Ce cadou le promite guvernul italienilor pentru a-i convinge să facă mai mulți copii

NewMoney 31/10/2018 | 14:34 Ştiri
Ce cadou le promite guvernul italienilor pentru a-i convinge să facă mai mulți copii

Guvernul populist şi de extremă dreapta italian vrea să încurajeze natalitatea, oferind un teren agricol părinţilor care vor avea cel de-al treilea copil în anii următori, scrie miercuri presa italiană, relatează AFP, citat de News.ro.

Măsura – elaborată de Liga (extremă dreapta) şi inclusă în proiectul de buget pe 2019 – prevede să se ofere o concesiune, pe o perioadă de 20 de ani, asupra unui teren agricol public, familiilor care se lărgesc în perioada 2019-2021.

„Se spune că italienii fac puţini copii şi trebuie ca tendinţa să fie inversată”, a declarat presei ministrul Agriculturii Gian Marco Centinaio, care provine din Ligă.

„Ministerul vrea să contribuie, favorizând zonele rurale, unde oamenii mai au copii”, a subliniat el.

Rata natalităţii în Italia este cea mai mică din Europa, iar Liga a făcut din ea calul său de bătaie, promiţând să relanseze economia pentru a le reda italienilor dorinţa de a face copii.

Ministrul Familiei, foarte catolicul Lorenzo Fontana, care provine şi el din Ligă, şi-a exprimat susţinerea faţă de această măsură, precizând că ea priveşte doar cuplurile căsătorite şi instalate în Italia de cel puţin zece ani.

Potrivit Coldiretti – principalul sindicat agricol din ţară – statul deţine o jumătate de milion de hectare de pământ cultivabil, a căror valoare totală este estimată la aproape zece miliarde de euro.

Însă, scrie Corriere della Sera, această valoare este teoretică, în contextul în care statul şi-a vândul deja cele mai bune terenuri. „Cele rămase sunt în principal mărunţiş”.


Foto: Guliver/Getty Images