Ce înseamnă, de fapt, liniile și numerele de pe codurile de bară

Andrei Dumitru 03/06/2021 | 10:51 Fapt Divers
Ce înseamnă, de fapt, liniile și numerele de pe codurile de bară

În octombrie, se împlinesc 69 de ani de când codul de bare, cel mai folosit sistem din lume, a fost patentat în Statele Unite ale Americii. Puțin știu însă ce înseamnă, de fapt, numerele de sub codul de bare.

Deși în 1952  ̶  anul recunoașterii acestei invenții ̶   nu a fost receptat pozitiv de mulți producatori, codul de bare a devenit o știință în sine, care a dus la dezvoltarea unor tehnologii moderne cu impact și o serie de avantaje în comercializarea mărfurilor.

Ce reprezintă numerele de sub codul de bare?

Cifrele care apar pe produse, afișate sub codul de bare au un rol pe care nu multă lume nu îl cunoaște. Aceste numere așezate în mod aleator acolo sunt puse cu un scop bine definit. Mai exact, atunci când scannerul nu funcţionează în cazul unui produs pe care doreşti să-l cumperi, adică aparatul nu citește codul de bare, atunci numărul de sub acest cod este cel care vine și salvează situația. În spatele lor există un sistem specific.

Toate produsele primesc un număr unic de identificare. Acesta se tipărește sub forma unui cod ce va putea fi citit de toate dispozitivele electronice de scanare. Cu ajutorul unei imprimante care este conectată la baza de date, unde sunt stocate toate denumirile produselor se realizează tipărirea.

Numerele apărute pe ambalaje ar putea fi tipărite fără codul de bare, dar în această situație există riscul de a se creea o confuzie. De exemplu, scannerul ar putea confunda cifra 3 cu cifra 8. O astfel de greșeală ar putea crea haos la casa de marcat sau în depozit. Folosindu-se codurile de bare sunt evitate problemele de acest gen.

Codurile EAN, utilizate peste tot în lume sunt o variantă a codurilor UPC-A, utilizate în Statele Unite și în Canada. În prezent, cele mai multe magazine din întreaga lume acceptă codurile de bare în ambele formate.

Format din 13 cifre, dintre care primele trei reprezintă prefixul țării de proveniență a produsului (594 pentru România), codul de bare este folosit în toate industriile producătoare sau de desfacere.

UPC-A, acest cod de bare cuprinde 12 cifre. Prima cifră indică în ce categorie intră un produs. Al treile număr, arată, de exemplu, că articolul intră în categoria produselor pentru sănătate. Iar al doilea număr este folosit pentru produsele care necesită cântărire, cum ar fi fructele. Celelalte cinci cifre oferă date despre compania care a fabricat produsul.