Arabia Saudită revine în atenția publicului din România și altfel decât prin știrile referitoare la producția mondială de petrol și, o dată pe an, prin pelerinajele la Mecca, ceea ce ne oferă posibilitatea lărgirii orizontului în relații internaționale cu o țară care nu este chiar atât de îndepărtată de noi.
Prin influența sa în lumea arabă și în rândul diasporelor arabofone și prin ponderea pe care o are pe piața hidrocarburilor și prin simpla prezență pe teritoriul ei a celor două locuri sfinte ale Islamului – Mecca și Medina –, Arabia Saudită este un punct nodal în sistemul internațional și, prin urmare, o realitate aflată în vecinătatea apropiată a Uniunii Europene.
Dezbaterile cu privire la islamism și la finanțarea mai multor organizații islamiste din întreaga lume au pus, de asemenea, reflectoarele pe Arabia Saudită, țară depozitară a unui islam riguros, desemnat în Occident ca „wahhabism“, după numele lui Ibn Abd el Wahhab, cofondator religios al regatului în 1744, deși saudiții preferă să îl numească „salafism“, adică „islamul strămoșilor“, caracterizat de puritate. Să reamintim și faptul că fostul lider al talibanilor Usama Ben Laden era un saudit (deși i se retrăsese cetățenia saudită încă din 1994)?
Rivalitatea Arabiei Saudite cu Iranul şiit reprezintă azi cel mai important element de destabilizare în Orientul Apropiat și Mijlociu. Arabia Saudită trimite cu gândul și la opulența așezată pe renta petrolieră, la o prosperitate ce are drept „navă amiral“ Aramco (Saudi Arabian Oil Company), compania națională de hidrocarburi, probabil cea mai valoroasă companie din lume, evaluată undeva între 2.000 și 3.000 de miliarde de dolari. Și în ciuda acestor atuuri, politologul american Zbigniew Brzezinski, fostul consilier al președintelui Jimmy Carter, considera Arabia Saudită, în deja clasicul său tratat „Marea tablă de șah“, drept o țară „fragilă și bolnavă din punct de vedere politic“.
Tensiuni la vârf. Știrea de săptămâna trecută cu privire la arestările masive (peste 200 la număr) din sânul establishmentului saudit, inclusiv prinți și demnitari ai statului, au pus în evidență tensiunile și echilibrul fragil dintre conservatori și moderniști, între puterea politică reprezentată de familia domnitoare Saud și cea religioasă reprezentată de ulemale (clerul înalt musulman), dar și echilibrul tot mai fragil între diferitele centre ale puterii politice care ar fi însemnat o succesiune dificilă în cazul dispariției regelui Salman. În acest context, decretul regelui saudit de la sfârșitul lunii septembrie de a ridica interdicția pentru femei de a avea permis de conducere a autovehiculelor nu este nicidecum o știre exotică. Este un act care înseamnă subordonarea ulemalelor față de puterea politică a familiei Saud, în paralel cu nevoia de transformare a unei economii rentiere, pe modelul Emiratelor Arabe Unite.
„Neom“. Ieșirea din economia rentieră este o miză foarte importantă pe fondul amorsării tranziției energetice la nivel mondial și a prețului scăzut al barilului de petrol: pe 29 octombrie, prințul moștenitor Mohamed Ben Salman anunța crearea unei imense arii urbane industriale, „NEOM“, proiect în care se vor investi 500 de miliarde de dolari, inclusiv formarea de tineri saudiți în universități occidentale pentru a reduce dependența de mână de lucru străină.
Apoi, arestarea multi-miliardarului prinț al-Walid, exponent al curentului modernist, declarat anti-Donald Trump, arată că valul de epurări vizează consolidarea puterii prințului moștenitor Mohamed Ben Salman, declarat pro-Donald Trump, și impunerea acestuia din urmă ca unic interlocutor al Washingtonului – poziție importantă în echilibrul de putere de la Riad.
Nu trebuie uitat că ne aflăm într-un stat de tip patrimonial, singurul stat din lume, care poartă numele familiei domnitoare, respectiv Saud, și al cărui sistem instituțional este bazat pe legăturile personale ale casei domnitoare. De remarcat, poziționarea intereselor marilor puteri în noua reașezare politică de la Riad: vizita lui Donald Trump din primăvara acestui an, vizita regelui Salman al Arabiei Saudite la Moscova la începutul lunii octombrie și vizita-surpriză a președintelui francez Emmanuel Macron din 9 noiembrie, în plină campanie de epurare în regat.
Fără îndoială este vorba de recunoașterea succesiunii decise de bătrânul rege Salman, dar care va însemna, în contrapartidă, și încheierea unor contracte pentru industriile marilor puteri amintite și recunoașterea influenței lor în regiunea extinsă a Orientului Mijlociu.
Nu în ultimul rând, de reușita transformărilor din Arabia Saudită depinde și reforma islamului de tip sunnit și crearea unui model de dezvoltare într-o lume arabo-musulmană aflată în mare parte în ruină.