Ce strategii financiare adoptă președintele Turciei Recep Erdogan și cel al Argentinei, Mauricio Macri pentru a-și scoate economiile din criză

Nu există vreun politician mai iubitor de bani ieftini decât președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, și nici vreo altă țară în care banii să fie atât de scumpi cum este azi Argentina. Chiar dacă cei doi președinți au ales rute complet diferite pentru a-și scoate economiile din criză, ambele monede naționale s-au prăbușit paradoxal de similar.

Acest articol a apărut în numărul 50 (8 – 21 octombrie) al revistei NewMoney

Este doar unul dintre contrastele dintre cele două guverne prinse în ochiul unei furtuni care a cuprins piețele emergente. Ambele economii se confruntă cu o in­flație ridicată și cu deprecierea monedelor naționale și sunt amenințate de spectrul recesiunii. Din mai toate punctele de vedere, președintele Argentinei, Mauricio Macri, a făcut ceea ce investitorii cer în mod normal în astfel de situații. Din iunie, a crescut puternic dobânzile la un record mondial de 60%, a cerut ajutorul FMI și a anunțat continuarea și în 2019 (când va candida pentru un nou mandat) a planului de reducere a cheltuieli­lor bugetare.

Din nefericire pentru el, investitorii pe care face acum tot posibilul să îi atragă nu vor vota, iar din punct de vedere electoral nu este exclus să fie penalizat pentru ceea ce economiștii și oamenii de afa­ceri consideră că a făcut bine. „Modul în care Macri a reacționat la probleme a fost aplaudat de piețe, nu și de alegători însă“, atrage atenția William Jackson de la Capital Economics.

RUTA TURCEASCĂ. Între timp, președin­tele turc, Recep Erdogan, a adoptat o abordare opusă, întorcând spatele piețelor. A avertizat în repetate rânduri Banca Cen­tra­lă a Turciei ca nu cumva să majoreze dobânzile, ba chiar și-a acordat prerogative suplimentare care îi permit să inter­vină în politica monetară. Și în caz că nu ar fi fost suficient, a mai luat o măsură de sigu­ranță – și-a numit ginerele ministru al Economiei.

Deocamdată, sfidarea piețelor practi­cată de Erdogan nu are costuri politice vizibile și imediate. Ba chiar cu puțin timp înainte de cel mai sever declin al lirei, Erdo­gan mai câștiga în iunie un mandat de cinci ani în fruntea statului. Paradoxal însă, în ciuda rutelor complet diferite de rezolvare a crizelor care le-au lovit econo­mii­le, monedele celor două state – lira tur­cească și peso-ul argentinian au avut o soartă similară – ambele au suferit o depreciere de peste 35%.

Banca Centrală a Turciei a fost îndem­nată să nu intervină mai deloc în echilibrarea lirei, dar să dea dovadă de o pasivitate discretă pentru a nu atrage totuși prea mult atenția că nu face nimic, a ținut să remarce Rachel Ziemba, specialist în piețe emergente în cadrul Centrului pentru o nouă securitate americană. În plus, guvernul de la Ankara nu a adoptat reduceri bugetare consistente care ar putea avea impact, ceea ce ridică semne de întrebare asupra dorinței reale de a pune de fapt ca­păt deprecierii masive.

Cert este că Erdogan are un țap ispășitor la îndemână pe care poate arunca toată vina. Cea mai mare lovitură pentru economia turcă a venit imediat după ce preșe­din­tele american, Donald Trump, înfuriat de încarcerarea pastorului american (Andrew Brunson, n.r.), a decis impunerea unor sancțiuni asupra aliatului său NATO. „Povestea pică mănușă pe narativul lui Er­do­gan care susține că actori externi caută să submineze Turcia“, mai spune Ziemba.

În schimb, Trump l-a susținut pe Macri când liderul argentinian a căutat schimbări urgente contra unui împrumut de 50 de miliarde de dolari (cel mai mare din istoria țării) în cadrul unui acord stand by aprobat în luna mai. Macri are nevoie de mai mulți bani pentru a injecta în piață și a stopa declinul peso-ului. FMI a dat semnale că va fi de acord cu împrumutul. „Argentina nu are dușmani la Washington, pe când Erdogan nu prea are mulți prieteni“, remarcă Ian Bremmer, pre­ședintele Eurasia Group.

RUTA LUI MACRI. Judecând însă după cele petrecute în trecut, banii FMI-ului sunt o poveste mult prea toxică pentru economia Argentinei. În 2001, țara sud-americană a intrat în incapacitate de plată, ieșind din rigorile pre­vă­zute de programul FMI. Au urmat o pro­fundă recesiune economică și instabilitate socială, iar politic Ar­gentina a virat puternic spre stânga. Timp de mai bine de un deceniu, odată cu victoria la limită a lui Macri în 2015, țara a fost con­dusă de politicieni po­puliști care au scăpat din frâu cheltuie­li­le publice.

