Ce strategie va adopta prima femeie directoare de investiții a Soros Fund Management după ce a concediat 13 manageri

Mimi Noel 09/01/2020 | 10:31 Global
Ce strategie va adopta prima femeie directoare de investiții a Soros Fund Management după ce a concediat 13 manageri

Prima femeie directoare de investiții la Soros Fund Management dă afară pe nerăsuflate 13 manageri, dar adoptă o filosofie precaută cu risc minim în materie de investiții. Până acum, e pe pla­cul familiei Soros și al boardului fondului.

Într-un podcast realizat de Capital Allocators cu Dawn Fitzpatrick, chief investment officer (CIO) – directoare de inves­tiții – la Soros Fund Management (SFM), gazda emisiunii a anunțat că invitata sa promovează prin respectivul fond o plat­formă unică și atractivă fix pentru un anu­mit fel de manageri de investiții, ba chiar a dat și o adresă de e-mail pentru ca toți cei interesați să-și trimită CV-urile.

Nu este neobișnuit pentru o companie să anunțe că angajează, dar anunțul surprinde, fiind făcut într-un mod atât de deschis dinspre un fond din curtea miliardarului George Soros. Sunt bine știute pariurile sale neașteptate și curajoase, pre­cum cel din 1992, când a mizat împo­triva lirei sterline, mutare după care a fost supranumit omul care a „spart“ Banca Angliei. În zilele de glorie, fondul său de hedging avea randamente de peste 30% pe an.

Doar că de data aceasta este o opera­țiu­ne foarte diferită. Fitzpatrick și-a înce­put mandatul în 2017, anul în care Soros a încheiat transferul a circa 18 miliarde de dolari din averea sa în grupul de fundații Open Society, cel mai mare grup din lume care promovează justiția, democrația și respectarea drepturilor omu­lui. Astfel, cea mai mare parte a ba­ni­lor a ajuns să aparțină fundațiilor Soros și nu familiei Soros.

Schimbare de filosofie

S-a dovedit însă o schimbare destul de brutală. În doi ani și jumătate de când a pre­luat SFM cu un capital de 25 de miliarde de dolari, Fitzpatrick caută întruna talente, după ce a de­cis să înlocuiască nu mai puțin de 13 ma­na­geri – unii au fost dați afară, alții au plecat de bunăvoie. A angajat 15 directori noi. Între timp, randamentele nu au ținut pasul cu cele oferite de fonduri similare. În parte, pentru că Fitzpatrick a decis acum mai bine de un an să reducă riscul asumat de SFM.

Când era vorba de averea lui Soros, obiectivul era simplu – fă cât mai mulți bani posibil. Sarcina mult mai pământeană a lui Fitzpatrick este de a face suficienți bani pentru a acoperi cheltuielile anuale de un mi­liard de dolari ale fundației și face asta fără să riște pierderi prea mari.

Pentru acest mandat, membrii boardului au ales pe cineva complet diferit de cei șase directori de investiții pe care fondul i-a avut din 2000 încoace. În primul rând, Fitzpatrick este prima femeie în această funcție pentru grupul de fundații Soros. Totodată, are cea mai conservatoare abordare.

Este prima care a început la un fond de hedging cu o abordare de piață neutră, un stil de trading cu care directorul caută să facă o figură bună, indiferent de cum fluctuează piețele. Cel mai recent job al ei a fost de director al brațului de management financiar din cadrul băncii elvețiene UBS.

În plus, este prima directoare de investiții care nu deține propriul portofoliu în ca­drul grupului de fundații Soros. Este, tot­odată, primul șef de investiții care ope­rează cu o foarte puțină implicare a familiei Soros.

George Soros (89 de ani împliniți în august) își alocă majoritatea timpului proiectelor caritabile. Își face cunoscute părerile despre piețe și economia globală de câ­teva ori pe trimestru, dar nu se mai ocupă de trading în mod activ. Cei doi fii mai mari ai miliardarului, Robert și Jonathan, au plecat din grup pentru a se ocupa de propriile pro­iecte.

