Cât mai are de trăit al doilea producător de electricitate al României?

Mihai Nicuț 30/01/2020 | 11:28 Energie
Cât mai are de trăit al doilea producător de electricitate al României?

Dispare mineritul din Oltenia? Răspunsul nu ține de un „dacă“, mai degrabă de un „când“!

Pe fondul creșterii continue a costurilor cu poluarea, impuse de o Comisie Europeană care vrea să pună cât mai rapid „mori“ de vânt și panouri solare în locul coșurilor de fum ale termocentralelor, al doilea produ­cător de electricitate al României trebuie pus pe perfuzii ca să nu moară acum, când avem nevoie de el.

Planul este ca, treptat și fără șocuri, o parte din carierele miniere din Oltenia să se închidă, termocentralele pe cărbune să fie trecute pe gaz, iar pe une­le dintre haldele de steril să apară panouri fotovoltaice. Însă toate astea costă și lucrurile trebuie făcute repede.

Certificatul de plată

Anul trecut, mai mult de o cincime – 22% – din energia electrică a României a fost produsă în Oltenia, de cele 11 cariere miniere de lignit și de cele patru termocentrale de la Turceni, Rovinari, Ișalnița și Craiova 2. Într-un cuvânt, de Complexul Energetic Oltenia (CEO).

Moștenite din perioada comunistă și rămase în proprietatea statului, cele patru centrale au avut, istoric, menirea de a ne ține becul aprins mai ales în condiții mai puțin prielnice: fie vara, când e secetă și nu este suficientă apă care să învârtă turbinele hidro, fie iarna, când este ger și scade presiunea gazelor pe conductă sau, așa cum s-a întâmplat la alții, fluxul de gaze chiar s-a oprit – vezi criza gazelor din Ucraina din urmă cu 11 ani.

Însă regulile s-au schimbat în Uniunea Europeană și sunt obligatorii și în România. Bruxelles-ul are de câțiva ani o politică de descurajare a utilizării combustibililor fosili în producția de energie electrică pe tot continentul, care în anii următori va fi și mai dură pentru cei care ard cărbune ca să producă energie electrică, prin noua politică „Green Deal“.

În termeni simpli, Comisia nu interzice expres utilizarea cărbunelui, dar îl taxează tot mai dur. Dar nu tona de cărbune folo­sită, ci tona de dioxid de carbon pe care o emite în aer atunci când e ars. Pentru a se produce un MWh de energie electrică din cărbune, se emite o tonă de dioxid de carbon.

Complexul Energetic Oltenia trebuie să cumpere de la bursa de profil EEX, din Germania, câte un certificat de emisii pentru fiecare MW produs. Ca urmare a politicii Uniunii Europene, prețul acestor certi­ficate a crescut accelerat. La începutul lui 2018, era 8 euro. La finalul lui 2019, s-a ajuns la 26 de euro.

Asemenea celorlalte companii, Complexul Energetic Oltenia trebuie să facă în aprilie 2020 dovada plății certificatelor pentru cât a produs în 2019. Nota totală de plată: 1,6 miliarde de lei (400 de milioane de euro), adică aproape jumătate din veni­turile companiei. O chel­tuială mai mare decât salariile celor 13.000 de angajați sau decât costul extragerii cărbunelui. Bani din care compania putea să plătească doar un sfert din sumă.

Fără producția Complexului Energetic Oltenia, România nu și-ar putea asigura deocamdată necesarul de energie electrică

Prețul poluării

În momentul de față, închiderea Complexului Energetic Oltenia nu este o opțiune pentru România. Fie și nu­mai pentru că acei MW din centralele din Oltenia nu pot fi supliniți cu altceva, iar România nu-și poate asigura necesarul de energie electrică nici dacă apelează la maximum la importuri.

O spune chiar un studiu de adecvanță a Sistemului Energetic Național (SEN), reali­zat toamna trecută: „Începând cu anul 2022, în condițiile în care toate grupurile de la CE Oltenia se vor opri, SEN va avea o problemă majoră de adecvanță, practic nu se va mai dispune de resursele necesare acoperirii consumului de energie elec­trică, cu utilizarea la maximum a capa­ci­tății transfrontaliere de import.

Menținerea în funcțiune a capacităților CE Oltenia, până când acestea vor putea fi înlocuite de noi capacități de producție cu emisii scă­zute, este o problemă de siguranță națio­nală“. Iar o estimare asumată chiar de Ministerul Economiei arată că, în anii ce vin, costul poluării va fi și mai mare: „Urmând acest trend, actualele prognoze indică o creștere a prețului certificatelor de dioxid de carbon de la o medie de 27,5 de euro în 2019 la circa 44 de euro în 2024“. Soluția ar fi ca societatea să treacă aceste costuri în preț.

„În aceste condiții, pentru a putea compensa, prin prețul ener­giei electrice, creșterea peste 27-29 de euro/certificat, ar trebui ca prețul energiei electrice produse de Complexul Energetic Oltenia și vândute pe piață să fie majorat la valori de peste 300 de lei/MWh, iar la o creștere preco­nizată de circa 44 de euro/certificat, prețul energiei să fie de peste 380 de lei/MWh“, mai arată aceeași sursă.

Își permite însă piața românească un astfel de preț, cu peste 100-120 de lei mai mare decât cel actual? Guvernul spune că nu prea.

