Ce le va lipsi angajaților Deutsche Bank în încercarea de redresare a gigantului bancar german cu pierderi de miliarde

Fără zboruri la clasa întâi, gata și cu porția zilnică de fructe din partea companiei, unii chiar trebuie să plece acasă. Așa arată, simplificat, rețeta celei de-a patra restructurări cu care noul CEO a Deutsche Bank încearcă să redreseze financiar gigantul bancar aflat pe pierderi de miliarde.
Acest articol a apărut în numărul 50 (8 – 21 octombrie) al revistei NewMoney
Ca director al diviziei de retail a Deutsche Bank, Christian Sewing și-a câștigat reputația unui manager care operează restructurări cu sânge-rece – a tăiat simțitor cheltuielile, a închis deja sute de unități, a dat afară 7% (3.100 de oameni) din personal, a vândut operațiunile din Polonia și Portugalia. Astăzi, din poziția de CEO, merge pe aceeași rețetă. Doar că în joc sunt mult mai multe aspecte și în primul rând trebuie să se confrunte cu acționarii tot mai nervoși pe fondul pierderilor de peste zece miliarde de dolari în ultimii trei ani.
Din aprilie, de când a fost numit CEO, Sewing a mai dat afară 1.700 de oameni, le-a spus directorilor că nu prea mai este posibil să zboare la clasa întâi și a eliminat fructele puse zilnic la dispoziție în birouri. Are de gând să reducă spațiul sediului din New York cu 30% și să îl mute de pe Wall Street, parte a planului de a micșora costurile cu 8% până în 2019. „Trebuie să facem progrese în materie de costuri, pentru că este ceea ce putem controla. Așa putem repune afacerea pe profit“, spunea Sewing în cadrul unei conferințe desfășurate în august la Frankfurt.
MISIUNEA. FUZIUNEA. Cea mai dificilă sarcină pentru el va fi să îi convingă pe investitori și pe angajați deopotrivă că poate rupe seria nefastă pentru cea mai mare bancă a Germaniei. Veniturile au scăzut cu 21% în ultimii doi ani și prognozele arată că și în 2018 se vor situa la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu. Divizia de investiții pierde cotă de piață, divizia de management al activelor s-a confruntat cu o hemoragie de clienți, iar cotația acțiunilor a plonjat la minime istorice de când Sewing a preluat conducerea. „Dacă Sewing va spune că nici anul viitor banca nu-și va atinge obiectivele, va avea o mare problemă“, spune Daniel Regli, analist în cadrul firmei de brokeraj MainFirst.
Persistă și zvonurile potrivit cărora Deutsche Bank nu a renunțat la ideea de a face o fuziune pentru a ieși din acest impas istoric, cel mai probabil cu rivalul Commerzbank AG. Dar la o reuniune strategică desfășurată la Hamburg pe 14-15 septembrie, board-ul de supraveghere și top managerii au analizat posibilele scenarii cu parteneri din Germania sau din afară și au decis că nu este momentul încă pentru o astfel de mutare. Sewing le-a spus că mai întâi trebuie integrată Postbank, brațul financiar al serviciului poștal pe care Deutsche Bank l-a cumpărat în 2010, dar pe care nu a reușit să-l integreze operațional.
Noul CEO este la polul opus predecesorilor săi – John Cryan și Anshu Jain – care au ajuns la Deutsche Bank după ce au ocupat poziții executive la băncile de investiții rivale. Sewing este un neamț care și-a construit cariera la Deutsche Bank, pornind de jos în cadrul unei filiale a băncii din orașul natal Bielefeld și urcând treaptă cu treaptă.
În 2010 a intrat în managementul superior al băncii, ca director pe tot ce înseamnă creditare, risc și audit. A fost apreciat pentru modul în care a condus echipa implicată din partea băncii în ancheta privind suspiciunile că Deutsche Bank ar fi permis transferuri care au scos bani din Rusia (banca a primit de altfel o amendă de 700 de milioane de dolari anul trecut în această speță).
