Ce mai spune Nouriel Roubini

S-a făcut cunoscut în perioada crizei financiare din anul 2008 și a rămas în memoria publică drept omul care a prezis criza. Este profesor de economie la Universitatea din New York, consultant și a căpă­tat mai multe porecle, plecând de la apetitul pe care îl are de a prevedea crize. Ați ghicit, este vorba despre Nouriel Roubini, economistul care a mai prezis câteva crize în ultimii zece ani. Este adevărat că, de multe ori, Roubini apasă pe „pedala“  declarațiilor spectaculoase, dar argumentele pe care le aduce eco­nomistul american merită atenția, chiar dacă nu toate previziunile sale ajung să se adeverească.

SCĂDERE ABRUPTĂ. Recent, prin Project Syndicate, acolo unde își pu­blică analizele, Nouriel Roubini scrie despre impro­babilitatea ca economia să aibă o aterizare lină. Ideea este în stilul celui supra­numit Dr. Doom, respectiv, mutatis mutandis, probabilitatea destul de mare ca economia globală să aibă o scădere abruptă, cu consecințele de rigoare.

Indiferent de evoluția viitoare a economiei, dacă va fi sau nu o aterizare forțată, analiza lui Roubini este interesantă pentru a înțelege momentul econo­mic în care ne aflăm. Astfel, analiza profesorului ame­rican pleacă de la constatarea că anul trecut dezbaterile legate de previziunile economice au fost în jurul subiectului privind inflația, respectiv dacă va fi temporară sau permanentă, de durată lungă. Roubini arată că au existat două tabere. Una, din care au făcut parte cei mai mulți reprezentanți ai băncilor cen­trale importante și analiștii de pe Wall Street, a pledat pentru ideea că inflația va fi temporară. Altă tabără, cu o opinie contrară, care a crezut că inflația va fi de lungă durată, a fost formată din mai mulți pro­fesori de economie, printre care și Roubini.

Argumentele de o parte și de alta erau urmă­toa­rele: cei care mizau pe inflația temporară vorbeau de­spre efectul de bază și despre depășirea bloca­je­lor de aprovizionare, ceea ce ar fi trebuit să întoarcă inflația spre un nivel de 2%, acel teritoriu confortabil și cunoscut băncilor centrale.

Experții care au crezut că inflația va fi permanentă aveau ca argumente politicile băncilor centrale, care au rămas multă vreme în favoarea creșterii econo­mice și mai puțin dedicate scăderii ratei inflației, pachetele de stimulare fiscală aplicate în marile econo­mii, care au vrut să ajute creșterea economică, dar au stimulat și inflația, și, în fine, economiile realizate de gospodării în timpul pandemiei, care au dus la o creștere a cererii imediat după relaxarea măsurilor de protecție sanitară. Discuțiile despre inflația tem­po­­rară sau perma­nentă au fost importante dintr-un punct de vedere, și anume deciziile băncilor centrale. Dacă oficialii băn­cilor centrale ar fi considerat că inflația are un ca­racter de lungă durată, ar fi luat încă de anul trecut decizii privind creșterea dobânzii-cheie. Pentru că viziunea a fost alta (inflație tem­porară), hotărârile băncilor centrale de pavăză împotriva inflației au fost temperate sau amânate.

Roubini arată că au fost și câteva șocuri din par­tea ofertei. Cele inițiale, blocajul de aprovizionare, plus o piață a muncii în deficit, în SUA, la care s-au adăugat războiul din Ucraina, care a dus la explozia prețurilor unor mărfuri esențiale (energie, metale, produse agricole ș.a.), și strategia Chinei privind „zero COVID“. Toate acestea au făcut ca acum toată lumea să constate că economia este traversată de o inflație de lungă durată.

Dată fiind noua situație, apare o nouă dezbatere. Și anume, cât de intense și de rapide ar trebui să fie măsurile luate de băncile centrale astfel încât să se evite o aterizare dură a economiei? Înăsprirea politicii monetare, adică mărirea dobânzilor, va duce fie la o recesiune, fie la o creștere a ratei șomajului, es­ti­­mează Roubini.

Totul devine o problemă de priorități, dar deciziile nu sunt simple. Dacă vrei să combați inflația, crești dobânda și riști să ai o aterizare dură. Dacă vrei să susții creșterea economică și locurile de muncă, vei crește dobânzile mai lent și implicit in­flația va putea să fie peste nivelul-țintă. Dificilă ale­gere.

Roubini arată că ar putea exista și o a treia va­riantă. În sensul că băncile centrale vor vorbi mult despre măsuri contra inflației, dar este posibil ca entuziasmul să fie temperat. Adică deciziile de creș­tere a dobânzilor vor fi pe cât posibil amânate. Eco­nomistul american are în vedere și nivelul colosal al datoriilor publice și private, aflate la 348% din produsul intern brut (PIB), ceea ce va pune încă o dată presiune asupra menținerii dobânzilor la un nivel cât mai mic posibil.

Concluzia lui Nouriel Roubini este că există două scenarii: o aterizare dură însoțită de o scădere a in­flației sau o intrare într-o zonă de stagflație. Ne putem teme de o recesiune în următorii doi ani, conchide Roubini.

PETRECERE ÎN TOI. În România, în contrast, petrecerea este în toi. Se dau salarii mai mari, se cere creșterea pensiilor, iar pachetele de sprijin sunt anunțate unul după altul. În logica lui Roubini, cu cât măsurile sunt mai populiste, cu atât aterizarea va fi mai dură. Politicienii ro­mâni, cu gândul la ale­geri, sunt departe de a percepe riscurile care pândesc economia.