Ce spune One United Properties despre proiectul imobiliar din Modrogan

Andrei Dumitru 23/09/2022 | 12:45 Ştiri
Ce spune One United Properties despre proiectul imobiliar din Modrogan

Dezvoltatorul imobiliar One United Properties a declarat pentru wall-street.ro că decizia de suspendare a lucrărilor de execuția a proiectului rezidențial One Modrogan este una pe formă și nu tratează cauza de fond și că autorizația de construire a fost eliberată în deplină legalitate.

Primăria a cerut oprirea lucrărilor pentru proiectul imobiliar din Capitală, iar dezvoltatorul a solicitat instanței să suspende decizia de oprire a lucrărilor, dar Curtea de Apel București i-a respuns cererea.

„Decizia de suspendare a lucrărilor este una pe forma și nu tratează fondul cauzei, care va fi judecată separat. Nici o decizie pe fond în acest dosar nu a fost încă pronunțată. Întreaga documentatie care a stat la baza autorizației de construire pentru acest proiect a fost acordată de autoritățile abilitate în deplină legalitate și se bucură în continuare de prezumția de legalitate. Pronunțarea instantei de fond va avea loc în cadrul dosarului 11527/3/2022, înregistrat pe rolul Tribunalului București”, se arată în poziția oficială a dezvoltatorulu imobiliar, transmisă wall-street.ro.

Nicuşor Dan: Lucrările la constucţia din Modrogan 1 rămân suspendate

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat joi, 22 septembrie, că lucrările de construcție la proiectul imobiliare One Modrogan, dezvoltat de către One United Properties, rămân suspendate în urma ultimei decizii luate de Curtea de Apel București.

Proiectul despre care vorbește edilul general al Capitalei are în vedere construcția a trei blocuri rezidențiale cu aproximativ 45 de apartamente, pe un teren cu o suprafață de aproximativ 4.200 mp.

„Lucrările la constucția din Modrogan 1 rămân suspendate. Curtea de Apel București a respins cererea dezvoltatorului de suspendare a deciziei de oprire a lucrărilor. Am reușit să oprim speculațiile imobiliare ale vechii administrații.

În același timp, am aprobat în acest mandat zeci de cereri de dezvoltări urbane corecte pentru zona istorică a Bucureștiului. Este dovada faptului că lucrurile se pot face și altfel: legal și fără mutilarea spațiilor verzi sau a zonelor încărcate de istorie”, a scris Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.