Către ce se îndreaptă Turcia?         

Situația din regiunea noastră începe să se degradeze și mai mult, în urma tensiunilor apărute între Turcia și principalele națiuni ale Alianței Nord-Atlantice.

Flancul sud-estic al NATO este în acest moment foarte slăbit, dovadă fiind și vizita recentă a secretarului de stat american Mike Pompeo în Grecia, și înțelegerile pe care le-a încheiat cu guvernul de la Atena: extinderea infrastructurilor militare americane din această țară, care trebuie să devină un hub în jurul căruia să graviteze și faci­litățile militare americane din România și din Bulgaria.

Tot recent, Franța a trimis două fregate în apele teritoriale cipriote și, alături de alte țări europene – Germania, Italia, Norvegia –, a sistat exporturile de armament către Turcia. Este cât se poate de limpede că Occidentul caută o alternativă regională la Turcia, chiar dacă Statele Unite nu vor lua o decizie cu privire la baza de la Incirlik sau la prezența acestei țări în NATO. Însă Turcia a devenit un aliat imprevizibil atât pentru Washington, cât și pentru Paris și Berlin.

Kurzii, singurul aliat local. Motivele atitudinii occidentale sunt numeroase. În primul rând, politica dusă de președintele turc Recep Tayyip Erdogan în Siria. Operațiunile militare împotriva kurzilor sirieni riscă să fragilizeze și mai mult po­zițiile occidentale în Siria. Kurzii sunt singurul aliat local care contează pe teatrul sirian și singura forță locală imună la jihadism. În momentul de maximă expansiune a Statului Islamic, forțele kurzilor sirieni și irakieni reprezentau singura opoziție se­ri­oasă. Fără lupta kurzilor la sol, atacurile aeriene occidentale nu ar fi stăvilit expansiunea Statului Islamic.

Continuarea cooperării occidentale cu forțele kurde are, din acest punct de vedere, și o dimen­siune morală. Este drept, cooperarea acestora cu occidentalii reprezintă o recunoaștere de facto a individualității kurde din Siria și o confortare a acestora în drumul lor spre autonomie.

Riscul unei a doua autonomii kurde, alături de cea din Irak, reprezintă o problemă pentru Turcia, țară care adăpostește și cea mai mare comunitate kurdă, evaluată undeva între 15 și 20 de milioane de persoane, concentrate în zona de sud-est a Turciei.

Însă demararea unor operațiuni militare de către Turcia, fără consultarea aliaților care operează în zonă, riscă să creeze un efect cu totul opus celui dorit de președintele Erdogan și chiar să ducă la o izolare a Turciei pe plan regional. Ba mai mult, pro­vocările forțelor turce la adresa aliaților din NATO nu au lipsit, precum bombardarea unor poziții apropiate de o bază militară americană de lângă orașul Kobané.

Primele efecte sunt apropierea kurzilor de Damasc și de Moscova, care fragilizează și mai mult poziția turcă pe dosarul sirian, dar lasă la mâna Moscovei orice participare occidentală la un eventual proces de pace în Siria. În plus, riscul ca jihadiști aflați în închisorile kurde să fie eliberați pe fondul luptelor cu armata turcă reprezintă chiar o chestiune care afectează securitatea unor mari țări din NATO.

Apele teritoriale cipriote. Al doilea motiv pentru care Turcia începe să fie privită drept o problemă în cadrul NATO este re­pre­zentată de forajele ilegale pe care le efectuează în apele teri­toriale cipriote, acolo unde companii franceze și americane au obținut licențe de explo­rare și de exploatare.

Greu de crezut că o asemenea metodă va putea fi tolerată și nesancționată. Și aici, efectul opus este previzibil: capacitatea Turciei de a sus­ține Republica Turcă a Ciprului de Nord va fi grav afectată. Se profilează izolarea Turciei la nivel regional, cel puțin scăderea capaci­tății sale de in­fluență în regiune.

Sistemele antiaeriene rusești S-400. În sfârșit, există și alte motive ceva mai vechi care neliniștesc în primul rând Statele Unite, și anume achizițiile de către Ankara de sisteme antiaeriene rusești S-400, pe care specialiștii militari le con­si­deră incompatibile cu prezența în apărarea co­mună antiaeriană a NATO.

Cât despre europeni, aceștia consideră drept șantaj amenințările preșe­dintelui turc pe tema deschiderii porților către Europa pentru cele două sau trei milioane de refu­giați originari din Siria.

Sancțiunile occidentale bat la ușa Turciei. Dacă, din punct de vedere strategic, a crescut importanța regională a țării noastre pentru NATO, totuși efec­tele economice ale acestor tensiuni cu Occidentul vor fi și pentru schimburile noastre. Turcia repre­zintă cel mai mare partener comercial al țării noastre din afara Uniunii Europene și al cincilea la nivel global.

Acest articol a apărut în numărul 76 (21 octombrie – 3 noiembrie 2019) al revistei NewMoney
Ștefan Popescu este Doctor în istoria relațiilor internaționale contemporane la Universitatea Paris 1 - Sorbona și fost secretar de stat în MAE.