Interesant este că și Turcia a trecut prin cea mai severă criză financiară a țării tot sub tutela FMI și tot în 2001. Partidele politice consacrate s-au trezit scoase din joc, iar Erdogan a găsit un culoar propice pe care a ajuns la vârful politicii din Turcia. Și de atunci, acolo a și rămas.

La început, a acceptat un program al FMI – și a învățat și o lecție, după ce a achitat împrumutul Fondului. Spre deosebire de predecesorii lui din anii ’90, Erdogan nu a mai permis ca economia turcă să se bazeze pe bani publici, ci a preferat întotdeauna banii băncilor. Pe măsură ce datoria publică și deficitele s-au domolit, iar in­flația a scăzut rezonabil, creditarea pri­vată a urcat spectaculos. A urmat un boom al împrumuturilor care cu greu și abia în ultima perioadă s-a mai temperat.

Aversiunea lui Erdogan față de banii scumpi (dobânzi mari) trebuie corelată cu interzicerea cametei în tradiția islamică sau cu teoriile financiare excentrice pe care uneori le îmbrățișează. Iar creditele ieftine sunt exact combustibilul care a propulsat economia turcă sub mandatele lui. Doar că a menține funcțională mașinăria de creditare devine o povară – este nevoie de exercitarea unei presiuni politice tot mai mari asupra băncii centrale pentru a păstra scăzute costurile de creditare.

Este motivul pentru care gradul de îndatorare în Turcia este acum extrem de ridicat, iar deprecierea puternică a lirei a devenit un coșmar pentru companiile care au rate în dolari sau euro. Dacă în schimb ar crește rata dobânzilor pentru a revigora lira, presiunea s-ar muta pe cei cu credite în moneda națională.

În cazul în care companiile o iau rău la vale, este clar că va fi nevoie de ajutor din partea autorităților. Vestea bună cumva este că Erdogan își și permite, dat fiind că raportul venituri-cheltuieli la nivelul buge­tului public este echilibrat, remarcă Jackson de la Capital Economics.

Asemenea lui Erdogan, Macri a moștenit o situație financiară volatilă în țara sa. Ar fi putut spera la un boom al creditării private de care Turcia s-a bucurat la mijlocul anilor 2000, dar la acel moment era un fe­nomen tipic piețelor emergente către care investitorii se înghesuiau. Acum însă se retrag. În Argen­tina, pe fondul inflației ridicate și o volati­li­tate istorică deja, creditarea nu a prins nicio­dată.

Chiar dacă vremurile se înrăutățesc, argentinienii s-ar putea să nu fie pregătiți să îl arunce peste bord pe Macri anul viitor – încă nu au uitat cum predecesorii popu­liști ai acestuia au dat de pământ cu economia. De altfel, în situația dată, nici preșe­dintele argentinian nu prea mai are ași electorali de scos din mânecă înainte de alegerile din octombrie 2019. Programul de austeritate la care s-a angajat nu îi dă prea mult spațiu de manevră – bani publici nu prea are, iar banii băncilor sunt extrem de scumpi – dobânzile ajung la 60%. Așa­dar, va intra în campanie cu banii FMI, ceea ce este o strategie de mare risc ți­nând cont de experiența dramatică a țării cu instituția internațională.

Să ne gândim la un scenariu în care to­tuși Macri reușește cumva să fie reales anul viitor, programul FMI va funcționa, inflația scade, creditarea se ieftinește puțin și astfel consumul va fi stimulat, odată cu el creșterea economică. „Dar sunt foarte mulți de dacă, este foarte dificil de fapt de anticipat ce se va întâmpla. Iar riscul ca toate acestea să nu se întâmple rămâne destul de ridicat“, a mai spus Jackson de la Capital Economics.

Tensiuni

După o relație tensionată cu FMI, guvernatorul Băncii Centrale Argentiniene pleacă din funcție într-un nou moment de mare răscruce pentru Argentina.

• KAPUT. În data de 26 septembrie, Luis Caputo, guvernatorul Băncii Argentinei, a decis să plece la doar trei luni după numire și pe fondul eforturilor președintelui Mauricio Macri de a restabili încrederea investitorilor. Plecarea a dus la o nouă scădere a peso-ului cu 5%.
• Măsuri. În contextul actual, peso-ul a pierdut jumătate din valoare de la începutul anului. Președintele Macri a promis să reducă drastic cheltuielile, iar banca centrală a majorat dobânzile până la 60%.

Articol preluat din BloombergBusinessweek

de Ben Holland, adaptare de Mimi Noel

Cu contribuția lui Patrick Gillespie

FOTO: Guliver / Getty Images