Cât de vulnerabile sunt țările Uniunii Europene în fața actualei crize energetice

În distopia „1984“, de George Orwell, camera 101 este locul unde deținuții se confruntă cu cea mai mare teamă a lor. În cazul europenilor, cea mai mare fobie nu este tocmai ușor de identificat – să fie imigranții, deficitele sau Rusia lui Vladimir Putin?

Ce este o fobie pentru unii europeni, ca nație, este doar o temere marginală pentru ceilalți. Pot fi totuși identificate două pro­bleme comune care mătură acum continentul – pandemia de COVID-19 și criza pre­țurilor la energie.

Prețul extrem de ridicat al gazului natural a crescut valoarea facturilor pentru în­călzire, care înghit acum, în cazul multor familii, agoniseala din cei doi ani de pan­demie, comentează britanicii de la The Economist.

Și, ca în orice coșmar, există ceva inteligibil, dar în rest rămâne un mister. Europa a intrat în iarna 2021 cu stocuri reduse de gaz natural, indispensabil pentru încălzire și pentru generarea de electricitate. Reducerea producției interne de energie în țări ca Olanda din cauza perioadelor cu vânt mai puțin intens, creșterea puternică a ce­rerii de gaz pe piața asiatică și problemele nerezolvate ale centralelor nucleare din Franța, toate aceste elemente au alimentat un deficit pe care puțini l-au anticipat. Iar când Rusia, principalul furnizor, nu s-a grăbit să suplimenteze livrările, prețurile au explodat.

În medie, o gospodărie europeană are acum, în 2022, facturi la energie electrică și gaze de 1.850 de euro, comparativ cu 1.200 de euro în 2020, potrivit calculelor făcute de Bank of Ame­rica. Din acest punct de vedere, o teamă a fost dezamorsată chiar de Mama Natură – avem o iarnă blândă. Deo­camdată.

Insecurități

Coșmarul depășește însă portofelul. Pentru multe țări e o lovitură dată celui mai puternic sentiment de insecuritate pe care-l resimt. Să ne uităm la mândra Franță, care pe deasupra mai și deține timp de șase luni președinția prin rotație a Uniunii Europene. Criza energe­tică actuală dă peste nas discursurilor privind „autonomia strategică“, după cum și-a formulat președintele Emmanuel Macron una din cele mai noi idei.

Europa ar trebui protejată de orice încercare de a fi la cheremul marilor puteri – sună foarte bine, dar rămâne o perspec­tivă mai îndepărtată ca niciodată. Ce autonomie poate pretinde Europa când are nevoie de clemența Rusiei pentru a nu în­gheța în case? Este o întrebare ciudată într-un moment în care Vladimir Putin este pe punctul de a invada Ucraina. Dacă Sta­tele Unite răspund cu sancțiuni împotriva Rusiei, așa cum a proferat, tot Europa va fi cea care va resimți răzbunarea Kremlinului. Așa că nu ar trebui să ne mire că UE nu prea-și găsește locul la masa negocierilor.

Mai rău este că unele țări europene nu sunt deloc impacientate de situație. Germania este în stadiul final al procedurii de aprobare legislativă a gazoductului Nord Stream 2, care va face Europa și mai de­pen­dentă de gazul rusesc. Cea mai mare eco­nomie de pe continent va trebui să-și în­frunte totuși propria angoasă – creșterea prețului gazului natural va fi dezastruoasă și pentru industria sa. A dus deja la o creș­tere a inflației, indicatorul care îi sperie cel mai tare pe germani. Iar noua coaliție de guvernământ, care este divizată pe subiec­tul Nord Stream 2, tocmai a vizat închide­rea a trei centrale nucleare, care ar fi reușit să țină lumina aprinsă. Așa se face că Germania, care crede că livrează mereu soluții Europei, face, de fapt, parte din problemă.

Una este că Uniunea Europeană nu va reuși, de fapt, să facă ceva vizibil în materie de combatere a schimbă­rilor climatice, o chestiune extrem de sen­si­bilă pentru elec­toratul olandez sau scandinav. A doua problemă este că banii nordicilor – care au fost dați pentru a fi direc­țio­nați spre inves­tiții, majoritatea „verzi“ – vor ajunge, în realitate, în sub­vențiile alocate zilele acestea de Spania sau Italia pentru a susține scumpirea ma­sivă a facturilor de curent și gaze. Nemai­vor­bind de minerii polonezi care lucrează peste program pentru a extrage poluantul cărbune.

Declinarea groazei

Cea mai mare temere a sudicilor este gripata revenire economică. Grecia, Italia și altele au nevoie de creștere după două crize economice în decurs de aproape zece ani.

Și evident că saltul prețului facturilor la energie lovește și mai puternic țările mai sărace, în special pe cele din Europa de Est. În cazul lor însă, camera 101 e ocupată în primul rând de spectrul lui Vladimir Putin – cu mâna pe robinetul de gaz, acesta le cere fostelor țări semnatare ale Pactului de la Varșovia să nu accepte staționarea de trupe NATO pe teritoriile lor.

Însă filmul de groază cu gazul natural ca personaj principal îi sperie cel mai tare pe eurocrați. Cauzele actualei crizei energe­tice sunt greu de distilat și de redus la un singur factor, este de părere Georg Zachmann, din cadrul Bruegel, un think tank din Bruxelles.

Pentru rolul de țap ispășitor sunt mai mulți candidați. Comisia Europeană regle­mentează cele mai multe piețe de energie și a decis să facă din reducerea drastică a emisiilor de carbon pilonul central pe care să se bazeze viitorul blocului european. O decizie sănătoasă, nimic de spus, dar care agravează criza de care vorbim. De exemplu, revenirea la cărbune pentru a menține mai scăzute prețurile nu mai este o op­țiune, din moment ce oricum ai nevoie să cumperi piperatele certificate de emisii de carbon (ETS).

Revenind la țapi ispășitori, dacă Marea Britanie ar fi fost încă în UE acum, cei ca Nigel Farage ar fi dat vina evident pe UE pentru creșterea prețurilor energiei. Iar în Franța, problema alimentează filonul euro­sceptic, mai ales în contextul alegerilor pre­zidențiale din aprilie.

Oficialii europeni sunt conștienți că ar putea fi arătați cu degetul pentru ce se în­tâmplă, ceea ce nu e reconfortant. Neliniș­tea poate fi însă sănătoasă atunci când te temi că ești (făcut) responsabil.

Nervozitatea alegătorilor este un semn că Uniunea Europeană pune la punct poli­tici cu care unii nu sunt de acord și s-ar pu­tea să dorească schimbarea lor. Arată îngrozitor de mult ca o democrație funcțio­nală la nivel paneuropean. Înfricoșător, nu-i așa?

Compromisul

Criza energetică a Uniunii Europene s-a adâncit, iar sfârșitul ei nu se întrevede.

• PRECIPITARE. ­­Mai multe țări europene au început să ardă mai mult cărbune și păcură. Este o criză creată de efortul de a forța o tranziție pre­matură la energie verde, deși sursele regenerabile nu pot încă susține re­nunțarea totală la cele convenționale.
• RECALIBRARE. ­­După dezbateri și controverse pe tot parcursul lui 2021 a fost redactat un nou „plan financiar sustenabil“ care clasifică drept verzi și proiectele având ca sursă gazul natural și energia nucleară.

Acest articol a apărut în numărul 132 al revistei NewMoney

FOTO: Getty