Ce i-au spus americanii în anii `90 lui Ion Iliescu. Confesiunile lui Isărescu despre modul în care SUA face politică externă

NewMoney 14/12/2018 | 16:18 Ştiri
Ce i-au spus americanii în anii `90 lui Ion Iliescu. Confesiunile lui Isărescu despre modul în care SUA face politică externă

Americanii fac politică externă în funcție de zonele în care se găsesc petrol și gaze naturale. Asta i-a transmis fostul consilier prezidențial american Zbigniew Brzezinski lui Ion Iliescu, într-o întâlnire din anii ’90, potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

Pe teritoriul ţării noastre s-a extras prima producţie de ţiţei înregistrată în statisticile mondiale, a spus guvernatorul BNR în cadrul „Impactul economic al industriei de petrol şi gaze din România pe parcursul a 100 de ani: 1918-2018″ din 14 decembrie.

El mai susține că nu se vorbeșe deloc despre România în contextul Primului Război Mondial, însă când vine vorba de cel de-Al Doilea Război Mondial, țara noastră este menționată prin prisma bombardamentelor americane asupra câmpurilor petrolifere şi rafinăriile din Ploieşti, de unde se alimenta armata nemților, scrie Agerpres.ro.

„În Al Doilea Război Mondial, petrolul a fost şi norocul, dar şi nenorocul nostru. S-au uitat şi nemţii la România şi am devenit prieteni, forţat, ba cu unii, ba cu alţii. Aşa am rămas în istoria legată de Al Doilea Război Mondial”, a spus Isărescu în deschiderea dezbaterii „Impactul economic al industriei de petrol şi gaze din România pe parcursul a 100 de ani: 1918-2018”, potrivit Agerpres.ro.

În timpul unei vizite făcute în Statele Unite în anii ’70, Isărescu spune că un american i-a mărturisit că știe foarte bine Românie, pentru că „v-am bombardat cum trebuie în război”.

Mai mult, guvernatorul a povestit o discuție dintre fostul consilier de securitate al preşedintelui Statelor Unite și preşedintele de atunci al României, Ion Iliescu, în care oficialul american a explicat modul în care Washingtonul face politică externă.

„Să vă mai spun o poveste adevărată. Am participat odată la o întâlnire, prin anii ’90, în România postcomunistă, cu consilierul preşedintelui, Brzezinski. Preşedintele României de atunci a pus o întrebare: ‘Măi…’ – nu prea ne băga lumea în seamă, prin ’91, ’92, iar eram într-un con de umbră, nu prea existam – ‘spuneţi-mi şi mie cum explicaţi, cum se face politica asta americană?’. Era la masă… Omul a răspuns: ‘Ştiţi cum? Încercaţi dumneavoastră să vă urcaţi sus, sus, sus, sus, într-un satelit şi să priviţi lumea de sus de tot, de tot, dintr-un satelit, aşa… Şi unde vedeţi că e ceva ţiţei şi gaze naturale, să ştiţi că sunt şi ochiul nostru şi interesul american. Cam aşa facem noi politică externă’”, a relatat Isărescu.


Foto: Mediafax