Ce afaceri au profitat de blocajele din perioada de lockdown și și-au crescut veniturile în pandemie

Florel Manu 29/01/2021 | 10:20 Digital
Ce afaceri au profitat de blocajele din perioada de lockdown și și-au crescut veniturile în pandemie

Pandemia de COVID-19 ne-a închis în case și, implicit, ne-a schimbat și obice­iu­rile de consum. Ceea ce până anul tre­cut era alternativa acum pare să fi devenit normalitatea: cumpărăturile online.

„Creșterea comerțului online de anul trecut am fi realizat-o în mod normal în circa trei-cinci ani“, face un bilanț, pe cât de sumar, pe atât de exhaustiv, Florinel Chiș, director executiv al Asociației Ro­mâne a Magazinelor Online (ARMO). Cu toate că nu au fost încă centralizate toate cifrele de afaceri din 2020 ale ju­că­torilor din domeniu, Florinel Chiș esti­mează că nivelul pieței de comerț online a ajuns la aproximativ 5,5 miliarde de euro, în creștere de la 4,9 miliarde de euro în 2019.

Și asta pentru că foarte multe businessuri care se desfășurau în mod normal în offline s-au adaptat noilor condiții de izo­lare și au migrat către mediul online. Cel mai vizibil exemplu este cel legat de HoReCa, unde multe restaurante și-au schimbat rapid filozofia de business și s-au listat pe platformele de livrări ori și-au făcut propriile pagini de internet pentru comenzi la domiciliu. Iar din câte spune Chiș, tendința de creștere a pieței se va menține și în 2021. „Au fost clienți noi, care au avut experiențe plăcute online și vor continua să plaseze comenzi pe platformele de e-commerce“, consi­deră acesta.

Ce a surprins?

Proprietarii de platforme de marketing digital au sesizat că anul trecut a crescut interesul pentru anumite ca­te­gorii de produse. O analiză făcută de plat­forma Optimized în a doua jumătate a lui decembrie 2020 arată că s-au înregistrat creșteri considerabile la comenzile de alimente și produse de igienă personală sau de casă.

Un avans vizibil a fost și la cererea de echi­pamente, accesorii și cursuri în zona de fitness și cooking. Același studiu mai re­marcă un interes tot mai accentuat pentru produsele din segmentul home & deco, interes care se va menține la cote însemnate și în 2021.

Clienții au devenit din ce în ce mai in­te­resați de sănătatea individuală, mai ales că s-a prelungit timpul petrecut acasă“, re­zumă una dintre tendințele anului care toc­mai s-a încheiat Robert Manea, chief ope­ra­­ting officer (COO) al alecoair.ro, unul din­tre principalele magazine locale online de produse pentru tratarea calității aerului. Potrivit acestuia, businessul s-a pliat rapid pe cerințele pieței pentru aparate care să înglobeze cât mai multe funcții, de la purificarea și dezumidificarea aerului la dezinfectarea spațiilor și a suprafețelor.

Pe de altă parte, 2020 a adus și costuri mai mari pentru operațiunile logistice. „Toate produsele care intră în companie, precum și cele care pleacă spre client trec printr-un proces de carantinare sau dezinfectare suplimentară, ceea ce înseamnă investiție în spații, consumabile, procese și efort uman“, explică Robert Manea.

Cei care au intrat de nevoie în zona online, în plină pandemie, s-au adaptat repede la piață, listându-se pe platformele de marketplace. Potrivit lui Florinel Chiș, aceasta este una dintre cele mai rapide mo­­­dalități de a avea rezultate imediate și a accesa o bază cât mai mare de clienți, până ce noii jucători își pun la punct propriile site-uri și se fac atractivi pentru cum­pă­rătorii online. „Pentru a face o platformă de e-commerce funcțională, este nevoie de investiții și ia timp“, explică Florinel Chiș.

Ce s-a dezvoltat?

Pandemia nu a adus schimbări doar în comportamentul cum­pă­rătorilor, ci și în cel al businessurilor. Pentru a atrage cât mai mulți noi clienți, obiș­nuiți inițial cu mediul offline, jucătorii din online au dezvoltat și mijloacele de co­municare cu aceștia. Astfel, platformele de e-commerce au început să pună accentul pe apelul video pentru ca utilizatorii maga­zinelor online să poată interacționa cu un re­prezentant al magazinului sau pentru a verifica vizual produsul.

