Noul primar al orașului Câmpulung Muscel, din județul Argeș, o fostă jurnalistă, Elena Lasconi, atrage cu ușurință atenția foștilor colegi din mass-media. De exemplu, la preluarea mandatului, chiar în prima zi de muncă la primărie a Elenei Lasconi, o publicație a realizat un reportaj la fața locului.
Dincolo de floricelele specifice genului gazetăresc, reportajul are o parte cât se poate de interesantă. Și anume, atunci când noul primar se hotărăște să facă o vizită în fiecare birou și să îl cunoască personal pe fiecare angajat al primăriei. Elena Lasconi îi întreabă pe fiecare, pe rând, „Ce faceți, concret?“. Este o întrebare simplă, banală, dar… esențială.
Este greu de spus dacă noul primar al Câmpulungului Muscel știa sau nu povestea din spatele acestei „sublime“ întrebări. Este deja o legendă că Jeff Bezos, fondatorul companiei Amazon, avea obiceiul să pună mâna pe telefon sau să intre în unele birouri, la întâmplare, și să adreseze întrebarea simplă, banală, dar esențială: „Ce faci în acest moment?“.
Tot legenda spune că dacă răspunsul nu era convingător, adică nu era foarte concret, angajatul respectiv risca să își piardă chiar slujba. În cazul lui Jeff Bezos nu este o legendă, ci o realitate. De fapt, era o modalitate primară, destul de abruptă, de a face management.
Întrebarea lui Bezos nu era nicidecum una de complezență. Acesta vorbea cât se poate de serios, era interesat de ce lucrează în acel moment salariatul. Iar dacă încărcarea profesională nu era pe măsura așteptării, se putea întâmpla să ia măsuri.
Cum ar fi?
Ar fi ideal ca și întrebarea Elenei Lasconi către angajații primăriei să fi fost primul demers pentru managementul administrației locale din Câmpulung Muscel. Mai exact, ar trebui să ne imaginăm cum toți primarii care și-au preluat atribuțiile (fie că sunt realeși, fie că sunt la primul mandat) adresează fiecărui angajat din unitatea administrativ-teritorială pe care o conduc întrebarea „ce faceți aici, concret?“.
Cum ar fi ca un milion și jumătate de angajați din sectorul public să fie întrebați ce fac în mod concret. Desigur, ne putem imagina ce răspunsuri ar primi cei care ar adresa această întrebare.
Alegerile locale ar trebui să aducă o restructurare a administrației locale, iar alegerile parlamentare ar trebui să vină cu o restructurare a administrației centrale. Există prea multe mărturii care vorbesc despre supradimensionarea sectorului bugetar cu angajați aleși pe criterii politice, de prietenie sau de rudenie.
Prezență vs performanță
Un studiu recent, realizat de Institutul Național de Statistică, arată, printre altele, diferențele care există între munca în mediul privat și cea din sectorul public. Bineînțeles, întrebările despre personalul excedentar, despre angajările pe bază de legături de familie sau pe criterii politice, despre presiunile care vin din diverse zone lipsesc. Ceva, însă, aflăm.
De exemplu, în sectorul privat există o monitorizare a performanței realizate în cadrul companiei, în timp ce în sectorul public se face doar un control al prezenței. Nu este surprinzător. În continuare, majoritatea instituțiilor publice românești nu reușesc să impună și să realizeze criterii de performanță pentru angajați. Sau, dacă o fac, urmărirea eficienței este mai degrabă formală, în sensul că evaluarea este făcută exclusiv intern, fără un audit extern și fără a lua în seamă feedbackul primit de la beneficiarii serviciului public. O parte din angajații din sectorul public vin la serviciu doar pentru a-și lua salariul, implicarea lor în muncă tinzând spre zero.
În mediul privat, angajații își pot alege într-o măsură mai mare ordinea în care îndeplinesc sarcinile profesionale decât în sectorul de stat. Ceea ce, evident, nu surprinde, pentru că sectorul public este mai inflexibil decât cel privat în ceea ce privește delegarea procedurilor de lucru.
Un rezultat al anchetei statistice ar putea să surprindă: acela care spune că angajații de la stat sunt sunați mai des în afara orelor de program decât cei din sectorul privat. Această situație arată, încă o dată, o diferență de abordare managerială. Uneori, șefii direcți sau cei de pe scara ierarhică îi consideră pe salariații la stat „legați“ de serviciu 24 de ore din 24. În schimb, sectorul privat pare a fi făcut pași către profesionalizarea managementului, în sensul că sarcinile profesionale se întâmplă în timpul serviciului și nu în afara lui. Desigur, și în mediul economic, abordarea diferă în funcție de mărimea companiei, uneori de tipul capitalului (românesc sau străin) și de stilul de lucru al managerului.
Sunt doar câteva elemente care arată diferența dintre stilul de lucru din sectorul privat și cel din mediul public. Dar poate cea mai ciudată situație în care se află economia românească este aceea că salariile, în medie, sunt mai mari la stat decât la privat. O anomalie care are efecte complicate pe piața muncii. România s-a grăbit să încalce toate normele în materie: a crescut salariile din sectorul public, a umflat aparatul de stat, fără însă ca măcar să îi întrebe din când în când pe angajați: „Ce faceți, concret?“.
Acest articol a aparut în numărul 104 al revistei NewMoney
