Ştiri

CCR a respins sesizarea Opoziţiei pe pachetul de măsuri fiscale pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea, legea este constituţională

Judecătorii CCR au respins sesizarea Opoziţiei pe pachetul de măsuri fiscale pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea şi au decis că legea este constituţională. Legea merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Marian Enache, a declarat după şedinţă că în urma analizei, ”CCR a constatat că angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul de lege a vizat un scop unic şi unitar, respectiv creşterea veniturilor la bugetul public şi reducerea cheltuielilor statului”.

”În cadrul examenului de constituţionalitate, s-a conchis că procedura de aprobare a legii, prin angajarea răspunderii Guvernului, a respectat exigenţele Constituţiei şi a jurisprudenţei CCR”, a mai spus Enache.

El a precizat că CCR a mai reţinut că ”dispoziţiile legale în mod punctual criticate de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate au fost adoptate în marja de apreciere şi oportunitate de care legiuitorul dispune în materie financiar-fiscală”.

”Prin urmare, judecătorii constituţionali au decis cu majoritate de voturi că obiecţia este neîntemeiată, că legea în ansamblul său este constituţională, declarând respingerea obiecţiei, că articolul 3 referitor la diminuarea contribuţiei la Pilonul II de pensii administrat privat a persoanelor fizice implicate în activitatea de creare de programe şi calculator este constituţională, iar în unanimitate, au respins ca neîntemeiate celelalte critici, în număr de peste 30 formulate în sesizare”, a mai spus preşedintele CCR.

Marian Enache a anunţat că după moticarea deciziei CCR, legea poate fi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

USR şi Forţa Dreptei au depus în 29 septembrie, la Curtea Constituţională, sesizarea care vizează legea privind unele măsuri fiscale pentru care premierul Marcel Ciolacu şi-a asumat răspunderea în Parlament. Documentul este semnat şi de către doi parlamentari liberali, Dan Vîlceanu şi Gheorghe Pecingină, care, ca urmare a acestui fapt, au fost excluşi din grupul parlamentar PNL de la Camera Deputaţilor.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat la acel moment că este dreptul Opoziţiei să formuleze sesizări la Curtea Constituţională, ulterior anunţându-şi intenţia de a solicita Curţii devansarea termenului de dezbatere a sesizării, idee pe care ulterior a abandonat-o, argumentând că nu ar vrea să pună în niciun fel de presiune pe judecătorii de la CCR.

Andrei Dumitru

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

17 ore ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

18 ore ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

18 ore ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

22 de ore ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

23 de ore ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

o zi ago

Acest website folosește cookies