni «Cancelarul integrării europene» și era cât pe ce să devină și «Cancelarul umanității», când a spus că refu­giații din zone de război sunt bine-veniți. Acum are șansa de a intra în istorie drept «Cancelarul care a învins pandemia». Doar că, desigur, riscul este ca pan­demia să nu dispară după septembrie“, com­ple­­tează Neugebauer.

Problema este că Merkel nu a reușit să fie convin­gă­toare în fața celor 16 premieri ai landurilor atunci când le-a spus că este nevoie de restricții mai severe pentru a ține sub control pandemia. Abordarea ei ba­zată pe statistici s-a lovit de realitățile și de calculele politice din teren (chiar dacă ea conduce guvernul fe­deral, premierii de landuri decid și sunt responsabili cu implementarea măsurilor restrictive). Iar cei mai mulți lideri regionali au alegeri și sunt conștienți că, după un an de pandemie, electoratul nu-și mai do­rește continuarea restricțiilor. Prin urmare, spre deo­sebire de raționalul cancelar, au fost mai presați să fie pe placul alegătorilor.

Cel mai jenant moment pentru Merkel a fost la final de martie, când a fost nevoită să anunțe renunțarea la un lockdown strict pe care a vrut să-l impună cu pri­­lejul sărbătorilor pascale. După ce a anunțat că este necesar din cauza răspândirii rapide a noilor va­riante ale coronavirusului, a fost nevoită a doua zi să renunțe, la presiunea criticilor intense, spunând că este imposibil de implementat. Și-a cerut iertare na­țiunii și și-a asumat întreaga confuzie: „Este absolut greșeala mea și numai a mea“.

Oamenii au obosit, iar politicienii știu asta“, com­pl­e­­tează Wolfgang Merkel. „Nu au căutat să implemen­teze măsuri propuse de epidemiologi și medici, de teamă că vor epuiza și bruma de răbdare pe care oa­menii o mai au.“

Au fost făcute sondaje de opinie în două landuri – Baden-Württemberg și Renania-Palatinat, unde par­tidul lui Merkel, CDU, a pierdut cel mai mult teren. Alte patru landuri, Mecklenburg-Vorpommern, Saxonia-Anhalt, Thuringia și Berlin, vor avea alegeri locale în următoarele șase luni, iar cele federale sunt pro­gra­mate în septembrie.

Rezistența la nivel local a băgat-o în corzi pe Mer­kel. Cancelarul este obișnuit să ajungă la consens, ceea ce, de data aceasta, nu s-a întâmplat. „Sistemul politic german este descentralizat, cu multe puncte de veto, așa că după un răspuns la unison la primul val al pan­de­miei, reacția la al doilea a fost deja mult mai frag­men­tată“, remarcă Arzheimer.

În fața acestei reacții și pe fondul accelerării crizei sanitare, Merkel a decis să introducă o lege a urgenței care să îi confere guvernului federal mai multe puteri și, implicit, să îi permită implementarea restricțiilor. Noua lege, care are însă nevoie de aprobarea parlamentului, prevede impunerea automată a lockdownului în cazul în care rata de incidență a infectărilor de­pășește 100 de persoane la 100.000 de locuitori.

Neugebauer crede că greșeala lui Merkel a fost să aș­tepte atât până să facă această schimbare. „Era bine să o facă în toamna trecută. În schimb, s-a tot vor­bit de spitale, statistici, despre decese, dar nu s-a de­cis nimic concret“, a mai reproșat politologul.

Angela Merkel, decisă să nu mai candideze

Merkel a respins în mod repetat să mai candideze pentru al cincilea mandat. „Chiar dacă a ezitat și pentru al patrulea mandat, a văzut că Vladimir Putin își face rău de cap, iar Trump a devenit președintele Statelor Unite, așa că și-a zis – «Okay, sunt singurul adult rămas pe scen㻓, spune specialista în științe politice Joyce Mushaben, autoarea volumului biografic „Beco­ming the World’s Most Powerful Woman: Angela Mer­kel and the Transformation of United Germany“. De data aceasta însă, Merkel este decisă să iasă de pe scena cen­trală a politicii lumii.

„Se va retrage și va face ceea ce nu a mai putut face în ultimii 20-30 de ani“, crede și Gabriele Abels, care predă politică comparativă la Universitatea din Tübingen. Joyce Mushaben chiar specula legat de ce va face. Po­trivit unor povestiri anecdotice mai vechi, An­gela Merkel a spus că, atunci când se va retrage, va găti mai mult – prăjitură cu prune și faimoasa ei supă de cartofi.

Însă chiar dacă se va retrage complet, va continua să influențeze lumea pentru mult timp de-acum înainte, cred cei de la CNN. „În viitor, va fi greu să vină cineva să susțină că o femeie nu poate fi un politician de suc­ces, iar acesta mi se pare cel mai important mesaj de subliniat“, mai comentează Abels.

Tenacitate și tact

Angela Merkel devenea în 2005, la 51 de ani, prima femeie cancelar din istoria Germaniei Federale.

  • ÎNCEPUTUL. Angela Merkel, fiica unui pastor pro­tes-tant din orășelul Templin (fosta RDG), a aderat la Partidul Creștin-Democrat imediat după că­de­rea Cortinei de Fier, devenind pur­tător de cuvânt al pre­mie­rului, Lothar de Maiziere.
  • ASCENSIUNEA. În 1998, Merkel devenea secretar general al CDU, condus atunci de Wolfgang Schäuble. În afacerea cu do­nații ilegale în care CDU a fost implicat, s-a poziționat pen­tru o distanțare de cancelarul Kohl și pentru clarificarea acuzațiilor. A fost una dintre cheile succesului său politic ulterior.
  • ENIGMA. Considerată aproape unanim un strateg politic desă­vârșit, Merkel ră­mâne o enigmă pen­tru mulți, remarca­bilă și pentru in­ca­pacitatea ei de a arăta emoții în pu­blic sau de a se încrede în oameni.

Acest articol a apărut în numărul 115 al Revistei NewMoney

FOTO: Getty

Are o experiență de peste zece ani în jurnalism. A început la agenția națională de presă Rompres, iar în 2006 s-a alăturat echipei care se ocupa de ediția în limba română a publicației americane BusinessWeek. În 2007, a completat echipa de jurnaliști care pornea revista de afaceri Money Express. Domeniile acoperite au variat, de la retail la FMCG, farma, fonduri de investiții, fuziuni și achiziții, IT&C. A realizat interviuri cu cei mai proeminenți oameni de afaceri români, antreprenori locali, dar și cunoscuți oameni de afaceri străini, precum directorul executiv al Microchip, Steve Sanghi, sau fostul director executiv al Sony America, Michael Schulhof. Mimi Noel lucrează ca Account Manager la AMICOM din 2012. La NewMoney, se ocupă de subiectele internaționale.