Merge aproape în fiecare sfârșit de săptămână la Bielefeld pentru a sta cu familia – soția și cei patru copii –, un drum de patru ore cu mașina. Cu puternicele sale rădăcini germane, Sewing are relații solide cu elita economică și politică a țării. „Sewing, crescut în bancă de la nivelul de stagiar, reprezintă modelul clasic de bancher în buna tradiție europeană“, îl descrie Michael Seufert, analist la NordLB.
CU OCHII PE EUROPA. Fiind primul german care în ultimii zece ani conduce banca în calitate de unic CEO, planul lui Sewing este de a lăsa deoparte deocamdată Asia și SUA, pentru a se concentra pe Europa și mai ales pe piața germană. Întrebarea este dacă are charisma și viziunea necesare pentru a gestiona operațiunile globale și cei aproape 100.000 de angajați răspândiți pe cinci continente. Rezultatele de până acum arată că este bun la creșterea eficienței, prin urmare și planul lui este centrat pe tăierea costurilor. Din 2015 încoace, banca a trecut prin trei planuri de restructurare, iar voci din interior se tem că reconfigurarea vizată de Sewing va însemna eliminarea multor operațiuni globale. Un investitor care a avut recent o discuție cu Sewing a spus că acesta nu a putut oferi niciun răspuns despre ce urmează după atingerea obiectivelor anunțate pentru 2019.
Un alt director este neliniștit că Sewing a respins orice argument că tăierile lui ar periclita în vreun fel eficiența afacerii. „Nu-l văd un vizionar. Este un tip rațional, adaptabil, dar nu pare să aibă apetit pentru pariuri mari“, este de părere Michael Hünseler, directorul fondului de investiții Assenagon Asset Management.
În aprilie, a decis o reevaluare a diviziei de investiții – pentru a reduce din personal –, fapt care i-a neliniștit și pe clienți, și pe angajați deopotrivă. Temerile s-au confirmat, așa că în al doilea trimestru cele mai multe disponibilizări au fost la divizia de investiții – a redimensionat sau eliminat echipe întregi care făceau cercetare și consiliere strategice în Brazilia, Dubai și Japonia. A fost o decizie care i-a demotivat mult pe cei rămași, așa că s-a văzut nevoit să călătorească mult anul acesta – cel puțin de cinci ori în SUA de când a devenit CEO și de trei ori în Asia pentru a-i convinge pe toți de angajamentul global al băncii.
A instituit și reuniuni frecvente cu angajații – așa-numita Oră a adevărului, unde angajați de la orice nivel al băncii sunt încurajați să îi pună întrebări. Scopul este de a restabili credibilitatea și un sentiment de mândrie față de o instituție care a devenit un simbol al așteptărilor înșelate.
După ce a fost martorul înlăturării brutale a lui Cryan, al cărui mandat a fost marcat de un conflict dur cu președintele board-ului de supraveghere, Paul Achleitner, dar și de eșecul de a reduce costurile, Sewing încearcă acum să evite ceea ce tot el a numit un pattern al surprizelor negative în costurile anuale ale băncii. „Am traversat o etapă dificilă. Dar acum trebuie să reînviem mândria“, a spus el la aceeași recentă conferință de la Frankfurt.
A patra oară e cu noroc
Din 2015 încoace, banca a trecut prin trei planuri de restructurare, Sewing și-a setat să reducă până la anul costurile cu încă 8%.
- Pe tobogan. Cu pierderi de zece miliarde de euro în ultimii trei ani și venituri mai mici cu 21% în ultimii doi, prognozele indică un nivel minim istoric și în 2018.
- Greșeli. În aprilie, Deutsche Bank a transferat din greşeală 28 de miliarde de euro într-o operaţiune de rutină corectată rapid. Valoarea greșită depășea chiar capitalizarea băncii – de 24 de miliarde de euro.
Articol preluat din BloombergBusinessweek
de Steven Arons, adaptare de Mimi Noel
Cu contribuția lui Nicholas Comfort
FOTO: Guliver / Getty Images