Ştiri

Cât este şpaga de angajare la serviciul de ambulanţă. Procurorii DNA au intrat pe fir

Procurorii DNA Bacău au extins ancheta în cadrul dosarului de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SJA) Neamţ şi au pus sub acuzare opt persoane pentru infracţiunea de dare de mită, care vor fi prezentante instanţei vineri cu propuneri de arestare preventivă.

Potrivit unui comunicat al DNA, persoanele în cauză ar fi acceptat şi ulterior ar fi remis managerului general interimar al SJA Neamţ, Dan Dorin Morenciu, prin intermediul asistentei şefe Elena Preda, suma de 6.000 euro de persoană pentru a fi declaraţi admişi la un concurs ce viza ocuparea unor posturi pe o perioadă nedeterminată, pentru personalul sanitar şi sanitar auxiliar, în cadrul SJA Neamţ.

8.000 de euro pentru organizatorul examenului

„Din banii menţionaţi mai sus, la data de 18 mai 2022, inculpata Preda Elena ar fi remis 40.000 de euro inculpatului Morenciu Dan Dorin şi 8.000 de euro inculpatei Rozoschi Maria Luminiţa (la vremea respectivă fiind însărcinată cu organizarea examenului amintit mai sus)”, precizează procurorii DNA Bacău. Vineri, cei opt inculpaţi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În acelaşi dosar, managerul interimar al SJA Neamţ, Dan Dorin Morenciu, şi asistentele şefe Elena Preda şi Luminiţa Rozoschi au fost arestaţi preventiv vinerea trecută. „La data de 18 mai 2022, inculpatul Morenciu Dan Dorin a primit pe o stradă din municipiul Piatra Neamţ, de la inculpata Preda Elena, suma de 40.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

De precizat este faptul că, independent de înţelegerea avută iniţial cu inculpatul Morenciu Dan Dorin, inculpata Preda Elena ar fi pretins şi primit de la cele opt persoane suma de 6.000 euro/persoană şi nu 5.000 de euro aşa cum se stabilise iniţial. Diferenţa de 8.000 euro din cei 48.000 de euro, bani primiţi de inculpata Preda Elena în maniera de mai sus, i-ar fi fost remişi inculpatei Rozoschi Maria Luminiţa tot în data de 18 mai 2022, în sediul SJA Neamţ, fiind identificaţi de procurorii anticorupţie ca urmare a unei percheziţii corporale”, arată anchetatorii.

În cauză procurorii anticorupţie au beneficiat de sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie şi al Direcţiei de Operaţiuni Speciale.

Sursa foto: tlnews.ro

Elena Marinescu

Recent Posts

Când vor ateriza primele zboruri din spaţiul Schengen pe aeroportul Henri Coandă?

Primele zboruri din spaţiul Schengen care vor ateriza duminică pe aeroportul Henri Coandă vor fi…

2 ore ago

Adrian Câciu: În ultimii 2 ani s-au investit în România peste 35 de miliarde de euro

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că România se dezvoltă prin investiţii…

2 ore ago

România, fruntaşă în UE la suprafaţa cultivată cu floarea soarelui şi porumb

România s-a situat pe primul loc în UE la suprafaţa cultivată cu floarea soarelui şi…

3 ore ago

S-a lansat Storm Shadow AI, o soluție AI on-premise, ce poate învăța în timp record să ia decizii rapide în scenarii critice pentru orice tip de vehicul

OVES Enterprise, companie dezvoltatoare de software și producător de drone, lansează Storm Shadow AI, o…

4 ore ago

O dronă militară a căzut în apropiere de Brăila. MApN confirmă parţial (VIDEO)

MApN a confirmat vineri că elemente dintr-o posibilă dronă au fost găsite în Insula Mare…

4 ore ago

Explozie la Rafinăria Petromidia. Planul Roşu de Intervenţie, dezactivat (VIDEO)

UPDATE. Reprezentanţii Rafinăriei Petromidia au informat că vineri dimineaţă a avut loc o aprindere în…

5 ore ago

Acest website folosește cookies