Ştiri

CDR: Este necesar un dialog între autorităţi şi mediul de afaceri pentru modul în care se vor acorda tichetele cadou

Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) susţine că dialogul constant între autorităţi şi mediul de afaceri este fundamental pentru elaborarea unor politici publice sustenabile şi pentru asigurarea predictibilităţii şi stabilităţii cadrului legislativ în general, inclusiv al celui fiscal, iar în acest moment unele dintre cele mai importante subiecte de discuţii ar fi reglementarea viitoare clară a tratamentului fiscal al tichetelor cadou sau clarificarea facilităţilor aplicabile pentru educaţia timpurie, se arată într-un comunicat al coaliţiei.

“În prezent, un astfel de dialog este necesar pe subiecte precum reglementarea viitoare clară a tratamentului fiscal al tichetelor cadou sau clarificarea facilităţilor aplicabile pentru educaţia timpurie (a căror aplicabilitate a fost recent suspendată prin OUG nr. 19/2021). Lipsa dialogului real pe aceste teme importante pentru întregul mediu de afaceri a ridicat nivelul de impredictibilitate în materie fiscală, într-o perioadă oricum dominată de incertitudine şi nesiguranţă”, au explicat oamenii de afaceri din cadrul Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR)  .

Reprezentanţii CDR semnalează în continuare lipsa de claritate a legislaţiei privind tratamentul fiscal al tichetelor-cadou şi consideră că se impune o poziţie tranşantă din partea autorităţilor fiscale asupra modului de impozitare a acestora în prezent şi în viitor. “Aceste clarificări sunt necesare pentru o aplicare unitară în piaţă a fiscalităţii acestor instrumente de plată, eliminând concurenţa neloială, pe criterii fiscale, la care s-a ajuns în prezent”, mai susţin experţii CDR.

În ceea ce priveşte facilităţile fiscale pentru educaţie timpurie, mediul de afaceri a salutat măsura adoptată anul trecut de Parlamentul României şi şi-a manifestat interesul de a contribui la elaborarea normelor de aplicare, având în vedere că o parte din companii au acordat încă de la începutul anului 2021 aceste facilităţi angajaţilor.

CDR consideră că măsura este benefică pentru creşterea nivelului de educaţie din România şi pentru stimularea angajaţilor cu copii şi consideră că, prin dialog, se pot găsi soluţii alternative, în urma unei analize de impact transparente.

Potrivit comunicatului, în materie de fiscalitate, oamenii de afaceri sunt deschişi la dialog cu Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), cu Guvernul şi Parlamentul în general, pentru a identifica cele mai potrivite măsuri care să servească deopotrivă obiectivelor legate de echilibrul bugetar, cât şi nevoii de a asigura un climat investiţional atractiv, precum şi pentru a clarifica teme fiscale importante şi de actualitate.

Coaliţia pentru Dezvoltarea României reiterează disponibilitatea şi deschiderea către un dialog constructiv cu autorităţile, atât pe marginea subiectelor semnalate precum şi în contextul mai larg al reformei ANAF şi al efortului continuu de modernizare a cadrului fiscal.

CDR este o iniţiativă privată construită ca un acord de colaborare prin participarea colectivă a membrilor săi şi reuneşte organizaţii cum sunt Camera Americană de Comerţ în România (AmCham), Camera Franceză de Comerţ în România (CCIFER), Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Camera de Comerţ şi Industrie RomânăGermană (AHK), Romanian Business Leaders (RBL), Consiliul Investitorilor Străini (FIC), Confederaţia Patronală Concordia (CPC) şi Consiliul Naţional al Ȋntreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Andrei Dumitru

Recent Posts

TOPUL celor mai bune universităţi din România

Ministerul Educaţiei a dat publicităţii miercuri noul clasament al celor mai bune universităţi din România…

o oră ago

Românii au plătit facturi mai mici la gaze şi la curentul electric

Reprezentanţii Ministerului Energiei anunţă că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie…

2 ore ago

Peste 6.000 de firme şi-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de…

2 ore ago

Lensa a ajuns la venituri de peste 207 milioane de lei în 2023. Compania are o rețea de 81 de magazine în piața locală

Retailerul de optică Lensa a înregistrat venituri de peste 207 milioane de lei, consemnând astfel…

3 ore ago

AeroVacanțe introduce pentru această vară 14 curse charter către Lesbos, a treia cea mai mare insulă din Grecia

AeroVacanțe, parte a grupului Aerotravel, mizează în 2024 pe destinații noi, mai accesibile pentru români,…

4 ore ago

EY: Investiţiile străine directe europene în România se confruntă cu primul declin în ultimii 3 ani

Investiţiile străine directe (ISD) europene se confruntă cu primul declin în ultimii trei ani, numărul…

5 ore ago

Acest website folosește cookies