Ştiri

Ce spun directorii executivi din întreaga lume despre costuri și creștere în 2024 – Studiu

Potrivit studiului elaborat de Boston Consulting Group (BCG), bazat pe un sondaj efectuat în rândul a peste 600 de lideri executivi din întreaga lume, există mai mult optimism cu privire la evoluțiile macroeconomice în 2024 în comparație cu anul trecut. 63% dintre respondenți consideră că sunt pregătiți să facă față unor șocuri globale, iar 68% cred că au suficientă vizibilitate pentru a lua decizii privind investițiile de capital pe termen lung.

Liderii executivi rămân însă îngrijorați cu privire la posibilele provocări comerciale generate de inflație, creșterea ratelor dobânzilor și posibilitatea unei recesiuni.

De asemenea, ei urmăresc consecințele socio-economice și geopolitice ale alegerilor generale din acest an din SUA, India și UE, precum și consecințele conflictelor în curs din Ucraina și Orientul Mijlociu.

Gestionarea costurilor devine o prioritate

Incertitudinile din piață, necesitatea remodelării operațiunilor pentru viitor și tehnologiile disruptive (cum ar fi AI-ul generativ) îi determină pe lideri executivi să pună gestionarea costurilor în vârful listei de priorități în toate regiunile analizate –

America de Nord, Europa și Asia, precum și în diverse industrii.

După gestionarea costurilor, prioritățile strategice principale ale liderilor pentru anul 2024 sunt creșterea și extinderea. Modul cum își îndeplinesc aceste două obiective diferă în funcție de regiune. Astfel, executivii din America de Nord și Asia își propun să crească prin extinderea gamei de produse. În Europa ănsă, liderii vizează creșterea prin gestionarea prețurilor pentru a contracara inflația.

Liderii din sectoarele bunurilor de consum și infrastructură și logistică sunt deosebit de interesați să crească prin extinderea în noi piețe. Cu toate acestea, interesul pentru noi piețe regionale este într-o oarecare măsură temperat de tensiunile geopolitice în diferite părți ale lumii.

Inițiative de reducerea a costurilor

Liderii lansează diverse inițiative de gestionare a costurilor, cele din domeniile producție și lanțul de aprovizionare, forța de muncă, marketing și vânzări find considerate ca „foarte importante” pentru menținerea unui avantaj competitiv. Pentru a reduce costurile de producție și ale lanțului de aprovizionare, companiile pot optimiza achizițiile, rețelele logistice și distribuția și depozitarea, și pot investi în producția digitală eficientă și în procese avansate de planificare.

Un început puternic nu garantează întotdeauna economii de costuri durabile.

Mai mult de opt din zece lideri care lansează programe de reducere a costurilor au declarat că îndeplinesc sau depășesc obiectivele inițiale de economisire. Cu toate acestea, un început puternic nu garantează schimbări durabile. Mai mult de o treime dintre liderii intervievați au declarat în privința costurilor că ele revin în cele din urmă, iar aproape la fel de mulți au raportat că reducerile de costuri au impact asupra afacerii sau a creșterii acesteia.

Conform studiului, executivii din pozițiile de top recunosc faptul că problemele legate de costuri sunt acutizate de dificultatea găsirii de talent specializat, pe o piață a muncii tot mai dificitară. Atragerea și retenția persoanelor cu abilitățile potrivite reprezintă cea mai mare preocupare a executivilor din sănătate, tehnologie, media și telecomunicații.

O abordare holistică a gestionării costurilor

Gestionarea costurilor este o muncă dificilă. Liderii pot crește probabilitatea ca transformările lor să reușească, adoptând o abordare holistică care depășește economiile de cost realizate o singură dată și prin stabilirea unei culturi a îmbunătățirii continue.

Companiile pot debloca resurse prin câștiguri rapide și le pot reinvesti în domenii care stimulează creșterea, cum ar fi digitalul și AI-ul, modernizarea lanțurilor de aprovizionare și excelența operațională. Pentru a susține schimbarea, liderii de top trebuie să construiască o cultură care o susține. Pot face acest lucru implicând oamenii, transformând strategiile în acțiuni măsurabile, tratând încercările ca oportunități de învățare și oferind celorlalți lideri din organizație sprijinul și resursele de care au nevoie pentru a echilibra obiectivele de cost și de creștere.

Tendințele economice schimbătoare, geopolitica în evoluție și tehnologiile determină organizațiile să evolueze. Prin adoptarea unei abordări holistice, organizațiile pot debloca fonduri pentru a investi în priorități strategice care construiesc avantaj competitiv pentru viitor.

Raportul integral poate fi descărcat aici.

FOTO: Shutterstock

Andrei Dumitru

Recent Posts

Proprietăţi de 7 miliarde de euro vor fi oferite la vânzare la Târgul Naţional Imobiliar

Proprietăţi imobiliare în valoare totală de şapte miliarde de euro vor fi scoase la vânzare…

o oră ago

Nou val de praf saharian deasupra României

Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de…

2 ore ago

Bucharest Tech Week aduce în prim plan speakeri mondiali de elită la cele cinci summituri de business – Parteneriat

În perioada 10 - 14 iunie, Bucharest Tech Week va găzdui cinci summituri de business,…

3 ore ago

Biden impune Chinei taxe vamale de 100% pentru a proteja producția locală. Când se vor vedea efectele pentru companii?

Politicilor de susținere prin finanțare pentru industria locală americană li se adaugă măsuri  de protecție…

5 ore ago

Piața românească de investiții imobiliare a încheiat primul trimestru din 2024 cu tranzacții de 202 milioane de euro

Primul trimestru din 2024 s-a încheiat cu investiții imobiliare în valoare totală de 202 milioane…

5 ore ago

Lucrări de reparaţii la reţeaua de termoficare din Capitală. Sute de blocuri rămân fără apă caldă

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, marţi, lucrări de înlocuire şi de reparaţii pe…

5 ore ago

Acest website folosește cookies