„Ca urmare a existenței într-o piață concurențială a unor producători mo­nocombustibil de energie, cu costuri diferite de producție și cote de piață relativ echilibrate, prețul stabilit pe baza cere­rii și ofertei are o puternică influență dată de prețul marginal (al producătorului cu costul cel mai mare). Devine astfel foarte probabil riscul «transferului» costului marginal al Complexului Energetic Oltenia și către ceilalți producători participanți la piață, în sensul creșterii prețului de ofertare cel puțin la valoarea prețului de vânzare al Complexului Energetic Oltenia, cu influențarea prețului final pe piața angro de energie electrică și, ulterior, pe piața cu amănuntul către populație și către indus­trie, cu afectarea nivelului de trai, respectiv a competitivității industriei naționale, inclusiv prin mărirea riscului de relocare a industriilor vulnerabile.“

Restructurarea este obligatorie

În aceste condiții, anul 2020 trebuie să fie anul deciziilor în această chestiune. În ultimele zile ale anului trecut, Guvernul Ro­mâ­niei a adoptat un memorandum legat de CE Oltenia. În prima fază, compania va primi de la Trezorerie un împrumut de 1,2 miliarde de lei (255 de milioane de euro), sub forma unui „ajutor de salvare“, pentru a putea plăti cele 11 mili­oane de certificate de emisii aferente pro­ducției de energie electrică pe 2019.

Urmează ca, în termen de șase luni de la acordare, Complexul Energetic Oltenia fie să ramburseze împrumutul, fie să prezinte un program de restructurare pentru care guvernul va trebui să notifice Comisia Euro­peană în vederea acordării unui ajutor de stat pentru restructurare. Cel mai pro­babil, va fi vorba despre a doua variantă.

Acest program de restructurare și de eli­minare a emisiilor de dioxid de carbon urmează să înceapă cu acest an și presupune închiderea a patru cariere miniere și închiderea/reconversia de pe cărbune pe gaze a cinci grupuri energe­tice, alături de montarea de panouri fotovoltaice și de construcția a două microhidrocentrale.

În cazul CET Craiova 2, programul de restructurare presupune închiderea începând cu anul 2025 a celor două grupuri actuale pe cărbune, de câte 150 MW. Aceste capacități vor fi înlocuite cu un bloc energetic de 200 MW în cogenerare pe gaze, pus în funcțiune cu un an mai de­vreme, în 2024.

La Ișalnița, blocul 8 va fi închis începând cu 2025, iar blocul 7 – începând cu 2026. Programul arată că aceste grupuri vor fi în­locuite cu câte un grup pe gaz, de câte 400 MW. Fiecare va fi pus în funcțiune în anul anterior celui închiderii blocului pe căr­bune pe care îl înlocuiește, adică în 2024, respectiv în 2025. La Turceni, va fi în­chis un grup de 330 MW, grupul 3, în anul 2025. Asta după ce, în 2024, ar urma să fie funcțional un grup pe gaze de 400 MW.

Programul de restructurare presupune și închiderea mai multor cariere de ex­ploatare a cărbunelui, în condițiile în care unele grupuri vor fi reconvertite pe gaze – concret, 4 dintre cele 11 cariere pe care le operează compania. Astfel, în 2021 se va închide cariera Rovinari, în 2024 – carie­rele Peșteana și Husnicioara, iar în 2027 – cariera Lupoaia.

În paralel cu acest program, se va deru­la și o schemă de sprijin, evident dacă și Comisia Europeană va fi de acord: timp de zece ani, cu toții vom plăti până la 10,5 miliarde de lei (2,2 miliarde de euro) pentru a susține compania, afectată sever de creșterea costurilor cu certifica­tele de emisii pe care este obligată să le cumpere. Ar urma să plătim o taxă de adecvanță, de circa 3 bani/kWh, trecută în factură. Bani din care, parțial, compania ar urma să plătească certificatele.

Cine, ce, când

România este unul dintre puținele state membre ale Uniunii Europene cu pro­ducție semnificativă unde nu se discută încă despre „phase out coal“.

  • ANI DE GRAȚIE. În situația noastră mai este Bulgaria, iar în Polonia, țară care este și mai dependentă de cărbune decât România, au loc dis­cuții referitoare la impunerea anului 2040 ca țintă.
  • MOMENTUL ZERO. Ban­ca Europeană pentru Investiții (BEI), cel mai mare creditor instituțional la nivel global, a anunțat că din 2012 nu va mai finanța niciun pro­iect energetic care să aibă legătură cu combustibilii fo­sili. Decizia în­seamnă că BEI nu va mai finanța nici măcar proiecte energe­tice care au legătură cu gazele naturale, un combustibil mai curat.
  • SURSĂ DE FINANȚARE. BEI face evaluarea proiecte­lor energetice trimise de toate statele membre pentru a ob­ține finanțare din Fondul de Modernizare al Comisiei Europene, un fond la care se strâng banii de la toți poluatorii din statele membre și din care BEI decide apoi ce proiecte pot fi finanțate. Un fond de la care România speră mult, dat fiind că am putea beneficia de circa șase miliarde de euro.
  • LIMITA 2020. Din 2021 României nu i se va mai aproba niciun proiect legat de utilizarea gazelor, adică exact ce spera țara noastră să utilizeze pentru a revigora sectorul energetic și a crește independența energetică.

Acest articol a apărut în numărul 82 al revistei NewMoney