CCR: Utilizarea actelor ANAF ca mijloace de probă în dosarele penale, neconstituţională

Curtea Constituţională afirmă, în motivarea deciziei prin care a stabilit că utilizarea actelor ANAF ca mijloace de probă în dosarele penale este neconstituţională, că procesul verbal întocmit de organele fiscale poate constitui dor act de sesizare a organelor de urmărire penală, neputând constitui în acelaşi timp şi mijloc de probă în procesul penal, potrivit News.ro . Administrarea probelor se realizează exclusiv în cursul procesului penal, precizează CCR. Decizia poate avea impact asupra dosarelor aflate în derulare.

Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.233 indice 1 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ale art.350 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în 29 ianuarie stabilind că sintagma „care constituie mijloace de probă”  este neconstituţională.

Excepţia a fost ridicată de Mircea Rădină, Neculai Marataş, Societatea Lemarco S.A. din Bucureşti, Societatea Lemarco Cristal S.R.L. din Urziceni şi de Societatea Zahărul Lieşti S.A. din localitatea Lieşti, judeţul Galaţi, în Dosarul nr.1701/3/2014 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală.

Conform motivării deciziei, publicată în 2 mai în Monitorul Oficial, Curtea afirmă că „efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanţă, de organul de urmărire penală”.

„Din moment ce activitatea de verificare fiscală este realizată înaintea începerii urmăririi penale, înseamnă că actul rezultat, chiar purtând denumirea de „proces-verbal”, nu poate fi calificat ca fiind un „proces-verbal” în sens de mijloc de probă reglementat de art.97 alin.(2) lit.e) din Codul de procedură penală”, precizează CCR.

Un alt argument al Curţii este acela că „noul Cod de procedură penală a eliminat instituţia actelor premergătoare începerii urmăririi penale [art.224 din Codul de procedură penală din 1968], astfel încât nici organul de urmărire penală nu mai poate  întocmi un proces-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare şi care ar putea constitui mijloc de probă”.

„De aceea, procesul-verbal întocmit de organele fiscale conform art.2331 alin.(3) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003, deşi compatibil cu Codul de procedură penală din 1968, nu poate fi folosit în prezent ca proces-verbal de finalizare a actelor premergătoare, din moment ce acestea nu mai sunt reglementate de noul Cod de procedură penală, ci poate constitui numai act de sesizare a organelor de urmărire penală în conformitate cu art.61 alin.(5) din Codul de procedură penală”, menţionează Curtea.

Curtea Constituţională constată că în concepţia noului Cod de procedură penală administrarea probelor se realizează, în mod exclusiv, în cursul procesului penal, actele întocmite înainte de începerea procesului penal neputând avea calitatea de mijloc de probă.

Judecătorii constituţionali menţionează însă că, „în schimb, potrivit Codului de procedură penală, organul de urmărire penală are competenţa ca, ulterior începerii urmăririi penale, să dispună efectuarea unei verificări fiscale conform art.2331 alin.(4) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003, finalizată prin întocmirea unui proces-verbal, sau a unei constatări conform art.172 alin.(9) din Codul de procedură penală, finalizată cu un raport de constatare, caz în care procesul-verbal, respectiv raportul de constatare constituie mijloace de probă conform art.97 alin.(2) lit.e) din Codul de procedură penală”.

Ce prevăd articolele vizate de sesizarea de neconstituţionalitate

– Art.233 indice 1 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 – Colaborarea cu organele de urmărire penală:

„(1) În situaţia în care sunt date sau indicii temeinice cu privire la pregătirea sau săvârşirea unor infracţiuni ce vizează bunuri prevăzute la art.135 alin.(4) din Legea nr.571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ce intră în sfera de aplicare a accizei, organele de urmărire penală pot efectua activităţi de constatare, cercetare şi conservare de probe.

(2) În situaţia prevăzută la alin.(1) organele de urmărire penală solicită de îndată organelor cu atribuţii de control din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală efectuarea de verificări fiscale conform obiectivelor stabilite.

(3) La solicitarea organelor de urmărire penală, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unei situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, personalul desemnat din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală efectuează verificări fiscale.

(4) În cazuri temeinic justificate, după începerea urmăririi penale, cu avizul procurorului, poate fi solicitată Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală efectuarea de verificări fiscale, conform obiectivelor stabilite.

(5) Rezultatul verificărilor prevăzute la alin.(2)-(4) se consemnează în procese-verbale, care constituie mijloace de probă. Procesele-verbale nu constituie titlu de creanţă fiscală în înţelesul art.110.” 13

– Art. 350 din Legea nr.207/2015 – Colaborarea cu organele de urmărire penală:

„(1) La solicitarea organelor de urmărire penală, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unei situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, personalul desemnat din cadrul A.N.A.F. efectuează controale fiscale.

(2) În cazuri temeinic justificate, după începerea urmăririi penale, cu avizul procurorului, poate fi solicitată A.N.A.F. efectuarea de controale fiscale, conform obiectivelor stabilite. (3) Rezultatul controalelor prevăzute la alin.(1) şi (2) se consemnează în procese-verbale, care constituie mijloace de probă. Procesele-verbale nu constituie titlu de creanţă fiscală în sensul prezentului cod.”

Foto: Guliver/Getty Images