Ce pedepse există pentru încălcarea ordinelor de protecție

Andrei Dumitru 04/05/2021 | 11:31 Fapt Divers
Ce pedepse există pentru încălcarea ordinelor de protecție

Anul trecut, legea ordinelor de protecție a fost modificată astfel încât agresorii vor primi pedepse mai drastice dacă încalcă prevederile legale.

Pedepse cuprinse între șase luni și cinci ani de închisoare vor primi cei împotriva cărora a fost emis un ordin de protecție și care nu respectă măsurile stabilite prin intermediul acestuia, scrie avocatnet.ro.

Exemple de încălcări ale ordinelor de protecție

În cazul violenței domestice, vor putea fi pedepsiți mai drastic agresorii care:

  • refuză să fie evacuați temporar din locuință;
  • nu permit accesul victimei sau a copiilor în locuința familiei;
  • nu respectă limitarea dreptului de folosință asupra unei părți a locuinței comune, astfel încât să nu vina în contact cu victima;
  • nu respectă obligația de a păstra distanța minima stabilită față de victimă, față de reședința sau locul de muncă ori față de membrii familiei acesteia;
  • nu respectă interdicția de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
  • refuză să poarte un sistem electronic de supraveghere;
  • contactează, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, victima;
  • refuză să predea armele deținute;
  • refuză consilierea psihologică, psihoterapia ori internarea nevoluntara dispusă de instanță;
  • nu se prezintă periodic, la intervalul stabilit de instanță, la secția de poliție competentă;
  • nu dau informații polițiștilor despre noua adresă de domiciliu, în cazul în care a fost evacuat din locuința familiei.

Pedeapsa cu închisoarea de până la cinci ani se va aplica și în cazul nerespectării măsurilor stabilite printr-un ordin de protecție provizoriu, care sunt, în afară celor dispuse de instanță, similare cu cele de mai sus.

Ordinul de protecție provizoriu poate fi obținut, începând din 2019 direct de la polițiști.

Totodată, legea de modificare prevede și introducerea obligativității asigurării unui avocat din oficiu pentru persoanele care solicită un ordin de restricție și care nu au un avocat propriu.