Ştiri

Ce servicii noi va lansa Apple în 2019

Tim Cook a declarat în cadrul unui interviu că Apple va lansa anul acesta servicii noi, potrivit News.ro.

Spre deosebire de gadgeturile şi PC-urile pe care le produce, Apple nu lansează în fiecare an servicii noi, iar serviciile reprezintă una dintre cele mai importante surse de venit pentru Apple.

Întrebat dacă are planuri pentru lansarea unor noi servicii în cadrul unui interviu acordat pentru postul american CNBC, Tim Cook a răspuns, simplu şi misterios, că Apple va lansa într-adevăr servicii noi în 2019.

Şeful Apple a folosit pluralul ceea ce înseamnă că nu vorbim de un singur serviciu nou anul acesta din partea gigantului american. Însă toată lumea, când aude de servicii Apple noi, face legătura cu deja foarte mediatizatul serviciu de streaming.

Conform mai multor surse, Apple ar urma să lanseze un serviciu propriu de streaming video chiar în prima jumătate a acestui an, serviciu care va concura direct cu Netflix şi ceilalţi jucători de pe piaţa de streaming.

Din aceleaşi surse anonime se pare că Apple a alocat deja peste 1 miliard de dolari pentru producţia de conţinut video original, conţinut care nu are în prezent unde să fie difuzat şi care nu are logică fără o platformă de streaming.

Recent, Apple a încheiat mai multe înţelegeri cu marii producători de televizoare, prin care iTunes şi AirPlay 2 ajunge pe televizoarele Samsung, LG, Sony şi ale altor producători.

Aceste înţelegeri reprezintă un alt indiciu despre viitorul serviciu de streaming video al Apple, compania americană având tot interesul ca acesta să aibă o disponibilitate cât mai largă, geografic şi tehnic, inclusiv să depăşească graniţele propriului ecosistem.


Foto: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

4 ore ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

4 ore ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

5 ore ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

6 ore ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

7 ore ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

7 ore ago

Acest website folosește cookies