Ce proprietăți are Prințul Charles în România și cum arată acestea – FOTO

NewMoney 25/05/2020 | 12:21 Fapt Divers
Ce proprietăți are Prințul Charles în România și cum arată acestea – FOTO

Mare iubitor al tradițiilor românești și al frumuseții Transilvaniei,  Prințul Charles și-a cumpărat de-a lungul timpului mai multe proprietăți în țara noastră. Deși nu a făcut niciodată vreo declarație publică legată de numarul propretaților sale, se știe că Prințul Charles deține 10 proprietăți în România: patru case în satul Valea Zălanului din Covasna, Conacul Apafi din localitatea Mălâncrav, judeţul Sibiu, deja celebra locuință din Viscri, județul Brașov, și încă patru case în satul Breb din Maramureș.

Prima proprietate în România a cumpărat-o în 2003: este vorba despre una dintre casele din satul Breb, veche de câteva sute de ani, pe care a restaurat-o. Tot l-a Breb și-a mai adus încă trei case de lemn pe care le-a cumpărat din zonă și le-a strămutat în satul maramureșan, devenit celebru în Marea Britanie. Prințul a încercat să păstreze autenticitatea acestor locuințe. Toate casele pe care le-a reabilitat au fost făcute cu materiale tradiționale.

Conacul Apafi din Mălâncrav. FOTO: Wikipedia

Prințul Charles și-a propus să conserve și să pună în valoare peisajul cultural şi natural din localităţile cu biserici fortificate din Transilvania, prin intermediul Fundației Mihai Eminescu Trust, care a fost înființată în anul 2000. “Mihai Eminescu Trust se dedică păstrării moștenirii locale și reînsuflețirii satelor și comunelor din Transilvania și Maramureș, două dintre cele mai autentice zone din Europa.  În anul 2000 a fost fondată̆ filiala românească a Mihai Eminescu Trust, patronată de ASR Prințul de Wales, care coordonează̆ proiectele de conservare a patrimoniului și revitalizare a satelor din Transilvania. Patronajul ASR a durat 13 ani, între anii 2000 și 2013”, scrie pe site-ul fundației, citează life.ro.

Casa din Valea Zălanului. FOTO: https://zalan.transylvaniancastle.com/

Casele deținute de Prințul Charles pot fi închiriate

Când nu sunt folosite de Prințul Charles și anturajul lui, casele acestuia din România pot fi închiriate. Zonele în care Moștenitorul Tronului Britanic deține proprietăți au devenit apreciate atât de turiștii români, dar mai ales de cei străini, care vin să trăiască o experiență unică tradițională pe urmele unui viitor rege. Despre ce proprietăți are Prințul Charles în România a scris adesea presa britanică, iar revista Vanity Fair a inclus una dintre proprietățile din Valea Zălanului în topul celor mai frumoase case din lume.

Casa Prințului Charles din Viscri. FOTO: Facebook/Casa Printul de Wales de la Viscri

Cine dorește poate petrece o noapte și la Conacul Apafi, care datează din secolul al XV-lea. Deținut în prezent de Prințul Charles, conacul a aparținut în trecut principelui Mihaly Apafi, fiind achiziționat în 2000 de către Mihai Eminescu Trust. Proprietatea a fost reabilitată timp de patru ani, investiția fiind de aproape 100.000 de lire sterline.