Ce familie americană influentă își pune averea la bătaie pentru a remodela dreapta politicii de la Washington

Mimi Noel 30/08/2022 | 10:17 Global
Ce familie americană influentă își pune averea la bătaie pentru a remodela dreapta politicii de la Washington

Au și republicanii americani un Soros al lor. Soții Richard și Elizabeth Uihlein, din Illinois, care dețin un imperiu în piața produselor de shipping, își pun ave­rea la bătaie pentru a remodela dreapta politicii de la Washington, scrie ediția ame­ri­cană a revistei Forbes.

Americanii trimit pachete cu orice peste tot în lume, iar cei care vând cel mai mult necesarele ambalaje și materiale de împachetat sunt cei de la Uline. În spatele acestei companii se află soții Richard Uihlein (76 de ani) și Elizabeth Uihlein (77 de ani). El este unul dintre moștenitorii imperiului construit în jurul faimosului producător ameri­can de bere Joseph Schlitz Brewing, dar afacerea Uline a început-o în anii ’80, cu soția sa. În prezent, afacerea pe care cei doi o conduc din statul Wisconsin, din pos­turile de chief exe­cu­tive officer (CEO) și, res­pectiv, de preșe­dinte, are vânzări anuale de 6,1 miliarde de dolari. Potrivit esti­mă­rilor făcute de For­bes, familia Uihlein este cre­di­tată cu o avere de 4 miliarde de dolari.

Nu sunt atât de faimoși la nivel național, dar la Washington sunt extrem de cu­nos­cuți. Din anii ’90 încoace, ambii au donat sume din ce în ce mai consistente în campaniile republicanilor. Din 2010, familia Uihlein și-a sporit contribuțiile la fiecare ciclu electoral, ajungând la o sumă cu­mu­lată de peste 190 de milioane de dolari.

Cu suma aceasta, Richard și Elizabeth Uihlein intră practic în galeria unor nume ale celor mai mari donatori, precum Michael Bloomberg, Tom Steyer sau soții Shel­don și Miriam Adelson.

Jucători în spectrul politic

Potrivit cifrelor centralizate de Forbes, cei doi Uihlein au donat 194 de milioane de dolari atât pentru campaniile diverșilor candidați federali, cât și pentru alte cauze, ceea ce face ca familia Uihlein să fie pe locul al patrulea în topul celor mai mari donatori din Ame­rica.

În timpul campaniei de acum aproape doi ani, Richard și Elizabeth Uihlein au donat peste 70 de milioane de dolari către di­v­erse cauze ale taberei conservatoare. De exemplu, 30 de milioane de dolari au fost pentru două comisii politice de acți­u­ne (PAC-uri) – Restoration și Ame­ricas –, organizații care au făcut tot posibilul (și au cheltuit la rândul lor 18 mi­lioane de dolari) pentru realegerea lui Do­nald Trump la Casa Albă. Alte 27 de mili­oane de dolari au ajuns la super-PAC-ul Clubul de Dezvoltare, unde contribuie și un alt megadonator ame­rican, Jeff Yass (65 de ani), cofondator și director general al companiei Susquehanna International Group (SIG), din Philadelphia.

Predilecția soților Uihlein pentru po­li­tică a început să transpară și în businessul acestora. De pildă, în cataloagele compa­niei, printre rândurile în care-și apreciază angajații și paginile de prezentare a produ­selor, Elizabeth Uihlein a ținut să insereze și între­bări menite să provoace dezbateri – „Se află America în declin?“, „Câștigă China supremația în lume?“, „Cheltuim prea mult cu programele de ajutorare socială?“ – sau afirmații precum „Familia, casa, curtea, mi­cul vostru colț de lume sunt toate lucruri pe care le puteți controla și face mai bune“ ori „Nu poate nimeni rezolva totul, problemele omenirii sunt imense“. Dar când ai su­ficienți bani, măcar poți să încerci, conchid cei de la Forbes.

Ascensiunea ca megadonator

Despre cum a devenit Richard Uihlein un me­ga­donator al Partidului Republican, cum l-a etichetat presa americană, au scris pe larg și britanicii de la Financial Times (FT), în contextul adoptării Legii antiavort din Statele Unite. Magnatul american a susți­nut cu mili­oane de dolari temele favorite ale republicanilor – dreptul la arme de foc și interzicerea avortului.

În urmă cu zece ani, era aproape necunoscut în lumea donatorilor campaniilor electorale – cu greu intra într-un top al celor mai mari 70 de donatori din politica americană. În cele 19 luni de la alegerile din 2020 pierdute de republicani, Richard Uihlein a donat cel mai mult către Partidul Republican, fiind pe punctul să preia pozi­ția privilegiată a fraților Charles și David Koch, aflați pe un trend descendent cumva, după pierde­rea celui de-al doilea mandat de către Do­nald Trump.

Potrivit unei analize din iunie a celor de la Financial Times, care au consultat cifrele OpenSecrets privind campaniile federale și la nivel de stat, Uihlein este de departe cel mai mare do­nator din spatele celei mai mari PAC – Women Speak Out, afiliată Susan B Anthony List (SBA List). Women Speak Out s-a dovedit un canal-cheie pentru strategia pe termen lung a conservatorilor în planul de a scoate avortul în afara legii.

Fundația Uihlein susține constant și Fun­dația Deținătorilor de Arme, căreia îi do­nează anual în jur de 30.000 de dolari din 2014 încoace.

Soții Uihlein au devenit cei mai mari donatori ai fostului președinte Donald Trump, dar și finanțatori ai Marșului de Salvare a Statelor Unite din 6 ianuarie 2021, care a precedat ciocnirile violente de la Capitoliu.

Noul donator

„Înclin să cred că Richard (Uihlein, n.r.) simte că 2022 va fi un an foarte bun pentru republicani“, spune Pat Brady, fost președinte al organizației din Illinois a Partidului Republican.

Generozitatea soților Uihlein a devenit emblematică pentru un nou tip de donator pentru republicani – cei ce formează azi un grup mai dispersat geografic, care s-a conturat mai ales în campania lui Donald Trump, în timp ce o parte din establishmentul donatorilor tradiționali ai republicanilor a făcut un pas înapoi. Richard și Elizabeth Uihlein s-au alăturat panteonului megadonatorilor pe care republicanii i-au avut de-a lun­gul vremii – unde se află nume precum Charles și Da­vid Koch sau Robert Mercer.

În cea mai recentă campanie electorală (2020), soții Uihlein au donat aproape 26 de milioane de dolari și au susținut nu mai puțin de 60 de candidați pentru Congresul american. În afara bazinului dur republican de la Washington, cei doi promovează și către micile orașe un conservatorism radical și combativ, remarcă The New York Times.

Acest articol a apărut în numărul 146 al revistei NewMoney.

FOTO: Getty

Are o experiență de peste zece ani în jurnalism. A început la agenția națională de presă Rompres, iar în 2006 s-a alăturat echipei care se ocupa de ediția în limba română a publicației americane BusinessWeek. În 2007, a completat echipa de jurnaliști care pornea revista de afaceri Money Express. Domeniile acoperite au variat, de la retail la FMCG, farma, fonduri de investiții, fuziuni și achiziții, IT&C. A realizat interviuri cu cei mai proeminenți oameni de afaceri români, antreprenori locali, dar și cunoscuți oameni de afaceri străini, precum directorul executiv al Microchip, Steve Sanghi, sau fostul director executiv al Sony America, Michael Schulhof. Mimi Noel lucrează ca Account Manager la AMICOM din 2012. La NewMoney, se ocupă de subiectele internaționale.