George Soros s-a consacrat în 1992 drept omul care a „spart” Banca Angliei

Context în care Dawn Fitzpatrick s-a trezit aproape singură să piloteze grupul de fun­dații Soros, prin această transformare cul­turală încercând să-i păstreze reputația. „Este aproape imposibil ca o companie să treacă cu succes printr-o schimbare de per­sonalitate atât de dra­matică, mai ales că nu există un context de criză“, este de pă­rere Anat Lechner, profesor de management la Școala de Business Stern din ca­­­­drul Universității New York. „Chiar și dacă vechea gardă va pleca, vechea cul­tură face parte din istoria locului“, mai spune aceasta.

A restructurat și capitalul gestionat de managerii de fonduri, a redus expunerea pe private equity și pe macroinvestiții, adică a umblat la fundamentele strategiei sorosiste de trading care s-a bazat întotdeauna pe marile tendințe politice și economice.

Un CIO pretențios

În ciuda criticilor, Fitzpatrick își apără deciziile. „Am eliminat multe riscuri «beta» din portofoliu, l-am curățat și de aspectele prea complexe“, se apără ea. „Beta“ este un termen din jargo­nul finanțiștilor de pe Wall Street pentru expunerea la fluctuațiile din piața globală. Fitzpatrick susține că piețele de credit și de capital sunt mai fragile acum decât crede majoritatea și vrea să fie pregătită să facă față unor viitoare „dislocări“, când va fi momentul potrivit.

Din punct de vedere macro, analiza ei arată că, din 2015, fondul a cheltuit cumulat aproape 300 de milioane de dolari sub forma comisioanelor plătite, pierderile fiind de doar 1%. Fondurile mari de hed­ging, cândva vedetele lumii investiționale, au trecut printr-o perioadă dificilă în ultimii zece ani. Fitzpatrick nu și-a schimbat optica nici când, anul acesta, unele fonduri de hedging au câștigat tracțiune.

Precizează că primul pas pe care l-a fă­cut la preluarea conducerii fondului a fost o analiză a eficienței managerilor, pentru a-și da seama dacă merită plătiți. Cei care au fost dovediți că nu aduc plusvaloare au fost concediați. „Am făcut câțiva oameni nefe­riciți, dar cred că această trăsătură este unul dintre atuurile mele ca lider.

Nu mi-a fost niciodată teamă de măsuri dure și mi le-am apărat“, mărturisește ea.

Câțiva dintre managerii păstrați au plecat totuși, pre­ferând să înceapă proiecte proprii, ridi­când fonduri de investiții noi. Murat Ozbaydar, care a lucrat pentru Soros nouă ani, a obținut o investiție din partea Yale, iar Courtney Carson, care a condus divizia de active toxice din SUA, a ridicat un fond de 300 de milioane de do­lari de la afacerea de family office a lui Jonathan Soros.

Jonathan și Robert Soros îl susțin și pe Santiago Jariton, responsabil pentru inves­tițiile în America Latină pe când lucra pentru Soros. Cynthia Paul, care a lucrat pentru miliardar timp de două decenii, conduce acum un fond de 300 de milioane de dolari.

„Pentru a rezista ca manager de portofoliu în grup, trebuie să bifezi două calități: să fii foarte talentat și să crezi că probabi­li­tatea de succes este mai mare când ai ală­turi alți oameni la fel de talentați și deș­tepți“, spune Fitzpatrick.

Un manager de fond nu poate fi evaluat cu acuratețe după mai puțin de trei ani. Fitzpatrick s-a ținut departe de acțiunile aparent atractive anul trecut, când piața de investiții globală a picat cu 13%. Fondul a închis anul cu un randament de 1%, mult sub obiectiv, dar pe plus, spre deosebire de rivalii care au pierdut bani.

