Cât de serioasă este criza din Israel, declanșată în urma protestelor repetate la adresa premierului Benjamin Netanyahu

Un alt lider care și-a pierdut aura de invincibil este premierul Israelului, Benjamin (Bibi) Netanyahu. Protestele masive care zguduie țara de 12 săp­tămâni au reu­șit deocamdată să oprească asaltul premierului la adresa indepen­den­ței sis­te­mului judiciar israelian.

Prim-ministrul Israelului, Benjamin Netan­y­ahu, a fost văzut mulți ani drept unul dintre cei mai înzestrați politicieni ai vremii sale. Abi­li­tatea de a câștiga scrutin după scrutin (ca și președintele Turciei, Recep Tayipp Erdogan, n.r.), devenind cel mai lon­geviv premier al Israelului, i-a adus po­recla „Magicianul“. Te­nacitatea sa – a trecut prin cinci rânduri de alegeri anticipate grele în decurs de patru ani, în încercarea de a câștiga o majoritate solidă – a fost răsplătită anul trecut, când, după un an și jumătate în opoziție, a revenit în fruntea coaliției de guvernare.

Doar că este vorba de o coaliție a habotni­cilor, a celor care cred în supremația evrei­lor și a homofo­bilor.

În pofida acestei imagini, acțiunile sub im­periul panicii din ultima perioadă suge­rează că Netanyahu și-a pierdut simțul po­litic, iar odată cu el – și aura de invincibilitate care l-a fă­cut un formidabil politician pe durata a aproape trei decenii, comen­tează într-o ana­liză revista britanică The Economist.

Netanyahu are în față un armistițiu tensionat pe perioada pascală, înainte să în­ceapă din nou carnagiul, titrează și cotidia­nul israelian Haaretz. Premierul a primit un mesaj nuclear de la opinia publică, dez­gustată de modalitățile sale brutale de a silui democrația Israelului. Anunțul laconic trimis către presă cu privire la demiterea ministrului apărării, Yoav Gallant, pe 26 martie, rezumă cele trei luni din noul mandat al lui Benjamin Netanyahu – colapsul sistemului, sună verdictul publicației israe­li­ene.

Nu este vorba doar de demite­rea unui ministru, ci de fața unei dictaturi. Așa se com­portă dictatorii, tiranii, liderii narci­siști, precum Donald Trump. Nici măcar membrii formațiunii politice conduse de Netanyahu, Likud, și nici cei de dreapta, care urăsc sistemul judiciar, nu sunt de acord cu periclitarea securității țării prin deciziile acestuia.

Sacrificarea justiției

Înțelegerea pe care Netanyahu a făcut-o în decembrie anul trecut cu partidele ultrareligioase și de dreapta a inclus și angajamentul de a slăbi prerogativele și independența Curții Supreme. Mulți din eșalonul de dreapta îi contestă pe magistrații, care nu sunt aleși, acuzându-i că intenționează să le pună frâne politicienilor care sunt aleși.

În ultimele 12 săptămâni, israelienii, în număr tot mai mare zi de zi, au ieșit în stra­dă pentru a proteja sistemul de jus­tiție, garant al democrației israeliene. Protestele s-au intensificat în ultimele zile, pe măsură ce Netanyahu a făcut tot posibilul ca legislația cu pricina să fie adoptată îna­inte de 2 aprilie, dată după care Knesset (parlamentul israelian) a intrat în vacanță timp de aproape o lună.

Un rol crucial în proteste îl joacă miile de cadre militare, active sau în rezervă, care au amenințat că nu vor mai veni la muncă. Au fost inițiate petiții în care aceș­tia au declarat răspicat că nu au de gând să slujească o dictatură. Este o mutare

foarte inspirată a protestatarilor, dat fiind că armata israeliană se bazează masiv pe rezerviști. Șefii serviciilor de securitate se plâng că le este tot mai greu să controleze escaladarea violențelor în Cisiordania, dar și amenințări mai îndepărtate, precum Iranul.

