Ce se va întâmpla cu Marea Britanie în 2029. Care sunt evenimentele care ar putea marca Regatul Unit după Brexit

Mimi Noel 17/01/2019 | 13:48 Global
Ce se va întâmpla cu Marea Britanie în 2029. Care sunt evenimentele care ar putea marca Regatul Unit după Brexit

Într-o viziune distopică asupra Marii Britanii la zece ani după desprinderea din Uniunea Europeană, Brexit-ul nu a făcut decât să o stig­ma­tizeze în mentalul politic european și inter­național.

 Acest articol a apărut în numărul 56 (7 – 20 ianuarie 2019) al revistei NewMoney

Bentley-ul prințului William demarează de la baza aeriană RAF de la Northolt și se pierde în aerul mohorât al unei dimineți tipic londoneze. Prințul se îndreaptă spre Palatul Buckingham, reședința familiei regale britanice, pentru a se pre­găti mental pentru săptămânile ce vor urma. Se apropie o serie întreagă de evenimente care mai de care mai ceremonioase pentru a marca un Festival al Noii Mari Britanii, odată cu Brexit-ul. Sunt momente care vor surprinde desprinde­rea regatului din UE în primăvara lui 2019 după luni de dramă parlamentară, de răfuieli politice și, pe final, de panică a piețelor financiare.

A fost, spun partizanii Brexit-ului, momentul în care Marea Britanie și-a luat în sfârșit destinul în propriile mâini într-o lume răvășită de forțele de neoprit ale globalizării și tehnologizării.

Pe măsură ce Bentley-ul electric gonește spre Londra, prințul se tot întreabă dacă a meritat. Rulează titlurile de presă pe ecranul telefonului mobil și multe par să îi confirme îndoiala. Singurul producător auto din Marea Britanie tocmai și-a anunțat mutarea operațiunilor în Polonia, iar negocierile comerciale cu americanii nu au dus nicăieri deocamdată. Iar un recent sondaj de opi­nie arată destul de limpede că nord-irlandezii vor să se reunească cu sudul Irlandei.

FAST FOWARD 2029. Peste zece ani, adică în 2029, Marea Britanie este și mai frustrată, și mai nesigură de locul ei în lume comparativ cu ce era în urmă cu 13 ani, când mai bine de jumătate dintre britanici au votat pentru ieșirea din UE (vara lui 2016, n.r.). Dacă votul lor a reflectat dorința de a „prelua din nou controlul“, desprinderea de spațiul european comun nu pare să fi func­ționat. Cu atât mai îngrijorător, nevăzutele fire care țin la un loc regatul britanic par să se des­facă. Sondajul din Irlanda de Nord nu face decât să-i încurajeze pe naționa­liștii scoțieni care sunt cu ochii pe un referendum pentru independență din 2030. Și mai toată lumea se așteaptă să și câștige referendumul.

În vremuri de criză, de la monarh se așteaptă să țină poporul unit. În timp ce lasă în urmă suburbiile zonei de vest a Londrei, prințul William are serioase dubii că cineva, oricine, ar mai putea face asta acum. Fiecare are parcă propria părere despre amalgamul de evenimente care a condus la Brexit-ul ce avea să se concretizeze în martie 2019. Unii l-au numit un act de trădare națională. Alții l-au salutat, considerându-l un gest de realism care a salvat regatul de la dezastrul economic. Cei mai mulți însă își amintesc doar hao­sul de după vot.

Chiar și cu aceste premise, la sfârșitul zilei, pragmatismul a avut câștig de cauză. Premierul din Downing Street la acel moment, Theresa May, a re­zis­­tat mai mult decât au crezut mulți după negocie­rea, la finalul anului 2018, a acordului de divorț de Uniunea Europeană (UE). După ce a scă­pat de nume­roase tentative de a fi îndepărtată de către propriii colegi de partid, a acceptat că scena­riul ei de Brexit nu ar fi avut niciodată șanse să treacă de votul Parlamentului. Așa că s-a decis să lase locul unui alt premier pentru a depăși acest impas.

Pe măsură ce data de 29 martie 2019 se apropia, momentul la care Marea Britanie era programată să iasă cu arme și bagaje din UE, piețele au început să cadă. În ultimul moment, s-a ajuns la un acord. Noul șef al executivului de la Londra s-a văzut forțat să accepte un pact nu foarte diferit de ceea ce May negociase deja: regatul avea să rămână în uniunea vamală pe termen nedefinit, dar fără drept de vot privind legislația euro­peană.

