Ce acte sunt necesare pentru schimbarea pașaportului. Lista cu documente

Obținerea unui pașaport nou a devenit o procedură destul de ușoară. Cu toate acestea, e bine de știut care sunt documentele și procedurile necesare obținerii unui pașaport.
Există mai multe tipuri de pașaport. Pașaportul simplu electronic are o valabilitate de 10 ani (pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani), 5 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani și 3 ani pentru copii cu vârsta până la 12 ani. Pașaportul simplu temporar are o valabilitate de numai 12 luni.
Lista cu actele necesare pentru eliberarea pașaportului
- Buletin;
- Dovada că ai achitat toate taxele pentru eliberarea pașaportului;
- Pașaportul expirat (dacă il schimbați);
- Cerere de eliberare pașaport care se completează la ghișeu;
În cazul pașaportului simplu electronic pentru persoanele minore, sunt necesare mai multe documente:
- Certificatul de naștere al minorului, în original;
- Document(e) de identitate ale părinților sau al unuia dintre părinți, al reprezentantului legal sau, după caz, al persoanei împuternicite, -aflate în termen de valabilitate, în original;
- Dovada achitării taxelor pentru emiterea pașaportului, completate pe numele minorului, în original;
- Pașaportul anterior al minorului, dacă acesta există
În cazul în care minorul este în grijă unui singur părinte, pe lângă documentele de mai sus, este necesară și o hotărâre judecătorească plus o procură din partea celuilalt părinte.
Taxele pentru eliberarea pașaportului în 2020
Taxele pentru pașaport pot varia în funcție de tipul pașaportului, dar și de vârstă.
- Pentru pașaportul simplu electronic taxele sunt de 258 lei
- Pentru persoanele cu vârstă peste 12 ani, respectiv 234 lei
- Pentru persoanele cu vârsta sub 12 ani
- Pentru pașaportul simplu temporar taxa unică este de 96 de lei, indiferent de vârstă.
Unde se pot plăti taxele pentru pașaport
- on-line, în sistem internet banking, prin virament către conturile deschise de către fiecare Instituţie a Prefectului și este nevoie de extrasul de cont
- la oricare bancă unde persoana are deschis un cont bancar, prin virament către conturile deschise de către fiecare Instituţie a Prefectului;
- prin mandat poştal;
- la casieriile unităţilor Trezoreriei Statului, la casieriile Instituţiilor Prefectului şi la casieriile unităţilor CEC Bank.
Pentru a putea depune actele pentru pașaport rapid și pentru a evita statul la cozi, vă puteți face programare online pe https://www.epasapoarte.ro/.