Cazul Matthew Mode. O clinică a fost închisă, iar altor trei le-a fost suspendată activitatea de inspectorii DSP

NewMoney 18/02/2019 | 17:22 Ştiri
Cazul Matthew Mode. O clinică a fost închisă, iar altor trei le-a fost suspendată activitatea de inspectorii DSP

Direcţia de Sănătate Publică din Bucureşti a anunţat Ministerul Sănătăţii că a verificat 10 unităţi sanitare private, ca urmare a informaţiilor apărute în presă privind activitatea falsului medic Matteo Politi/Matthew Mode în aceste structuri, dar şi a informaţiilor primite la numărul de telefon pus la dispoziţie, scrie News.ro. Inspectorii DSPMB au decis închiderea uneia dintre aceste clinici medicale, au emis decizii de suspendate a activităţii pentru alte 3 clinici medicale şi au aplicat sancţini contravenţionale în valoare de 72.200 de lei, anunţă Ministerul Sănătăţii.

Mai mult, inspectorii sanitari au constatat că în cazul a două dintre adresele la care figurau clinici medicale nu se desfăşura activitate medicală, una dintre unităţi fiind în reamenajare, iar în cadrul celeilalte desfăşurându-se activităţi de import-export (comerţ cu ridicata de produse farmaceutice).

Acolo unde au fost aplicate sancţiuni financiare şi închis/suspendat activitatea au fost înregistrate mai multe nereguli, printre care:

  • nerespectarea structurii spaţial funcţionale;
  • prezentarea documentelor medicale pentru  consultaţiile medicale efectuate de Matteo Politi, fără documente care să certifice calitatea de medic;
  • nu se asigură dotarea minimă obligatorie pentru  Cabinetul de Chirurgie Plastică, Estetică şi Microchirurgie Reparatorie;
  • nerespectarea ritmului de evacuare  a deşeurilor medicale periculoase;
  • identificarea de produse medicamentoase cu termen de valabilitate depăşit.
  • lipsa din dotarea unităţiilor a produselor biocide specifice dezinfecţiei mîinilor personalului şi instrumentarului;
  • lipsa dispozitivului de termosudare a ambalajelor hârtie-plastic;
  • lipsa evidenţei activităţii de sterilizare şi a personalului calificat pentru această activitate;
  • neefectuarea verificării tehnice a aparaturii de sterilizare;
  • existenţa materialelor sanitare şi a produselor medicamentoase cu termen de valabilitate expirat.
  • lipsă grafice zilnice orare cu operaţiunile de curăţenie/dezinfecţie efectuate pentru fiecare încăpere şi între intervenţii.
  • nerespectarea structurii autorizate (sala recoltări probe biologice a fost transformată în depozit, lipsa vestiar/garderobă pacienţi);
  • nerespectarea de către personal a precauţiunilor universale, protocoalele şi procedurile de lucru;
  • identificarea în sala de operaţii de instrumentar şi material moale nesterile (cu termen de valabilitate depăşit).

La data controlului, într-una dintre clinici nu s-a putut face dovada autorizaţiei sanitare de funcţionare, nu era asigurat grupul sanitar pentru personal şi nici iluminatul natural.

În cazul clinicii care a fost închisă, unitatea acorda consultaţii medicale deşi avea emisă Decizia de Suspendare a Activităţii nr. 36/02.09.2018, încă din luna septembrie a anului 2018, iar la una dintre cele 10 clinici verificările sunt în curs de desfăşurare, ele nefiind finalizate, se mai arată în comunicatul Ministerului Sănătăţii.

Conducerea DSPMB a anunţat Ministerul Sănătăţii că a depus deja plângere penală împotriva angajaţilor care au întocmit şi verificat codurile de parafă.

În perioada următoare, inspectorii sanitari vor continua verificările şi la alte unităţi de acest tip.

În 8 februarie, Italianul Matteo Politi, acuzat că a operat în mai multe clinici private fără avea studii de specialitate şi drept de liberă practică în România, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.


Foto: Pixabay