Radicalii îl acuză evident pe noul pre­mier că trădează Brexit-ul. Doar că multe se schimbaseră de când May negociase primul acord cu Bruxelles-ul – lira sterlină marcase o cădere cu 20% față de dolar în primele săptămâni ale lui 2019, presiunea pentru organizarea unui nou referendum care să inverseze Brexit-ul devenise tot mai mare și aproape toți politicienii din întreg spec­trul politic deveneau tot mai con­vinși de faptul că țara are în față o criză și că un Brexit fără acord trebuie evitat cu orice preț.

Era suficient. Cu doar câteva ore înainte de termenul Brexit-ului, succe­sorul lui May reușește să obțină sprijinul necesar pentru adoptarea unui acord. Țara a răsuflat ușu­rată. Lira sterlină a recuperat rapid pierderea dra­matică, May s-a evaporat din spațiul public, iar Boris Johnson a renunțat la prima linie politică pentru un turneu global ca speaker, o activitate mult mai pro­fi­tabilă pentru el. Speranța era ca mințile cele mai strălucite din guvernul de la Londra să-și poată de acum îndrepta, în sfârșit, atenția spre alte lucruri.

După BREXIT. Doar că realitatea s-a dovedit diferită. Brexit-ul a descătușat ranchiuni care au otrăvit scena politică pentru o bună perioadă de timp după consu­marea lui. Principalele partide s-au spart într-o mul­țime de facțiuni – unele au pledat pentru reinte­gra­rea în UE, altele au propovăduit anularea acordului privind Brexit-ul și ruperea oricărei legături cu blocul european.

Departe de a reuși să răspundă întrebării despre care este rolul Marii Britanii în Europa, Brexi­t-ul nu a făcut decât să o stigmatizeze în mentalul politic european și internațional.

În tot acest timp, lumea a mers mai departe. Companiile din Silicon Valley, care planificau să se ex­tindă în Europa, se întrebau dacă Londra chiar mai este locul potrivit în care să investească, așa că se uitau tot mai atent spre Berlin, Dublin sau Paris. Adâncirea războiului comercial dintre SUA și China consuma la acel moment mai toate resursele Wa­shing­tonului.

Acordul de liber schimb cu SUA, promis de tabăra pro-Brexit a rămas într-o perspectivă înde­părtată. Iar declinul economic bătea deja la ușă.

Mai mult, noul premier nu a avut zile multe în noua poziție. Nemulțumiți de compromisurile acceptate pe marginea acordului de Brexit, aripa radicală din propriul partid a decis să-l îndepărteze. Au fost convocate alegeri generale, iar haosul politic post-Brexit a creat o breșă pentru un singur om: Jeremy Corbyn.

În timp ce conservatorii și o parte dintre propriii colegi laburiști au alu­ne­cat într-un cerc al acuzelor reci­proce, Corbyn a ținut să lanseze un mesaj clar: a venit vremea ca regatul să rezolve ceea ce el consideră a fi cauza cea mai adâncă a Brexit-ului – inegalitatea tot mai mare. Prăpastia tot mai largă dintre bogați și săraci a devenit o rană a societății britanice și asta încă din vremea Doamnei de Fier, Margaret Thatcher. Și odată lansat, mulți se întrebau deja cât de departe ar merge cu acest mesaj.

Doar că nu era nimic comparativ cu furia populară acumulată față de Partidul Conservator după ani de haos politic.

OCCUPY LONDON. La final de 2019, Corbyn avea să fie ales premier cu cel mai slab și nereprezentativ procent, după ce a reușit să strângă cu greu o majo­ritate aliindu-se conjunctural cu naționaliștii sco­țieni. Ce au cerut la schimb? Un referendum privind independența la o dată pe care ei o vor decide.

Articol vizibil în întregime doar pe bază de abonament.

Are o experiență de peste zece ani în jurnalism. A început la agenția națională de presă Rompres, iar în 2006 s-a alăturat echipei care se ocupa de ediția în limba română a publicației americane BusinessWeek. În 2007, a completat echipa de jurnaliști care pornea revista de afaceri Money Express. Domeniile acoperite au variat, de la retail la FMCG, farma, fonduri de investiții, fuziuni și achiziții, IT&C. A realizat interviuri cu cei mai proeminenți oameni de afaceri români, antreprenori locali, dar și cunoscuți oameni de afaceri străini, precum directorul executiv al Microchip, Steve Sanghi, sau fostul director executiv al Sony America, Michael Schulhof. Mimi Noel lucrează ca Account Manager la AMICOM din 2012. La NewMoney, se ocupă de subiectele internaționale.
d