„Scalarea comunicării prin text și voce către video are un aport major în îmbu­nă­tă­țirea experienței clientului“, detaliază Mă­­dălina Stănescu, fondatoarea agenției de marketing digital pentru e-commerce Optimized. Aceasta nu exclude faptul ca o parte dintre proprietarii de magazine virtuale să ia în calcul inclusiv evenimente online de tip livestream pentru a-și face cu­noscute gamele de produse. Interacțiu­nea video cu clientul este vizibilă inclusiv în domeniul restaurantelor, diferite loca­luri postând pe rețelele sociale videoclipuri cu procesul de pregătire a unor feluri de mâncare din meniu.

Pe acest fond al digitalizării HoReCa, s-a mai dezvoltat un business care era deja în creștere, livrările de mâncare la domiciliu. „Aceste servicii s-au extins foarte mult și chiar au avut provocarea de a găsi resursa umană“, mai spune Florinel Chiș. Din calculele sale, livrările de produse alimentare – categorie în care intră atât mâncarea gătită, cât și produsele agroalimentare – au crescut anul trecut cu circa 400%.

În cazul produselor nealimentare, creș­terea – care a fost mai mică în comparație cu cele alimentare – a fost generată și de livrările programate, la punct fix, la easy­box. Și asta pentru că, în perioada res­tric­țiilor medicale, foarte mulți clienți ai magazinelor online au preferat să-și ridice personal comenzile. Tot anul trecut, mai spun proprietarii de platforme de e-commerce, peste jumătate din comenzile online au fost plătite cu cardul. Iar trendul va continua și în 2021, când coșurile din online vor fi cel puțin la fel de pline ca anul trecut.

Cifre de pandemie

Pandemia de COVID-19 a acce­le­rat dezvoltarea pieței de e-commerce pe toate segmentele ei, iar mulți cumpărători au migrat din zona magazinelor fizice către cea a platformelor de vânzări online.

  • COMPORTAMENT. Numărul persoanelor care fac cumpără­turi online a crescut cu 13% față de 2019.
  • APLICAȚII. Cele mai multe produse cumpărate prin intermediul aplicațiilor dedicate sunt cele din categoria catering, în creștere cu 72%, urmate de FMCG – cu 27%, pet shop – 12%, cosmetice – 11%, cadouri și flori – 10%, produse farmaceutice – 9%, electrice și electrocasnice – 9%.
  • PLĂȚI. Incidența plăților online cu cardul a crescut cu 17% față de 2019. Cea mai mare creștere s-a înregistrat în prima parte a anului, până la sfârșitul lunii aprilie (15%), urmând o perioadă de creștere de doar 2% în peri­oada mai-octombrie 2020.
  • BRICOLAJ. Cea mai mare creș­tere pe segmentul produselor de bricolaj vândute online a fost înregistrată de Dedeman (55%), urmat de Leroy Merlin (29%), Hornbach (21%) și Brico Dépôt (18%).
  • FASHION. Circa 66% dintre români au cumpărat online produse de îmbrăcăminte de la eMAG, 40% de la H&M și 34% de la Fashion Days. Și retailerul Carrefour a înregistrat comenzi pentru livrările online pe segmentul fashion, 23% din cumpă­rători alegând rețeaua franceză de magazine.
  • FARMA. Farmacia Tei a avut cea mai mare creștere pe segmentul online anul trecut, cu un avans de 55% față de 2019, fiind urmată de Sensiblu, cu 32%, și FarmaciaLaPrețMic, cu 10%.
  • COSMETICE. eMag, cu 45%, a fost cel mai accesat magazin online pentru procurarea de produse cosmetice, fiind urmat de Farmacia Tei, cu 31% și Elefant.ro, cu 25%.

Acest articol a aparut în numărul 107 al revistei NewMoney

FOTO: Getty

Cu o experiență de peste 20 de ani în presa românească, Florel Manu a debutat la Radio PRO FM, după care și-a continuat activitatea la mai multe trusturi media precum PRO TV, Antena1 și Antena3, Adevărul, The Money Channel. Acoperă domeniile retail, real estate și turism.