De atunci, Fitzpatrick s-a menținut în zona conservatoare, cu risc minim. Abordare care a dus la randamente de aproape 4,5% pentru anul în curs, în condițiile în care indexul a 60% din acțiuni și a 40% din titlurile de stat a sărit cu 17%. Din 2017, anul în care și-a preluat mandatul, fondul a avut randamente cumulate de 13%, în comparație cu mai mult decât dublu, cât este pragul-etalon. Fitzpatrick spune însă că reperul pe termen mediu este mai potrivit pentru comparație, iar acela este de 16%.

De ani buni s-a încercat adoptarea unui stil de investiții mai domol. Diferit de epoca George Soros, pentru care riscul e parte din ADN. A făcut miliarde de dolari în timpul crizei financiare, dar a pierdut un miliard pariind pe alegerile din SUA din 2016. Atunci a fost și ultima dată când s-a implicat activ în gestionarea banilor săi.

Membrii boardului spun că Fitzpatrick încă are votul lor de încredere. „Face o treabă nemaipomenită, gestionând tran­ziția complexă a companiei“, spune Daniel Sachs, președintele comitetului de inves­tiții. Marea provocare în cazul ei este să obțină randamente anuale de cel puțin 5%, pentru a acoperi rata de cheltuieli ale fondului. Și mai are nevoie să găsească oameni care înțeleg că fondul Soros are de acum o filosofie mai sofisticată decât o fundație obișnuită și că nu mai este un fond de hedging.

SFM, Soros și fitzpatrick

Potrivit publicației americane The Wall Street Journal, Soros Fund Management a avut randamente de 8,9% în 2017 și de doar 0,9% în 2018. Primul trimestru al acestui an a adus un randament de 1,9%.

  • Începuturile fondului. Soros Fund Management este un fond de mana­gement al investițiilor fondat în 1969 de George Soros și de fostul partener de investiții al acestuia, Jim Rogers. Astăzi, este organizat ca un familyoffice, dar în trecut a funcționat ca fond de hedging. A fost chiar unul dintre cele mai performante fonduri din lume, în 2010 rapor­tând cele mai mari pro­fituri. A avut randamente medii anuale de 20% timp de patru decenii la rând. Investi­țiile majore sunt în transport, ener­gie, retail sau în sectorul financiar.
  • Filantrop și activist. Între 1979 și 2011, George Soros a donat peste 11 miliarde de dolari pentru mai multe cauze filantropice – burse, reducerea sărăciei, creș­te­rea transparenței etc. S-a implicat în căde­rea comunismului în Europa de Est în 1989, iar finan­țarea mai multor cauze politice i-a atras eticheta de sperietoare, folosită adesea de naționaliștii de pretutindeni.
  • Din nou CIO. Dawn Fitzpatrick este căsă­torită și are trei copii. A absolvit Wharton School of Business de la University of Pennsylvania. Și-a început cariera în 1992 la O’Connor & Associates, unde în 2013 a fost promovată în funcția de chief investment officer (CIO), pe care din 2017 o deține la Soros Fund Management. Între 2016 și 2017, Fitzpatrick a lucrat pentru UBS Global Asset Management.

articol preluat din BloombergBusinessweek

Are o experiență de peste zece ani în jurnalism. A început la agenția națională de presă Rompres, iar în 2006 s-a alăturat echipei care se ocupa de ediția în limba română a publicației americane BusinessWeek. În 2007, a completat echipa de jurnaliști care pornea revista de afaceri Money Express. Domeniile acoperite au variat, de la retail la FMCG, farma, fonduri de investiții, fuziuni și achiziții, IT&C. A realizat interviuri cu cei mai proeminenți oameni de afaceri români, antreprenori locali, dar și cunoscuți oameni de afaceri străini, precum directorul executiv al Microchip, Steve Sanghi, sau fostul director executiv al Sony America, Michael Schulhof. Mimi Noel lucrează ca Account Manager la AMICOM din 2012. La NewMoney, se ocupă de subiectele internaționale.