Ce se mai întâmplă, apropo de Ucraina

Actualitatea pentru marele public este dominată de luptele care au loc în Bahmut. Fostul orășel industrial din regiunea Donețk a devenit epicentrul răz­bo­iului, un adevărat simbol care aduce aminte de concentrarea eforturilor militare la Stalingrad. La fel ca acesta din urmă, Bahmut are o valoare strategică dis­cutabilă, chiar dacă, în ipoteza că ar fi cucerit, controlul său le-ar deschide rușilor noi posibilități de acțiune înspre atingerea obiectivului de a controla integral regiunea Donețk.

În rest, progresele sunt nesemnificative de-a lungul frontului, lăsân­du-ne să ne imaginăm următorul scenariu: ambele părți își testează liniile de apărare în pregătirea unor acțiuni ofensive de amploare în această primăvară.

Este, de asemenea, posibil ca încercarea ucrainenilor de a rezista la Bahmut să aibă în vedere și fixa­rea efortului militar principal rus, uzarea acestuia. Indiferent însă de probabilitatea acestor scenarii, certitudinea privește angajamentul celor două părți de a miza pe un război lung, obiectivul fiind epuizarea adversarului și a susținătorilor acestuia.

Lărgind însă cadrul, observăm și alte evoluții care au loc în jurul acestui război. Prima este reuniunea G20, grupul celor mai mari puteri economice mondiale, găzduită de India în orașul Bangalore, în 24-25 februarie, și mai exact întâlnirea de numai zece mi­nute, din marjă, dintre ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, și omologul său american, Antony Blinken.

Acest episod ne arată că ambele părți, rusă și americană, comunică, în pofida războiului de tip afgan… Așa cum s-a întâmplat și în perioada 1979-1985. Celor dezamăgiți le spun că de fapt este o veste bună – conflictul nu este scăpat din mână și nu există riscul unui derapaj nuclear, al unei con­fruntări directe.

SUDUL GLOBAL. Întâlnirea de la Bangalore a fost însă o dezamăgire pentru secretarul de stat american, distinsul Antony Blinken, întrucât a putut constata că Federația Rusă nu este deloc izolată. Ba, mai mult, aceasta se află în centrul Sudului Global, recentă denumire care se re­feră la statele din emisfera sudică. Și a mai putut constata ceva: China nu își permite ca Rusia să piardă, să fie pusă în genunchi. Blocarea comunica­tului final al reuniunii de că­tre de­legațiile rusă și chineză, pe motiv că în textul pre­gătit de președinția indiană apărea cuvântul „răz­boi“, ne arată cât se poate de limpede acest lucru.

Suntem în faza de cris­talizare a unui bloc sino-rus care reușește să galvanizeze destule state care își doresc marginalizarea Occidentului. Acesta din urmă este destul de singur, chiar dacă din locul în care noi privim lumea, Bucu­rești, se vede mai puțin. Totuși, în pofida eforturilor diplomatice americane, fran­ceze, britanice, germane etc., numai 34 de state adoptă sancțiuni la adresa Rusiei. India cumpără masiv pe­trol și motorină din Rusia, realizând profituri consi­derabile din intermedierea lor pe piețele internațio­nale; Africa de Sud, perla africană a Imperiului Britanic, găzduiește exer­ciții militare cu marinele mi­li­tare ale Rusiei și Chinei, chiar în momentul împlinirii unui an de la declan­șa­rea războiului din Ucraina; Emiratele Arabe Unite au devenit o adevărată fereas­tră spre lume pentru insti­tuțiile bancare rusești; Turcia s-a poziționat ca un adevărat hub gazier pentru resursele din Rusia cu destinația Europei Centrale.

Din acest tur de orizont strategic nu poate însă lipsi nici decizia Beijingului de a crește bugetul oficial al apărării cu 7,2%, la circa 236 de miliarde de dolari. Chiar dacă se află încă la mare distanță de cel al Statelor Unite (817 miliarde), totuși asistăm la o progresie spectaculoasă. În numai un deceniu, bu­getul militar al Chinei s-a dublat. Este cât se poate de limpede că strategii de la Washington au o ierar­hie clară între teatrul indo-pacific și cel de la Marea Neagră.

O VIZIUNE AMERICANĂ. Sesizăm deja, în pofida asistenței militare și economice considerabile, o viziune a Statelor Unite de a crea un dispozitiv european pentru susținerea Ucrainei pe termen lung, inclusiv militar, având în centru Germania. Subiectul livrării tancurilor ne arată foarte bine această stra­tegie, urmărită cu mare finețe de consilierul pentru securitate națională al președintelui Joseph Biden, Jack Sullivan. Anul trecut, Statele Unite au exercitat multe presiuni pentru ca Berlinul să accepte livrarea de tancuri.

Este drept că s-a ajuns la un mic compromis – Statele Unite să livreze ele însele și tancuri Abrams. Acest lucru se va face cel mai probabil însă pentru perioada postconflict, iar cantitățile vor fi mai mult simbolice (31 la număr și nu înainte de 2024). Osatura blindată a armatei ucrainene va fi consti­tuită din Leopard, de fabricație germană. O manieră inte­ligentă de a se­para și mai mult Germania de Rusia, dar și de a eli­bera pe termen mediu efortul american, spre a-l putea canaliza în direcția Chinei.