Ce îi întreabă Elon Musk pe candidaţi în timpul interviurilor de angajare ca să își dea seama dacă mint

NewMoney 26/09/2018 | 13:26 Ştiri
Ce îi întreabă Elon Musk pe candidaţi în timpul interviurilor de angajare ca să își dea seama dacă mint

Peste 81% dintre candidați mint în timpul interviurilor de angajare, potrivit psihologilor, dar Elon Musk spune că a găsit întrebarea perfectă care să depisteze exagerările și neadevărurile spuse de aplicanții pentru un job la Tesla sau SpaceX, potrivit CNBC.

Miliardarul spune că această întrebare „foarte importantă” relevă rolul pe care l-au avut candidații într-un proiect sau o companie. Concret, Musk își întreaba potențialii angajați cu ce probleme s-au confruntat la job-urile anterioare și cum le-au rezolvat. Fondatorul Tesla spune că își poate da seama dacă potențialuli angajați sunt cu adevărat capabili să preia inițiativa și să găsească soluții la probleme din modul în care răspund la această întrebare.

„Oamenii care au rezolvat într-adevăr problema, știu exact cum au rezolvat-o. Ei cunosc micile detalii”, a explicat Musk. Acești candidați pot vorbi în profunzime despre obstacolele pe care a trebuit să le depășească și despre strategiile pe care le-au folosit. Potrivit lui Musk, cei mai buni candidați pot răspunde la această întrebare pe „niveluri multiple”.

În schimb, cei care se prefac că sunt capabili să rezolve probleme pot „să treacă la următorul nivel și apoi să se blocheze”, a spus miliardarul.

Atunci când candidații nu pot vorbi pe larg, Musk spune că își dă seama că aceștia nu erau printre cei care lucrau activ la rezolvarea problemei întâlnite. „Oricine se luptă din greu cu o problemă, nu o uită niciodată”, spune el.

Potrivit lui Ron Friedman, un reputat psiholog social și autor al cărții „The Best Place to Work” (Cel mai bun loc în care să lucrezi, n.r.), în jur de 81% dintre candidați mint în timpul interviurilor de angajare.


Foto: AFP/Mediafax

 

← Close