Huawei devine tot mai mult un caz special. Statele Unite transmit tot mai apăsat mesajul că o intrare a companiei chineze pe piața europeană ar pune în pericol securitatea sistemelor de telecomunicații. Instituțiile americane de profil afirmă tranșant că, după ce au făcut o serie de investigații, au indicii că firma chineză va folosi echipamentele de telecomunicații pentru spionaj. Drept urmare, SUA au decis că nu vor mai cumpăra astfel de echipamente de la Huawei.
Dar SUA doresc să își convingă și partenerii europeni să renunțe la achiziționarea de tehnologie Huawei. Deocamdată, Uniunea Europeană nu pare să creadă argumentele americane, în sensul că o poziție recent adoptată de Comisia Europeană oferă libertate statelor de a decide dacă vor cumpăra sau nu tehnologie Huawei.
Una din două. Cazul Huawei este, fără îndoială, ciudat. Atenționarea oficialilor americani este extrem de serioasă și este însoțită de un argument îngrijorător. Ar fi suficient ca partenerii europeni să urmeze sfaturile americanilor. Numai că, din motive necunoscute, europenii refuză să meargă pe varianta americană. De ce? Sunt două explicații posibile. Fie argumentele americane nu sunt crezute de decidenții politici din Europa, fie nu este vorba despre securitatea sistemelor de telecomunicații, ci despre business. Adică, SUA ar dori să-și elimine un concurent de pe piață, în mod abrupt, acuzându-l de lucruri grave. Nu ar fi imposibil, pentru că principiul promovat de președintele Trump, America first, poate include și o astfel de abordare tactică.
Ne aflăm, așadar, în mijlocul unor interese comerciale sau de securitate? Este greu de deslușit, pentru că argumentele americane sunt foarte puternice, numai că europenii le ignoră. Unde este adevărul? Este imposibil de spus. Suntem în mijlocul unui dosar ce are tangență cu securitatea sistemelor telecom sau, pur și simplu, vorbim despre o afacere? Nu știm. Ceea ce vedem la această oră este, însă, o falie adâncă între poziția americană și cea a europenilor.
Pentru a fi mai clar, nu este vorba despre intrarea pe piață a telefoanelor mobile pentru consumatorii individuali. Acest lucru s-a întâmplat deja în România și în alte state europene. Dar consumatorii casnici nu sunt atât de importanți. Miza afacerilor mari este cea a sistemelor de telecomunicații profesionale, care urmează să fie folosite pentru construcția infrastructurilor critice. Este cert că echipamentele americane sunt mai scumpe decât cele chinezești, însă, dacă pericolul spionajului este real, costurile nu mai contează.
În România, cazul Huawei este tratat marginal. Pe această temă, ministrul comunicațiilor a afirmat că rămâne vigilent. Europa (sau o parte a Europei) își pune problema de a ține sub control investițiile chineze. Adeseori, politicienii europeni de diverse culori atrag atenția asupra expansiunii companiilor chineze în UE. Bineînțeles că nimeni nu interzice accesul acestor investitori, dar condițiile impuse în zona achizițiilor publice pot să descurajeze companiile chineze.
Pe dos. România acționează exact pe dos. Companiile chinezești sunt încurajate să preia lucrări publice în România. Mai nou, se speră ca autostrada Comarnic-Brașov să fie realizată în parteneriat public-privat cu o combinație de investitori chinezi și turci. Se mizează ca finanțarea să fie făcută într-o proporție semnificativă de către companiile constructoare. Problema este că au fost state europene sau africane care au apelat la parteneriatul public-privat cu companii chinezești, iar rezultatul a fost o supraîndatorare a statului.
Deocamdată, românii nu înțeleg mecanismul parteneriatului public-privat în infrastructură, pentru că nu au văzut cum funcționează efectiv. În câteva cuvinte, investitorii privați vor pune cea mai mare parte a banilor necesari pentru investiții. După finalizarea construcției, investitorii își vor recupera banii din taxele de autostradă și din bani de la buget. Pentru că dacă traficul nu va fi suficient de intens pentru a genera veniturile convenite în contract, statul va plăti diferența de la buget.
Este ușor de presupus că românii vor avea un șoc atunci când vor vedea că plătesc taxe pentru a merge pe autostradă și, în plus, bugetul va plăti restul de bani. Mecanismul este firesc din punct de vedere economic, dar va fi destul de șocant pentru publicul larg și va depinde foarte mult de calculele făcute înainte de începerea construcției.
Același principiu ar fi trebuit să se aplice și pentru centrala nucleară de la Cernavodă, unde investițiile Chinei au fost așteptate ani buni. Investitorii chinezi au cerut garantarea unui tarif minim pentru energia electrică livrată de viitoarele grupuri de la Cernavodă, tocmai pentru a-și recupera investiția inițială. Acesta este, se pare, momentul în care s-au blocat negocierile pentru construirea a încă două reactoare ale centralei de la Cernavodă.
Cazul Huawei testează solidaritatea europenilor, pune sub semnul întrebării credibilitatea americană în materie de informații economice și le cere europenilor să ia o poziție față de livrările chineze. Acum, nu mai este vorba despre importuri masive de produse textile, care puteau, cel mult, să dezechilibreze balanța comercială. Acum, miza este mult mai mare și ține de securitatea infrastructurilor critice din Europa. De aceea, cazul Huawei merită urmărit.