Gestul nuclear

Problema s-a acutizat pe 25 martie, când ministrul israelian al apărării, Yoav Galant, a avertizat public că ten­siunile provocate în societate de reforma sistemului judiciar afectează direct apă­rarea țării și activitatea agențiilor de securitate. „Vorbim de o amenințare clară, imediată și tangibilă la adresa securității statului“, a formulat ministrul.

La o zi după acest avertisment, Neta­nyahu l-a dat afară din guvern, comițând ceea ce poate fi considerată cea mai mare gre­șeală politică din cariera sa. În loc să accepte sfa­tul partenerilor și miniștrilor din parti­dul Likud de a căuta un compromis, Netanyahu pare mai interesat să nu piardă sprijinul partidelor de extremă dreaptă și al celor ultranaționaliste din coaliție, de sus­ținerea cărora depinde actualul guvern.

La câteva ore de la demiterea lui Galant, israelienii au umplut străzile, luând cu asalt chiar și casa lui Netanyahu din Ierusalim și blocând drumurile în Tel Aviv. A doua zi, sindicatele și cei mai mari angajatori ai țării au anunțat grevă generală – s-au închis porturile, avioanele nu au mai decolat, practic Israelul a fost paralizat. Era lim­pede că jocul s-a terminat.

Time-out

În seara zilei de 27 martie, Netanyahu a dat pentru prima dată înapoi, anunțând un time-out pentru a face loc ne­go­cierilor cu privire la legislație. Dar, din nou, în loc să caute să calmeze spiritele, Bibi le-a inflamat, pufnind și acuzând că to­tul e orchestrat „de o minoritate de ex­tre­miști care caută să divizeze țara, să o îm­pingă spre război civil, nemaivorbind de teribilul delict de a refuza să-ți aperi țara“.

Un înalt oficial din guvern susține că aceste negocieri ar putea oferi oportunitatea ca Israelul să rezolve în sfârșit chestiunea lipsei unei constituții oficiale și să clarifice statutul legilor sale fundamentale cărora Curtea Supremă le-a acordat un sta­tut cvasiconstituțional.

Acum pare că Netanyahu a pierdut lupta și că va avea mari dificultăți să mai miște lucrurile în următoarea sesiune par­lamentară.

După ce au ripostat atât de puternic, este puțin probabil că israelienii liberali și seculari vor da înapoi într-o lună sau două pe o chestiune de care atârnă viitorul de­mo­­crației israeliene. Demersul de a promova schimbări fără un sprijin larg va con­duce cu siguranță la proteste ample. Cu toate aces­tea, dacă Netanyahu le diluează considera­bil, s-ar putea să aibă probleme în menține­rea coaliției de guvernare, dată fiind posibilitatea ca partidele de extremă dreapta și ultrareligioase să își retragă sprijinul.

Chiar dacă va reuși să mențină coaliția aflată la putere, acțiunile i-au afectat masiv imaginea în rândul mediului de business și în cel militar, vitale pentru un premier care și-a bazat toată cariera pe creșterea eco­nomică și securitatea Israelului. În schimb, istoria îl va reține drept liderul care a adus Israelul pe marginea războiului civil și l-a lăsat profund divizat.

Consecințe

Fostul premier al Israelului, Naftali Bennett, avertizează în privința efectelor pe care le au încercările lui Netanyahu de a schimba siste­mul judiciar.

• BĂTAIE DE CAP. ­­Naftali Bennett caută încă să mențină bunele relații cu SUA și cu Europa, afectate serios de primele trei luni din mandatul lui Netanyahu. Bennett susține că îi este tot mai greu – majoritatea marilor pu­teri consideră acum Israelul o bătaie de cap neașteptată.
• PARALIZIE. ­­Israelul se confruntă cu o criză serioasă. Toate investițiile au fost înghețate, iar companiile de înaltă tehnologie înregistrate în SUA vor avea viață grea în următorii ani. Businessul mare și relațiile diplomatice sunt paralizate. Și vor trece ani buni până când se va reveni la normal, chiar și după instalarea unui guvern sănătos, avertizează predecesorul lui Bibi.

Acest articol a apărut în numărul 161 al revistei NewMoney

FOTO: Getty